Elveția este țara cunoscută pentru munți și păduri, stațiuni montane scumpe, cele mai bune ceasuri și cea mai fină ciocolată, însă Elveția e mult mai mult de atât. Astăzi (1 august) elvețienii sărbătoresc ziua națională a țării, zi în care se celebrează alianța dintre cele trei cantoane Uri, Schwyz și Unterwalden din 1291, acestea punând și baza construcției statele. Așa cum spun mereu, Elveția e o țară interesantă din toate punctele de vedere, politic, economic, social, etc. Așadar, iată cele mai interesante 20 de lucruri despre Elvetia.
- Denumirea oficială a Elveției este Confederatio Helvetica, provenită din latină. De aici provine și abrevierea CH.
- Elveția are patru limbi oficiale: germană, franceză, italiană și retoromană.
- Profesorii din Elveția sunt cei mai bine plătiți la nivel european. Salariul unui profesor poate ajunge și la 112.000 de dolari pe an.
- În Geneva se află cea mai scumpă cameră de hotel din lume, aceasta costă nici mai mult nici mai puțin de 80.000 de franci pe noapte. Aceasta a găzduit de-a lungul timpului personalități precum Bill Gates și Rihanna.
- Tot în țara cantoanelor a fost creat un inel în valoare de 68 milioane dolari, realizat în totalitate din diamant.
- Există locuri în Elveția unde poți să te bucuri de o priveliște asupra munților stând la umbra unui palmier. Lugano este cel mai bun exemplu.
- Conform statisticilor, Elveția este locul perfect în care să te naști și să crești. E de la sine înțeles de ce 😀
- Dacă îți place să conduci cu viteză, Elveția nu e țara potrivită pentru tine. Există sancțiuni dure pentru cei care depășesc limita de viteză pe drumurile elvețiene. De exemplu, un singur kilometru peste limită te poate costa 60 de franci. Mai mult decât atât, Elveția aplică amenzi și în funcție de venitul pe care îl ai într-un an de zile. Mai exact, amenda este de 25% din venitul realizat anual.
- Elveția se numără printre primele țări care și-au declarat neutralitatea, în 1815.
- Deși neutră, Elveția are propria armată, nu cu scopul de a se implica în război, ci mai degrabă de apărare a populației.
- În cazul unui război, toată populația Elveției se poate adăposti în buncărele special amenajate.
- Tot în caz de război, aproximativ 300 de locatii (poduri, tuneluri) pot exploda la o sigura apăsare de buton, blocând astfel intrarea în țară.
- Toți bărbații, cetățeni elvețieni, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, sunt obligați să facă 1 an și jumătate de armată. Majoritatea aleg să facă o săptămână/ două pe an, în special vara, perioadă în care angajatorii sunt obligați să le ofere concediu plătit.
- Elveția reprezintă exemplul perfect al democrației directe contemporane, în care fiecare lege este supusă referendumului.
- Elveția nu are președinte. În locul acestuia există un consiliu format din 7 membri care împart în mod egal această sarcină.
- În jur de 56% din consumul de energie electrică este generat de hidrocentrale, fapt care explică prețul scăzut al acesteia.
- În Berna există o statuie veche de 500 de ani care înfățișează un om mâncând bebeluși. Nimeni nu știe care este semnificația acesteia.
- În Elveția este ilegal sa deții un singur porcușor de guineea.
- Străini ocupă un procent de 25 % din întreaga populație a Elveției. Practic, 2 milioane de persoane sunt străine.
- Elveția are una dintre cele mai mici rate ale criminalității din lume.
- Elveția rămâne probabil cel mai mare exportator de ciocolată, statisticile afirmând că numai în anul 2016 au fost vândute 186.000 tone de ciocolată. Cea mai mare surpriză a fost când într-un supermarket am văzut o ciocolată Toblerone care cântarea nici mai mult nici mai puțin de 4,5 kg. Cea mai mare ciocolată văzută de mine până la acel moment.
- În 2014, cu prilejul aniversării a 175 de ani a faimosului brand Patek Philippe a fost vândut, în urma unei licitații, cel mai scump ceas până la acea vreme. Descris drept „one of the wonders of the world” ceasul a fost vândut contra sumei de 24 milioane de franci elvețieni.
Acestea fiind spuse…Happy Swiss National Day!!!
Am vizitat Elvetia rapid, nu am avut timp sa ma bucur cu adevarat, sper sa ma intorc curand pentru mai multe experiente.
You and me at chocolate :))
Nu port ceas, însă ador ciocolata.
Doamne, ce frumos este scris acest articol. Imi place la nebunie. Am aflat lucruri noi despre Elvetia, desi am fost acolo de cateva ori. Locurile prin care ati fost voi sunt grozave. 🙂
Ce de peisaje faine!
Mi-ai facut o pofta nebuna de ciocolata, fara sa iti dai seama.
Superbe poze si lucruri interesante despre CH!
Super interesante informatiile!!! Imi doresc tare mult sa ajung in Elvetia, si… citind articolul tau… parca-mi doresc si mai mult. Multumesc!
O țară superbă, am vizitat-o de trei ori și sper să mai ajung.
Multe din lucrurile astea nu le stiam! Pozele sunt pur si simplu superbe! Sper sa ajung pe acolo
Am descoperit multe lucruri noi despre Elveția, de care habar nu aveam.
Imi doresc de ceva timp sa ajung in Elvetia, iar articolul tau imi va fi de mare ajutor
Elvetia este superba. Este una dintre tarile pe care imi doresc enorm sa le vizitez. Ma bucur ca am putut face acest lucru prin postarea ta. 🙂
[…] 20 de lucruri de știut despre Elveția […]
[…] 20 de lucruri de știut despre Elveția […]
minunat,multumim!
Tot ca un lucru mai puțin cunoscut: Elveția a acordat drept de vot femeilor abia în 1978!!!. Ciudat și dezamăgitor pentru democrația cu care se laudă.
Tot ca un lucru mai puțin cunoscut: Elveția a dat drept de vot femeilor abia în 1971!!! 😮
[…] 20+ de lucruri mai puțin știute despre Elvetia […]