Malta e despre soare, mare și palmieri, plaje cu nisip sau stâncoase, istorie, orașe cu străduțe înguste, numai bune să te rătăcești un pic, uși și ferestre colorate, mâncare bună, dar și aglomerație, haos și multă, multă căldură. Din momentul în care vei ieși din aeroport vei descoperi că totul este atât de diferit față de ceea ce ai văzut până acum, că există un mixt perfect între Orient și Europa, clădiriile te vor duce cu gândul la Africa de Nord, malteza o să ți se pară o adunatură de litere puse în tot felul de combinații greu de înțeles, iar atmosfera generală se poate descrie în doar trei cuvine, ”dolce far niente”. Acolo parcă ești rupt de lume și nu doar geografic, parcă singura grijă a oamenilor e să stea la soare și sa se bucure de tot ceea ce au în jurul lor.
10 lucruri pe care trebuie neapărat să le faci în Malta
Ia la pas Valletta
Orașul datează din secolul XVI și are o populație de aproximativ 10.000 de locuitori, care împart mai puțin de 1 km pătrat.Din anul 1980, La Valletta se afla pe lista patrimoniului UNESCO, iar anul acesta se bucură de titulatura de Capitală Europană a Culturii.
La Valletta e un orașel tare drăguț, cu străduțe ce te vor duce cu gândul la frumoasa Lisabona, cabine de telefon roșii la fel ca cele din Londra, terase și resturante micuțe și cochete precum cele italienești, balcoane și uși colorate atât de tipice pentru Malta și multă istorie.
Pierde-te pe străduțele din Mdina-vechea capitală a Maltei
Nu putem pleca din Malta fără să vizităm vechea capitală a insulei, un oraș tip cetate prin care ți-e mai mare dragul să te pierzi.
Orașul a fost fondat de fenicieni sub forma unei cetăți, iar până în 1530 Mdina s-a bucurat de titulatura de capitală. Dovezile arheologice arată că acestă așezare datează din jurul anilor 4000 iHr, iar unele povestiri spun că Mdina este și locul de unde creștinismul s-a răspândit pe insulă. De atlfel în Malta vei vedea o grămadă de biserci, statuete și basoreliefuri cu motive religioase.
Bonus! Daca tot esti acolo, nu spune nu unei plimbari prin Ir Rabat. Ir-Rabat se află în apropierea Citadelei Mdina, de unde îi revine și numele ”rabat„ care în araba înseamnă ”suburbie”. La fel ca vecina Mdina, Ir Rabat e plin de străduțe inguste, balcoane și uși colorate, ideale pentru poze de instagram 😀
Marsaxlokk Village
Marsaxlokk e satul pescăresc renumit pentru bărcuțele colorate, cunoscute sub numele de luzzu. Atat pe bărci cât și pe magneți sau alte suveniruri cumpărate din Marsaxlokk, vei vedea desenat un ochi, acesta fiind „ochiul lui Osiris”, care avea scopul de a-i ține pe pescari la distanță de spiritele rele și de necazuri. Satul are o istorie îndelungată, prima asezare datând din anii 3000 iHr.
Țin minte și acum că am mers mai bine de 80 de stații de la hotel până în Marsaxlokk cu un autobus care mergea cu vreo 80km/h pe niște străduțe înguste și pline de gropi, zici că eram niște saci de cartofi. Oricum, în Malta e o adevărată aventură să mergi cu autobusul.
Cert este că nu poți pleca din Malta fără sa ajungi în acest sătuc colorat, unde restaurantele se întrec în cele mai bune și proaspete preparate din pește și unde în fiecare duminică este organizată o piață cu de toate.
Admiră La Valletta de pe celalalt mal, din Sliema
Din Sliema poți avea parte de cea mai frumoasă priveliște asupra capitalei La Valletta. Noi chiar am petrecut câteva ore bune plimbăndu-ne pe faleza din Sliema. Nu zic mai multe pentru că las pozele să vorbească de la sine.
Popeye Village
Popeye Village este o atracție de top în Malta, un ”must see” atât pentru adulți, cât și pentru cei mici. Acest ”sat” a fost inițial construit cu scopul de a servi drept platou de filmare pentru musicalul Popeye din anul 1980. Astăzi, acest sat de lemn servește drept parc de distracții.
Laguna Albastră
Mezina arhipelagului este Comino, pe această insuliță aflându-se un mic colț de rai, pe nume Laguna Albastră. Comino este o insulă aproape nelocuită, având o populație de 4 locuitori permanenți și unde mașinile sunt strict interzise.
Albastul este unul de vis, aproape greu de crezut că asemenea nuanțe pot exista. Trebuie să recunosc că am fost destul de sceptică, crezând că majoritatea pozelor sunt editate și că apa aceea nu poate fi turcoaz și transparentă. Dar, vazând lagna din avion, mi-am schimbat complet părerea.
Pe Comino se poate ajunge cu feribotul din Malta sau Gozo. Pentru cei care doresc să se cazeze pe insulă există un hotel, deschis pe timpul verii, care dispune de două plaje private (separat de Laguna Albastră). Mai poti face si o excursie cu barca care include opriri la Laguna Albastra si in Gozo. Verifica aici preturile, programul si disponibilitatea.
Descoperă capitala insulei Gozo, Vittoria
Gozo sau sora mijlocie a Maltei este o zonă mai puțin turistică și mult mai liniștită, iar o plimbare prin capitala insulei, Vittoria, e obligatorie. După ce ai vizitat La Valletta, care este mult prea aglomerată, Vittoria o să fie o adevărată oaza de liniște. Personal, Gozo mi-a plăcut cel mai mult din tot ceea ce am văzut în Malta.
Nu ai nevoie de mai mult de două ore ca să te plimbi prin citadelă și să savurezi câteva preparate locale. Mai mult decât atât, am auzit că în Gozo există niște plaje superbe.
În Gozo ajungi cu feribotul din Malta. Călătoria durează aprox. 10 minute și costă 4 euro dus-întors.
Savurează bucataria tradițională
Cât de mult și bine am mâncat în Malta! Bucataria malteză e combinație tare interesanta și unică, adaptată la ceea ce maltezi au avut acces și influențată de cei care au pătruns și cucerit această insulă. Mic dejunul englezesc domină în cafenele și restaurante, pizza și resturantele cu specific italinesc sunt peste tot, iar peștele este la foarte mare căutare. Dacă ajungi în Malta, există câteva specialități pe care trebuie neapărat să le guști:
1.Iepurele
Marinat în usturoi, vin și ierburi aromate, iepurele e mâncarea tradițională a Maltei, e piesa de rezistență a bucătăriei malteze. S-ar putea să fii sceptic și să spui că nu ai mânca așa ceva niciodată, așa a spus și Sebi. Și ghici ce? A mâncat, i-a plăcut!
2. Pastizzi
Sunt mai degrabă niște gustărele micuțe originare din Ir Rabat. Practic, sunt foietaje umplute fie cu mazare, fie cu brânză.
3. Branza de Gozo
Îți recomand să iei masa în capitala insulei Gozo și să guști din preparatele locale, din brânzeturile de Gozo. Eu am mâncat o salată cu brânză de capra prajită, care a fost pur și simplu delicioasă.
Nu stiu de ce, dar nu am făcut deloc poze la mâncare. Data viitoare nu o să mai trec cu vederea acest aspect 😀
Bea kinnie
Kinnie e o băutură carbogazoasă ce se găsește numai în Malta, fiind astfel băutura țării. Cum e la gust? Amară! Dar,să îți pun ceva, în privința acestei băuturi există doar două variante: fie o să îți place la nebunie, fie o să o urăști. Nu există cale de mijloc! Mi-e nu mi-a plăcut, dar dat fiind faptul că este o băutură locală am zis că trebuie să o încrec.
Bucura-te de vibe-ul Maltei
Cum am zis la început, în Malta parcă ești rupt de lume și nu doar geografic, parcă singura grijă a oamenilor e să stea la soare și sa se bucure de tot ceea ce au în jurul lor. Acolo predomină o atmosferă atât de relaxantă, lipsită de griji și probleme, încât ar putea fi exemplul perfect pentru italienescul ”il dolce far niente”. În Malta, te vei încărca cu multă energie pozitivă, numai bună de luat cu tine acasă.
Așa că, cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci în Malta e să te bucuri de vibe-ul pe care îl oferă, și să iei un pic din ea cu tine acasă.
10 lucruri de făcut și văzut în Malta
Acestea au fost cele 10 lucruri pe care, cred eu, că ar trebui să le faci în Malta. Dacă vrei să afli mai multe Malta, te invit să citești articolele de mai jos.
Citeste si:
Foarte frumos scris si foarte multe lucruri utile in articolul vostru! Sper sa ajung si eu In Malta cat mai curand!🤗
Multumesc frumos! Malta e o destinatie de vis! Trebuie vizitata! 😀
Informaţii utile!
Ai ales o destinatie frumoasa iar intreg articolul… hmmm, te pune pe ganduri
Multumesc frumos!
În Malta am fost și eu acum doi ani, mi-a plăcut enorm de mult, păcat că am stat doar două zile.Sper să revin cât de curând pentru că este o destinație de vis pentru orice cuplu căsătorit.
Noi am stat 4 zile si tot nu a fost suficient. Sper sa mai ajung si eu pe acolo candva 😀
Foarte bun articol😀. Ai reusit sa surprinzi esentele tari ale Maltei. Foarte util si placut de lecturat.
Multumesc frumos!
Wow, ce poze minunate! M-ai trimis direct cu gândul în Valletta, ce arhitectură superbă! M-am îndrăgostit, trebuie să ajungem și noi acolo!
Trebuie, trebuie! Malta e o destinatie de vis, mult mai frumoasa decat ne asteptam sa fie 😀
De Malta am auzit numai lucruri bune, am vazut poze la bloggeri de travel dar eu inca nu am reusit sa ajung.
WOW! Este superbă Malta. Nu am fost niciodată, dar mă bucur ca am descoperit-o prin intermediul tău.
Ma bucur ca ti-a placut articolul! Malta e o destinatie pe care o recomand cu toata inima. 🙂
Frumoasă obsesie, frumoasă destinație, frumos povestit. Mi s-a făcut dor de Malta ❤️
Sliema-Valleta-Kinnie-Iepuras notat :)) abia astept, sper sa prind vreme buna
Urmeaza sa merg pentru a doua oara in Malta,la dstanta de 5 ani de cand am vizitat ultima data.
Este o indula minunta si plina de isotrie,un loc numai bun sa te poti relaza si afla cate ceva noi.
Merg din nou in Malta,deoarece ,acum 5 ani aveam o alta viziune asupra lumii (avand doar 15 ani),iar acum cred ca va fi mult mai fascinant.
Vacanta minunata sa ai! 😊
[…] 10 lucruri de făcut și văzut în Malta […]
[…] 10 lucruri de făcut și văzut în Malta […]
[…] 10 lucruri de făcut și văzut în Malta […]