Planul nostru inițial pentru Albania implica doar un city break în Tirana, într-un oraș despre care nu știam mare lucru. Ideea ne-a fost susținută și de programul zborurilor, la acea vreme existând doar două zboruri – vineri și duminică, atfel că, atunci când am planificat prima escapadă pe pământuri albaneze, nici măcar nu am luat în considerare să părăsim granițele capitalei. Ulterior, planurile s-au schimbat, am adăugat încă două zile la această călătorie și am pus la cale un alt itinerariu. În articolul de astăzi vom vorbi tocmai despre itinerariul pe care l-am avut în cele 4 zile petrecute în Albania.
Înainte de a merge mai departe, vreau să te anunț că am scris și un scurt ghid de călătorie pentru Albania, special conceput pentru cei care călătoresc pentru prima dată în această țară.
Albania – super itinerariu pentru 4 zile
În total, am avut la dispoziție 4 zile întregi pentru a vedea cât mai mult din Albania. Aveam în plan să ajungem și la mare, să pierdem vremea două zile în Vlore, dar timpul pe care trebuia să îl petrecem pe drum spre Vlore era mult prea mare…pur și simplu, nu ne doream să ne petrecem un sfert de vacanța în mașina. Despre stațiunile de la Marea Ionică – Sarande și Dhermi – auzisem multe lucruri bune, dar patru zile nu ar fi fost suficiente pentru a ne bucura de ele. Shkodra, orașul fără semafoare, și centrele UNESCO – Berat și Gjirokaster, erau și ele pe lista noastră, alături de orașul port Durres, cu a sa plaja de 6 km, Himare, Ksamil și jumătatea albaneză a lacului Ohrid. Despre Tirana, in schimb, nu am citit nimic bun, majoritatea călătorilor ocolind capitala pe motiv că nu e ”atractivă sau ofertantă”, iar din această cauză, atunci când am plecat de acasă, nu aveam în plan sa pierdem prea mult timp prin capitală.
Călătoria noastră în Albania a fost mai puțin planificată, am mers pe sintagma go with the flow, nu am avut cazare rezervată și nici un itinerariu foarte clar. Am ajuns în Tirana, iar mai departe ne-am planificat programul de pe o zi pe alta. La final, când am tras linie, ne-am dat seama că în toata spontaneitatea noastră am reușit să vizităm 3 dintre cele mai frumoase orașe ale Albaniei, ca în ciuda primelor impresii, Tirana ne-a cucerit și că această călătorie a fost una mai puțin turistică și mai mult autentică. A fost o experiență!
Ziua 1 – sosire în Tirana
Avionul a plecat devreme, în jur de ora 7:00, iar în Tirana am ajuns puțin peste ora 8:00. Intrarea în Albania a fost lipsită de evenimente, am intrat în țară în baza pașaportului, dar se acceptă și cartea de identitate, am cumpărat o cartelă de internet de la Vodafone, din aeroport, iar mai apoi ne-am îndreptat spre stația de autobus. În centrul orașului se ajunge extrem de ușor și ieftin cu transportul în comun, însa noi cum pierdusem autobusul, am fost nevoiți să luăm un taxi.
Am ajuns la hotel, iar după trei ore bine meritate de somn, am hotărât să luăm Tirana la pas. Despre oraș nu știam mare lucru, iar singurul loc care era pe lista noastră cu ”obiective turistice” era piața Skanderbeg. Adevărul e că Tirana nu are obiective turistice și pare (cu accent pe „pare”) mai degrabă un oraș gri și neofertant. Am plecat cu ideea ca Tirana nu e atractivă și ca va fi o pierdere de timp, iar la prima intâlnire, tot ceea ce credeam ne-a fost confirmat. În prima seară, ne-am plimbat prin inima Tiranei, cu un cer gri deaspura noastră și cu o singură întrebare: ”Asta e tot?”. In seara acea facusem o oprire si la un fast food, pentru un gyros care nu a fost delicios, dar a fost ieftin (1,3 euro), iar Sebi a avut parte de un moment de fericire maximă atunci cand a văzut, prin geamurile murdare ale unei gherete, o cutie de ciocolată Kiss…cu căpșuni 😀 Am cumpărat cinci ciocolățele, spre sruprinderea și amuzamentul vânzătorului.
Ziua 2 – Durres
Tirana nu ne-a dezamăgit, a fost exact așa cum ne așteptam, de aceea am hotărât să plecam spre Durres. Cu rucsacul în spate, am plecat spre stația de autobus, iar în aproximativ 1 ora am fost în orașul port al Albaniei.
Planul pentru Durres era să explorăm centrul vechi, Durres fiind un oraș roman, în care găsim relativ bine păstrate un amfiteatru și un turn de apărare, să ne plimbăm pe faleză și să ne bucurăm de câteva ore de plajă. Plaja din Durres are o lungime de 6 km, fiind una dintre cele mai întinse plaje din Albania, ideală pentru familii. Din păcate, plaja încă nu era pregătită pentru vizitatori, o grămadă de camioane cărau nisip dintr-o parte în alta, apa era încă plină de alge, iar șezlongurile nu erau așezate.
În ziua în care am ajuns în Durres am luat la pas centrul vechi, unde există acel amfiteatru roman și o stradă plină de restaurante, cafenele, clădiri frumoase și palmieri. Mai poi ne-am continuat plimbare pe faleză, unde nostalgia zilelor de vară petrecute la Eforie m-a lovit din plin, ce sa faci…sunt copil crescut la mare. 😀 Dintre toate locurile în care am fost, Durres mi-a aduc aminte cel mai mult de copilărie.
Ce poți face și vedea în Durres:
- amfiteatrul roman
- plaja
- turnul venețian
- moscheea Fatih
- Promenada Vollga
Din punctul meu de vedere, o zi e mai mult decât suficient pentru a vizită orașul, iar dacă vrei să ai timp și pentru plaja, mai poți adăuga încă o zi sau două.
Cazare în Durres
Booking.comZiua 3 – Tirana
În următoarea zi, dupa o cursă contra cronometru până la centrul de testare, am revenit în inima Tiranei, ca sa ii mai dam o sansa. De data aceasta, vremea a fost mai bună și tot hoinărind pe străduțe, ne-am dat seama că Tirana e un mic hidden gem al Balcanilor, contrar a tot ceea ce am simtit in prima seara, cand oricum era mult prea obosiți ca sa mai vedem ceva frumos. E un hidden gem în adevăratul sens al cuvântului, deocarece mulți călători încă evită capitala, desconsiderând-o pe nedrept. Eu îți pot spune de la bun început, cu mâna pe inimă, că pentru noi Tirana a ajuns sa fie unul dintre cele mai cool orașe din Balcani în care am fost.Orașul ne-a cucerit cu atmosfera lui, cu faptul că străzile erau animate, iar parcurile, piețele și terasele erau și ele pline. Tirana are o energie aparte care compensază lipsa atracțiilor turistice. E vie, e colorată, e animată…daca e clad si frumos afara (presupun!).
Nu mai știu exact câți zeci de kilometri am mers, dar am luat la pas fiecare străduță din centru, descoperind la fiecare pas câte un loc fain. În felul acesta am descoperit Pazari i Ri, un vechi bazar tranformat într-o piață modernă, aflat într-una dintre cele mai vechi zone ale orașului și în jurul căruia există o grămadă de cafenele și restaurante. În drum spre acest loc am găsit o un colț al grătarelor, cu 3-4 standuri care pregăteau carne și alte specialități la gratar. Toate în mijlocul orașului. 😀 Fumul și mirosul de cârnați și kevapcici ne-au atras ca un magnet, iar pentru 7 euro toate poftele mele au fost satisfăcute.
Drumurile ne-au dus inevitabil prin piata Skanderbeg, locul unde găsim câteva clădiri importante pentru Tirana: Palatul Culturii, Muzeul Național de Istorie, Et’hem Bej Mosque și turnul cu ceas. În doar cațiva ani, inima orașului va prinde alte conturui, piața fiind înconjurată de zgârie nori în construcție și de macarale.
Întâmplător, plimbându-ne pe aleea pietonală
Rruga Murat Toptani, pe lângă vechile ziduri ale orașului, am descoperit Castelul Justinian, o veche fortăreață, cu origini în anii 1300, în care principalele drumuri comerciale din Balcani se intersectau. După numeroase renovări, castelul a primit o altă față și nu prea mai e…castel. În fostul bazar pe care castelul îl deținea, au fost construite magazine care vând articole realizate handmade și restaurante ceva mai fancy, cu prețuri ceva mai mari.
Seara, ne-a prin tot pe străzile din centru, dupa o vizită la frizerie unde am descoperit un alt obicei al albanezilor (trebuie să citești acest articol). Ne-am dat seama ca frizeriile în Tirana sunt o afacere tare bună, se găsesc la fiecare pas, și am mai descoperit că un tuns normal costă sub 20 lei. Mai apoi, ne-am oprit la o terasă ca să vedem un meci de fotbal, am băut un salep delicios – salep fiind băutura pe care am descoperit-o în Cairo, iar mai apoi am luat iar la pas centrul. Ne-am plimbat prin piața Skanderbeg zeci de minute și parcă nu ne mai lăsam duși la hotel. Orașul ne ținea acolo!
Ziua 4 – Berat
Ultima zi a fost rezervată pentru o excursie de o zi în Berat. Auzisem foarte multe lucruri frumoase despre acest oraș, mulți oameni sustinând că ar fi cel mai frumos oraș din Albania. Noi știam că e centru Unesco și că e unul dintre cele mai bine păstrate orașe otomane. Deși mersul cu autobusul până acolo ar fi fost interesant, am hotărât să ne închiriem o mașină – am primit o frumoasă Dacie – și să conducem cei 130 km până în centrul Albaniei. Cei 130 km au fost parcurși în 2 ore, pe drumuri de sat (că așa a vrut Google Mpas), iar după două ore de condus, cu puțin timp înainte de a ajunge în centru orașului, ne-am rătăcit într-o mahala, pe niște drumuri care nu existau pe hartă. Din păcate, am fost prea stresați încât să fac poze acolo.
În schimb, Berat e un muzeu în aer liber. Acolo, casele sunt agățate pe stănci, una deasupra celeilalte, fiecare casă având propria sa poveste. De pe malul răului Osum, răul care desparte cele două cartiere ale centrului, poți admira casele albe și poți înțelege cu adevărat de ce Berat este denumit și orașul celor 1000 ferestre. Fiind în centrul țării, Berat e un loc destul de arid. Cele 32 de grade din ziua respectivă se simțeau că 40, iar din cauza aceasta plimbarea noastră prin oraș nu a durat mai mult de două ore. Dar am fost extrem de bucuroși pentru că am resuit să ajungem acolo și pentru că ne-a rămas suficent timp să luam pentru ultima data pulsul Tiranei.
Albania – super itinerariu pentru 4 zile
Poate am stat prea puțin în Albania și poate nu am ajuns în zonele cele mai renumite ale țării, dar un lucru e cert: Albania ne-a cucerit! Tirana ne-a plăcut la nebunie (nu am înțeles de ce majoritatea oamenilor evită acest oraș), Berat e o bijuterie de oraș, un loc în care parcă și timpul a stat în loc, iar Durres, deși nu ne-a oferit ceea ce ne doream (plaja!), ne-a făcut să ne aducem aminte cu drag de copilarie. Albania e o destinație surprinzătoare, genul de țară care merită mai mulți turiști, care merită să fie explorată de la nord la sud și de la est la vest. Noi am avut parte de patru zile extrem de frumoase, iar în drum spre aeroport, ne-am promis că vom reveni la un moment dat în Albania, atunci când va fi momentul…pentru ca așa a început vacanța asta: la momentul potrivit. 😀
Sper ca articolul meu să te ajute să îți planifici o super vacanță în Albania!
Citește și:
[…] zile în Albania, iar într-una din zile ne-am organizat o super excursie de o zi în Berat. Despre itinerariul pe care l-am avut în Albania poți să citești mai multe în articolele precedete, întrucât astăzi vreau să îți fac […]
[…] Albania – super itinerariu pentru 4 zile […]