Luna aceasta se împlinesc 3 ani de când ne-am luat bagajele și am început o nouă etapa din viața noastră. Se împlinesc trei ani de când locuim în frumoasa Elveția. Acesta este motivul pentru care m-am gândit să scriu un articol aniversar despre cum este să locuiești în această țară, despre avantaje și dezavantaje, despre obiceiurile de aici, despre Elveția văzută prin ochii unor locuitori și mai puțin prin ochii unor turiști. Așadar, așeazăte confortabil, pentru că vom avea multe de povestit!
Cum a început totul…
Nici eu, nici Sebi, nu ne-am fi gândit pentru nimic în lume că vom ajunge să locuim în Elveția. Întâmplarea face că ne-am cunoscut chiar înainte ca Sebi să ia hotărârea de a pleca din România, perioada în care eu eram studentă la Universitatea din Padova. În ianuarie, Sebi și-a făcut bagajelul și a pornit-o într-o nouă experiență, aceea de a lua totul de la zero, într-o țară atât de străină. Timp de câteva luni am făcut câteva drumuri Padova-Elveția, iar la începutul lunii aprilie am hotărârt să continuăm pe acest drum împreună.

Noi începuturi….
Tot timpul am fost de părere că orice început e greu, dar și frumos în același timp. Am fost nevoiți să ne adaptăm într-o țară străină, să ne luptăm pentru un apartament, să ne punem toate lucrurile în ordine și nu în ultimul rând să conviețuim împreună, pentru că de…eram la începutul relației noastre. Si asta era un lucru nou pentru noi.
În primele trei luni am fost nevoiți să ne căutam un apartament, iar în ciuda ofertei destul de mari, nu am reușit să ne găsim ceva prea ușor sau rapid. Din păcate, elvețienii rămân niște oameni destul de conservatori, iar noi, românii, nu avem oricum o imagine prea bună în rândul europenilor. Într-un final, am reușit să ne găsim un loc al nostru, pe care a trebuit să îl aranjăm, să îl mobilăm, să îl tranformăm în ”acasă”.
Treptat ne-am obișnuit cu această schimbare, cu necunoscutul, cu un oraș nou și cu o altă tipologie de oameni. După trei ani am reușit să ne adaptăm, dar nu să ne legăm prea mult de această țară. Orașul în care stăm, Chur, este mult prea mic și mult prea îmbătrânit, iar elvețienii sunt conservatori, reci și tare neprietenoși. Acest mix, nu prea este pe gustul nostru, dar încercăm mereu să vedem partea bună a lucrurilor.
Am scris un articol special despre orașul în care locuim:

Avantajele și dezavantajele locurii în Elveția
Deja știm că nu totul în lumea aceasta este roz, că există bune și mai puțin bune, că nu toate lucrurile sunt exact așa cum ne-am dori să fie. Totuși, ideal ar fi să punem în balanță ceea ce avem și să ne focusăm pe lucrurile pozitive și benefice pentu noi.
Mutarea noastră în Elveția a fost una dintre cele mai bune decizii luate până acum, chiar dacă nu a fost una ușoară. Faptul că stăm în această țară ne permite să călătorim mai mult, avem mai mult timp liber.
Cât despre dezavantaje, nu pot spune că există ceva major, ceva insuportabil. Într-adevăr, încă mă simt străină, pentru că până la urma asta sunt. Încă nu am ajuns la nivelul în care să spunem că avem prieteni elvețieni și încă simt că oamenii de pe aici sunt destul de reticenți la străini. Cum și-au dat seama că nu ești de al lor, cum ți-au pus o etichetă.
Elvețienii și obiceiurile lor
Locuind în Elveția, va trebui să te obișnuiești cu obiceiurile lor și să respecți anumite reguli. Dintre toate cele descoperite de noi de-a lungul timpului, am ales doar 10. Hai să vedem care sunt acelea:
1.Ai o zi numai a ta în care speli haine
În Elveția, majoritatea blocurilor sunt dotate cu o spălătorie, unde există un program destul de clar pe care trebuie să îl respecți. Fiecare locatar are ziua lui în care spală haine, iar ceilalți trebuie să respecte acest lucru. Bineînțeles că există și excepții sub forma unor oamenii care nu dau doi bani că mai trebuie să folosească și altcineva spălătoria (aviz către vecina noastră :)) )
2. Preferi să mergi 100 de km până în Germania/Franta/Italia/Austria pentru a-ți face cumpărăturile
E o practică foarte des întâlnită în rândul elvețienilor. De altfel, tind să cred că toate supermarketurile aflate în apropierea graniței cu Elveția s-au deschis special pentru elvețieni. Ca să îți faci o idee, un coș plin de cumpărături te va costa de 4 x mai mult în Elvetia decât în Germania. E de înteles de ce preferă să meargă peste graniță.
3.La cumpărături stai și calcuezi fiecare sută de grame de carne
Dacă tot am deshis subiectul cumpărăturilor, trebuie menționat și faptul că nu poți aduce în Elveția câtă carne vrei tu. Poți trece peste graniță un singur kg de carne de persoană, orice kg în plus de carne trebuie declarat și plătit (17chf/kg).

4. Nu ai număr la apartament
În Elveția, nu ai număr la apartament. Atât la interfon, pe cutia poștală sau la sonerie, este afișat numele tău. Astfel, atunci când îți vei nota adresa, vei folosi doar strada și numărul blocului.
5. Plătești facturile de acasă direct de pe telefon și primești ziare gratis
În Elveția, toate facturile au un format standard și un cod. Scanezi codul, confirmi plata… și Voila! Factura e plătită în mai puțin de 30 de secunde.
Tot aici primești și ziare locale gratuite. Cutia noastră poștală e adesea inundată cu ziare, pe care ulterior le poți duce la punctele de colectare pentru a fi reciclate.
6.Te obișnuești cu ideea că duminica totul e închis
Totul! Mall-ul e închis, supermarekturile sunt închise, magazinele sunt închise, benznarile sunt închise (există și excepții, atunci când benzinăria este și un mini market de unde îți poți cumpăra carne, conserve, apă, ciocolată, pâine, legume congelate, etc)

7. Respecți cu strictețe regulile de circulație
În Elveția, depășirea limitei de viteză atrage sancțiuni destul de costisitoare, de la amenzi foarte mari până la confiscarea mașinii. Există și un caz celebru al unui bancher din Zurich care a depășit cu mult viteza admisă și care a fost nevoit să plătească o amendă de 25% din venitul anual, pe lângă confiscarea mașinii.
8. Nu arunci gunoiul în ce saci vrei tu sau în „pungi de la Lidl„
În Elveția există o regulă foarte clară! Trebuie să arunci gunoiul în saci speciali, inscripționați cu sigla orașului. Îi poți cumpăra de la magazin contra unei sume de 15 franci/10 saci.
9.Gălăgia și ora de liniște
Aici orele de liniște sunt între 12:00 și 13:00 și după ora 22:00, doua perioade în care linistea e sfântă. În mod normal după ora 22:00 nu mai ai voie să faci duș sau să folosești spălătoria. Totuși, elvețienii sunt niște oameni tare gălăgioși, în special atunci când vorbesc.
10. Te obișnuiești cu ideea că o mașina va opri de fiecare dată când te va vedea lângă trecere
Dacă tu te îndrepți spre trecere, iar șoferului i se pare că ai vrea să treci drumul, va opri și va aștepta să o faci. Ai putea travera strada și cu ochii închiși! Doar în Elveția! În România, lucrurile stau altfel, după cum bine știm. 😀

Citește mai mult:
- Ghidul expatului in Elvetia. Tot ce trebuie sa stii daca vrei sa locuiesti in Elvetia (1)
- Cum închei o asigurare de sănătate în Elveția – viața în Elveția
- Viața în Elvetia – cheltuieli lunare
- Trei ani de când locuim în Elveția – scurta introspectie
Cum vezi tu Elveția vs. cum e defapt
Ca turist, Elveția pare o țară perfectă, pare a fi perfecțiunea pe pământ, însă situația diferă atunci când o vezi prin ochii unui locanic sau mai exact a unui expat, așa ca și noi. Așadar, hai să facem o comparație!
*Țin să menționez încă de la început, ca acestea sunt doar părerile noastre.*
1.Tu vezi Elveția ca pe o țară superbă în materie de peisaje și orașe. Noi nu putem fi decât de acord cu tine! Fără îndoială e una dintre cele mai frumoase țări în care am fost până acum, cu peisaje care încă ne lasă fără cuvinte. Oare aș putea spune altceva?



2. S-ar putea să ți se pară o țară plină de oameni prietenoși. Noi suntem de parere că elevțienii (cei care sunt 100% elevțieni) nu sunt chiar atât de prietenoși, ci mai degrabă sunt politicoși. ”Politicos” e cuvântul cel mai potrivit pentru ei.
3. O țară scumpă! Nu e nicidecum o țară scumpă, ci mai degrabă e o țară exagerat de scumpă. E locul în care pentru 16 minute de parcare plătești 1,50 chf, pentru o pâine plătești 2-3 franci, 1kg de piept de pui costă 20 chf, un meniu BigMc costă 15 franci, un bilet de tren Zurich-Chur (120km) costă 44 chf, asigurarea de sănătate lunară e cca. 250-300 chf, un sandwich cu salam (a se citi doar salam) costă 5 franci, un fel principal la un restaurant costă cel puțin 35 franci, etc.
Citește mai multe despre costurile unei vacanțe în Elveția sau despre Swiss Travel Pass:

4. Elveția e o țară sigură! Într-adevăr este o țară sigură. De cele mai multe ori nu te vei simți în pericol, indiferent de locul în care vei ajunge. În fiecare zi, în jurul orei 12:00, vedem grupuri de copilasi care merg acasă, iar de cele mai multe ori aceștia nu sunt însoțiți de un adult. Sunt așa de drăgălași, cu vestele lor reflectorizante. 😀

6. Banii cresc în copac! Ei bine, nu…banii nu cresc în copac. Deși e o țară în care salariile sunt mult mai mari, tindem să uităm că și costurile sunt pe măsură. Deși salariul mediu este in jur de 4000, chiriile sar pragul de 1000 chf, asigurarea de sanatate privată e obligatorie, ceea ce însemană un cost de 250-350 chf pe lună, benzina se scumpește și aici, cheltuielile pentru mâncare sunt mult mai mari, transportul pubilc e la fel de scump, etc. Viața în Elveția tinde să fie destul de costisitoare. Și nici nu luăm în calcul, grădinițele sau școlile pentru cei mici.
7. ”Dacă lucrez în Elveția, în 2-3 ani îmi cumpăr casă sau apartament.” În Elveția e imposibil să îți cumperi o casă în cațiva ani, asta dacă nu cumva ai un venit mult peste salariul mediu. Apartamentele cu două-trei camere ating milionul sau chiar îl depășesc, cât despre case nici nu are sens să mai vorbesc.

Locuitul în Elveița este una dintre cele mai frumoase și interesante experiențe pe care le-am trăit până acum. Am fost nevoiți să ne adaptăm din mers la un mediu cu totul și cu totul nou, să ieșim din zona noastră de conform, să creștem, să ne clădim viața pornind de la 2 farfurii și 3 valize cu haine și să facem un loc al nostru pe care să îl numim acasă. Au trecut trei ani de atunci, plini cu urcușuri și coborâșuri. În această perioada ne-am dezvoltat pe plan personal, am învățat să ne descurcăm pe cont propriu, să fim mai relaxați și să ne bucurăm de tot ceea ce avem in jurul nostru. Ne-am dat seama că vrem să călătorim mai mult, să ne investim resursele în călătorii și că vrem să profităm de timpul pe care îl avem. Așa cum spun mereu, suntem norocoși că avem șansa de a locui în Elveția și de a experimenta și viața de expat.

Știu că acest articol e destul de lung, dar sper din suflet că nu te-am plictisit. Mi-aș dori să aflu și părerea ta despre Elveția, fie că ai locuit sau nu aici. Să ne spui ce ți-a plăcut cel mai mult, ce ți-a displăcut sau dacă ai experimentat viața de expat in oricare altă țară
Nu m-ai plictisit del8c. Din contra, mi-a facut mare placere sa te citesc si sa descopăr lucruri noi, uluitoare pentru mine. Iti multumesc
Waaaa! Ce ma bucur sa aud lucrul acesta! Iti multumesc din suflet!
Salut, am citit cu mare atentie ceea ce ai scris si as dori sa aflu mai mult , adica doresc mai multe informatii si nu stiu exact la cine sa apelez. As dori sa vorbim in privat pe Facebook sau Instagram daca se poate.Mersi inca o data de informatii.
Saltuare,
Sigur! Ne gasesti pe Instagram (www.instagram.com/borntotravel.ro) si pe Facebook la http://www.facebook.com/borntotravel.ro
Buna,
Eu si sotia suntem incatati sa citim ce ai scris despre Elvetia, noi avem 6 luni de cand ne canalizam toata energia spre a ne muta acolo, deocamdata fara succes.As dori sa stiu daca este un deranj prea mare sa iti pun cateva intrebari pe facebook in privat legat de ce insemna sa te muti in Elvetia.
Iti multumesc.
Dorim și noi să începem o nouă etapă în Elveția, mă interesau mult și informații despre sistemul de învățământ. Zi frumoasă!
Din pacate, nu prea avem informatii legate de sistemul de invatamant. Noi nu avem copii, deci nu ne-am lovit de scoli si gradinite 😊
Sistemul de învățământ este f bun, pe primele locuri din lume lângă cel canadian. Copiii mei sint acum studenți, dar la școala de stat au învățat tot ce le trebuia pt a merge mai departe, nu este nevoie de meditații private. Dimpotrivă ne-a ajutat școala cu ore suplimentare de limba franceza pt ca nu știau deloc in clasa a 5a iar aici copiii învață din clasele a2a sau a3a cred și franceza, pe lingă engleză. Limba germana e limba oficială in partea germana, unde locuim. Deci au învățat 3 limbi străine deodată fără probleme. Profesorii sint f bine plătiți in Elveția și își fac f bine datoria, au și răspunderea pentru o educație morala sănătoasă a copiilor. Deci sistemul de învățământ este serios și bine structurat. Ai multe opțiuni și poți alege ceea ce ți se potrivește, nu este generalizat, fiecare copil are drumul lui și este încurajat de mic pe talentul lui, asta m-a făcut sa raman definitiv in Elveția. Iar după ani și ani mi-am făcut și prieteni, aici oamenii vor sa te cunoască mai bine, iar când te cunosc bine atunci se deschid și te primesc cu multa dragoste printre ei. Sint oameni f buni și te ajuta dacă ai nevoie, Elveția e țara unde oamenii adopta cei mai mulți copii și se ocupa f mult de proprii copii orfani, ca sa aibă si aceștia o familie. Iar familiile tinere au aici la noi câte 3-4 copii, este o țara unde poți creste copiii linistit dacă lucrează tatăl , ajunge salariul lui pt întreaga familie. Orele de liniște sint doar niște repere, la noi sunt copii mici și se aud de dimineața pina seara pe afara la joaca, e ceva f normal și toti știm ca asa sunt copiii.Și aici bunicii sint f activi, se ocupa de micuți. Sper ca v-am fost de ajutor.
Îmi poți scrie pe email
Îți mulțumesc pentru tot ce ne ai spus . Credeți că am putea pleca și noi la 50 de ani cu băiatul de 15 ?
drept sa-ti spun, nu m-as supara deloc sa se aplice in orasul meu regulile acelea… si altele daca se poate! multumesc de prezentare!
Nu ne-ar strica deloc! In special cea cu acordatul prioritatii 😁
Ti-am mai spus ca esti una din bloggeritele mele preferate! FIecare articol al tau il devorez, iar acesta este plin de informatii! Elvetia pare o tara destul de chibzuita si frumoasa, si poate in viitor am sa o vizitez!
Waaa! Multumesc din suflet! Mi-ai facut ziua mai frumoasa! 😍
Salut, am citit cu mare atentie ceea ce ai scris si as dori sa aflu mai mult , adica doresc mai multe informatii si nu stiu exact la cine sa apelez. As dori sa vorbim in privat pe Facebook sau Instagram daca se poate.Mersi inca o data de informatii.
Ce frumos ! Ma bucur pt voi! Și mie îmi place aici. Am vrut sa-i răspund direct și Iulianei care se interesa de sistemul de învățământ dar a trecut un an, poate e deja in Elveția.🤔 Oricum văd nu mi-a fost publicat răspunsul . Va doresc sănătate și călătorii frumoase!
Pai.. civilizatie as spune eu, doar ca faza cu spalatul hainelor intr-o singura zi chiar nu as putea sa o respect:))) la cati mai multi ani, acolo sau unde va doriti, dar impreuna si calatorind❤️
Multumim frumos! La partea cu hainele chiar m-am obisunit si chiar imi place ideea de a avea o zi pentru spalat haine 😊
O tara absolut minunata! Si noi ne dorim foarte mult sa o vizitam!:*
Asa este! Va recomand sa o vizitati! 😍
Ati fost foarte curajosi sa va mutati in alta tara straina, va felicit pentru tot ce faceti si sincer iti spun imi plac postarile tale tare mult.
Multumesc din tot sufletul! 😊
De multă vreme îmi doresc să vizitez Elveția dar știu că viața nu este așa cum s-ar crede sau mai bine spus cum cred unii că este. Totuși, nu știam de unele reguli pe care le-am citit la tine ți nici prețurile chiar atât de mari.
Habar nu am dacă voi reuși să -mi împlinesc visul, cred totuși că dacă ai șansa să vezi, în cazul meu sa să trăiești, cazul vostru, (în) Elveția, merită să o faci.
Felicitări și succes!
Viata in Elvetia e tare frumoasa daca reusesti sa te adaptezi. Eu zic sa nu spui niciodata „niciodata”. 😊
Știu cât de greu poate fi să închiriezi un apartament într-o țară străină, unde pe deasupra, noi romani nici nu suntem văzuți prea bine.
Asa este! Mai ales ca in afara Romaniei nu prea functioneaza acea practica cu primul venit, primul servit. In Elvetia, cel putin, treci print-run intreg proces, completezi formulare, aplici pentru inchirierea apartamentului si abia dupa cateva saptamani afli daca ai fost sau nu selectat.
Uau super interesant articolul! Nici vorba de plictiseala, imi place tare mult sa citesc despre cum e sa traiesti intr-o alta tara, cu bune si cu rele. M-ai socat rau cu preturile, nu stiam ca e chiar atat de rau… Matusa mea locuieste in Lugano si imi povestea si ea intr-adevar ca merge in Italia pentru cumparaturi. Si de asigurarea de sanatate imi spunea.. Foarte scumpa viata acolo.
Una peste alta ma bucur ca va place acolo, la multi ani asa cum ii vreti mai departe! 😀
Multumim din suflet, Diana! Ah, ce fumos! Pentru mine Lugano e un mic colt de rai, mai ales acea faleza de pe malul lacului. Parca imi aduc aminte ca ai fost si tu prin Lugano, asa-i?
Ma bucur din suflet ca ti-a placut articolul si ca nu te-am plictisit cu povestioarele mele! :*
O gramada de lucruri interesante despre aceasta tara, foarte frumos ai structurat toate aceste idei. Strainii cam peste tot sunt politicosi si atat, dar e bine si asa.
Multumesc frumos!
Iti dau dreptate! Dar eu cred ca e foarte bine asa 🙂
sunteti norocosi! trebuie sa spun ca mi-a placut sa aflu atatea lucruri faine, de care habar nu aveam. mereu ai impresia ca tara X e wow, cand de fapt, nu e wow, e doar mai organizata decat a ta. si sa fim sinceri, daca pleci din ro, cam orice tara te uimeste. ma asteptam sa fie asa scumputa. nu am vizitat-o, dar nu se stie niciodata!
Multumim! Fiecare tara are si avantajesi dezavantaje! Important e sa vedem partea buna! Iti recomand sa vizitezi aceasta tara!
Mereu am considerat Elveția ca fiind o locație de poveste, ma bucur ca am aflat o multime de lucruri de la cineva care chiar locuiește acolo.
Este intr-adevar o destinatie frumoasa si interesanta! Ma bucur ca ti-a placut articolul meu! 🙂
Sincer, te invidiez :)) Intotdeauna am iubit Elvetia dar nu am avut niciodata curajul sa fac pasul acesta mare de a pleca din Romania.
Nici noi nu ne-am gandit ca vom ajungem sa plecam din Romania si sa locuim intr-o alta tara pentru atata timp, dar a fost o decizie tare inteleapta si buna. Eu zic sa nu pui niciodata ”niciodata” 😀
Foarte tare ❤️ Elvetia este una dintre tarile pe care vreau sa le vizitez 😍😍😍
Foarte interesante informațiile despre traiul în Elveția!! 😘 Peisajele chiar sunt minunate. Mă bucur că ați învățat să fiți mai relaxați și independenți.
Sa stii ca mi-a placut sa aflu aceste lucruri despre Elvetia. Nu am ajuns inca aici si mi-ar placea sa aud cat mai multe pareri. Sunt convinsa ca nu este usor si ca ti-a venit greu si inca iti este greu.
Mai auzisem eu ca e costisitoare viata in Elvetia, dar nu credeam ca e chiar asa. Oricum, e o tara superba si ma bucur ca sunteti multumiti cu viata acolo.
Nu m-ai plictisit del8c. Din contra, mi-a facut mare placere sa te citesc si sa descopăr lucruri noi, uluitoare pentru mine. Iti multumesc
Vă felicit pentru curaj și vă admir pentru sinceritate. Viața în Elveția sau în orice altă țară străină nu este nici ușoară, nici roz. Cine spune altfel e ipocrit.
Folisirea spălătoriei o dată pe săptamână am apucat-o și eu, înainte de ’89, in blocul în care locuiam, in Constanța. Și acolo erau discuții. Vecina care locuia lângă spalătorie avea 3 copii mici și spăla non-stop.
Dar îmi place regula cu orele de liniște.
Iti multumim! Viata in general nu e numai lapte si miere, la fel e si cu locuitul in alta tara. Legat de sapalatorie, exista oameni carora nu prea le pasa ca mai vor si alti oameni sa foloseasca acel spatiu. Problema mea e ca, acea vecina spala haine in fiecare marti intre 17:00 si 22:00, iar eu spal miercuri dimineata de la 9. Bineinteles, ca ea nu are chef sa coboare la 10 noaptea sa isi ia hainele, iar dimineata merge la job si asa se face ca miercuri, pana pe la ora 17:00, toata uscatoria e ocupata.
Am locuit un an in Como si unul in Munich, iar aproape in fiecare weekend eram in Elvetia:)) De acord ca este o tara scumpa, regulile le-am intalnit in Munich la fel ( spalatoria, sacii de gunoi, etc ) dar peisajele si locurile superbe, te faci sa uiti de greutati, mai pui un sandwich la pachet, si hop la drum :)) <3
Waaaa, ce fain! Como e un loc superb! Intr-adevar este o tara tare frumoasa, iar peisajele sunt pur si simplu de vis!
Ce frumos, este extraordinar că ai ales să împărtășești experiența ta.
Multumesc frumos!
Pana la urma, merita toate compromisurile. Sa va mearga bine in continuare! Faptul ca scrii despre asta, ne da si noua un impuls, sa stii, celor mai putin hotarati din cauza unor intrebari la care ne raspunzi tu in articol.
Iti multumesc din suflet!
Nu am vizitat Elveția până acum, dar știu că este f scumpă, o prietenă de-a mea locuiește acolo. În general, în toate tările străine, ca să îți poți cumpăra casă și să ai o viață mai bună decât în Ro, ambele persoane trebuie să muncească și să câștige peste salariul minim pe economie.
Mult succes în tot ceea ce faceți
Multumim frumos!
Mă bucur că ai ales să împărtășești din experiența ta. Ce alte obiective turistice ai recomanda pentru un turist care își dorește să viziteze pentru prima dată Elveția?
Iti multumesc ca ai citit! Sunt multe locuri frumoase in Elvetia si chiar ma gandeam sa scriu un articol despre cele mai frumoase locuri din Elvetia, despre acele locuri pe care nu trebuie sa le ratezi daca ajungi in tara cantoanelor.
Ti-as recomanda sa vizitezi zona Interlaken, cu Lauterbrunnen, Harder Kulm si Grindewald, apoi riviera elvetiana, mai exact Lugano. Ulteiror ti-as recomanda sa vizitezi cel mai dragut oras din Elvetia, si anume Lucerna, iar 50 de km departare se afla Zuirch, un alt must see. Lacul Walensee si cascada Rinului sunt doua minunatii pe care nu trebuie sa le ratezi. Nici Berna nu se lasa mai prejos, unde poti pierde cateva ore plimbandu-te pe stradute.
Mai exista si partea franceza in care noi nu am ajuns, dar si Zermatt cu varful Matterhorn.
Daca vizitezi Elvetia pentru prima data, iti poti alege o anumita parte sau chiar sa vizitezi toate aceste locuri. Depinde cat timp ai la dispoztie. Asa cum am zis, voi scrie un articol special pe aceasta tema 😀
Superb articolul tau aniversar, Georgiana! La Multi Ani! 🙂 Am zambit cand am citit de vecina ta care nu respecta programul rufelor. Si… nu stiu de ce… in timp ce zambeam, ma intrebam… „oare nu cumva vecina este o romanca deghizata?”. Multumesc pentru clipele minunate petrecute admirand imaginile! Superbe, ca si articolul.
Multumesc frumos pentru apreciere! Ma bucur ca te-am facut sa zambesti. Acum tu mi-ai pus un zambet larg pe fata 😁 Legat de vecina mea, cine stie…poate intr-o viata anterioara a trait in saptiul carpato-danubiano-pontic 😂😂😂
Foarte frumoase poze ai pus. De mult este pe lista cu ce as vizita in afara. Regulile stricte nu strica. Iar la partea de financiar… cred ca fiecare tara este diferita. Incerc sa invat si eu gandirea asta cu traiul in tara straina bazat numai pe bugetul tau, fara comparatie cu Romania.
Multumesc frumos! La inceput obisnuiam sa transform preturile in lei, pana mi am dat seama ca, daca o tin tot asa, o sa mor de foame😂 nu e deloc benefic 😊
Foarte interesant!
Unele descrise de tine sunt foarte adevarate….altele depind de canton…. 😉 !
De exemplu noi avem masina noastra de spalat in apartament si saci de gunoi cu sigla orasului costa 25 CHF /10 buc….fiecare diferit ….cum am vazut pina acum!
Toate cele bune din Solothurn!
…sau cum spun Elvetienii…
Freundliche Grüsse & Ade!
Asa e! Unele lucruri difera de la canton la canton. Si la noi in bloc sunt persoane care au masina de spalat in casa, dar mie imi place mai mult ideea de spalatorie. Ma simt ca in The Big Band Theory, cu ziua mea de spalat haine :))
La voi, sacii de gunoi sunt tare scumpi!
Sa aveti un timp minunat in Elvetia!
Foarte frumos 🙂 Am avut norocul de a vizita Elvetia de cateva ori chiar (multumesc parintilor ca ei m-au dus si vacantele au fost scumpe si nu le-a fost usor) si nu m-a dezamagit niciodata din punctul de vedere al peisajelor si locurilor. Da, oamenii sunt cam reci si ciudati. Si o spun eu care lucrez cu nemtii :))
Elvetia e chiar minunata si exagerat de scumpa dar daca as mai avea vreodata ocazia as reveni cu drag. In topul experientelor mele raman muntii descoperiti cu trenurile cu cremaliera din Elvetia. Si ceea ce imi place cel mai mult la Elvetia e ca e ca in poze. Nu trebuie nimic editat pentru ca exact asa e cum e si in poze. Minunata!
O data am si stat in Germania la granita cu Elvetia la o prietena si de la ea am aflat de lucrurile ce le-ai povestit tu despre vecini, gunoi etc. La inceput ea nu a vrut sa isi faca sortarea cum trebuie si pana la urma nu a avut incotro pentru ca gunoierii nu i-au luat gunoiul :)) Mi se parea o chestie wow in 2010. Ce era misto la apartamentul ei era ca te uitai pe geam si era Elvetia. Iar noi atata am mers intr-o zi dintr-o tara in alta la cumparaturi, incat ne-au oprit pana la urma polistii de frontiera din Elvetia pentru ca eram cu numere de Romania si deja paream suspecti.
In schimb nu cred ca mi-ar placea sa locuiesc acolo, nu mi-a dat sentimentul acela ca poate deveni vreodata acasa. Imi place ca voi incercati asta si ca nu va lasati descurajati. Multa bafta in continuare si astept sa citesc cat mai multe articole despre Elvetia 🙂
[…] dar și de unde cumpără alimentele. Așa cum am menționat și în articolul în care vorbeam despre obiceiruile elvețienilor, o practică foarte des întâlnită în Elveția e shoppingul în afara granțielor, în Germania, […]
[…] Trei ani de când locuim în Elveția – avantaje și dezavantaje […]
Multumesc mult de impartasirea experientei voastre. Eu si prietnul meu locuim in Padova de circa 12 ani si ne gandim serios se ne transferam in Elvetia. Articolul tau m-a ajutat mult. Caut cateva persoane care sa ma ajute cu mai multe informatii despre cum am putea sa ne transferam acolo, intr-un mod cat mai putin traumatic posibil:)))
Ma bucur ca ti-a fost de folos! Sa ai parte de o mutare usoara „fara traume” in Elevtia 🤗
Am tot citit articolele tale, care apropo, nu sunt doar utile dar si foarte bine structurate, interesante, simple (less is more) si am decis ca in ultima saptamana din iulie sa re-vizitam Elvetia. Cu alti ochi de data asta, gen sa vedem unde am putea lucra, sa intelegem mai bine cum ne-am acomoda acolo, etc. Stii cumva daca sunt locuri in care se reunsesc romani, italieni in zone precum Zurich, Bern, etc? Sa schimbam 2 vorbe la o cafea lunga, o plimbare… (Noi momentan locuim in Padova si ne cam imaginam viata acolo in viitor) Chiar sambata acum incep primul curs de lb. germana :))))
Multumesc din suflet! Atât de tare ma bucur ca articolele mele ating obiectivul propus: acela de a ajuta cat mai multe persoane si de a oferi o perspectiva asupra vietii de expat in Elvetia.
Legat de grupuri si întâlniri cu alti români, nu am informatii din pacate. Totusi, poți intreba pe grupurile de Facebook (ex. Români in Elvetia), poate gasesti acolo ce cauti.
Daca te mai pot ajuta cu informații, let me know 🤗
Eu iti multumesc!!!!! Te asigur ca munca ta este o sursa de informatie pretioasa, si de inspiratie pentru cititori, placuta ochiului cu toate acele poze mirifice. Iti multumesc si pt disponibilitatea de a raspunde si a oferi alte informatii, momentan nu as sti ce anume sa intreb… Voi avea o luunga lista de lucruri si aspecte de analizat, sper ca va fi bine.
Un singur lucru care cred ca ar putea oferi informatii in plus si anume: care sunt site-urile importante pentru cine vine sa viziteze sau cauta informatii pentru a se stabili acolo, gen site-ul institutului de statistica, ceva folositor pentru documente, chirii, birou traduceri eventual, nu as sti exact.
Multumesc inca odata pentru ceea ce faci!!!!!
Cel mai bun site e comparis.ch. Acolo gasesti oferte pentru chirii, vand si cumpar pentru masini, oferte pentru asigurari de sanatate, etc.
Pentru joburi: indeed.ch
Iar pentru informatii generale/stiri:
https://www.ch.ch/en/
https://www.swissinfo.ch/
https://www.blick.ch/
Un articol minunat ma bucur pentru voi 🙂🌼
Mulțumim!
Buna! E un gest foarte altruist sa împărtășiți experiența voastră de viața din Elvetia și de un real ajutor pentru cei in cautare de informații autentice. Mie personal articolele voastre îmi folosesc atât de mult încât am luat și notițe . 😁 Urmează sa ma mut și eu in Elvetia, având in prezent o echivalare parțiala a studiilor in aceasta țara, in puțin timp se va procesa întregul dosar și o sa fie totala și articolul acesta precum și celelalte ma ajuta sa ma “civilizez” și cu siguranța o sa contribuie la adaptarea mea in Elvetia. Nu pot decât sa va multumesc frumos și sa va urez succes in tot ceea ce faceți!
Buna! Multumim pentru cuvintele frumoase! Ne bucuram ca articolul nostru ti-a fost de ajutor si iti dorim relocare cat mai usoara in Elvetia!