Nu puteam vizualiza și planifica o vacanță în Japonia fără să punem pe listă câteva zile în Kyoto. Astfel, cele 8 zile ale noastre prin Japonia au fost împărțite în 2 destinații: Kyoto și împrejurimile și Tokyo. Imediat ce am ajuns în aeroportul din Tokyo, am luat abonamentele de JR și ne-am urcat pentru prima dată în trenul de mare viteză, cu destinația Kyoto. Se adunaseră multe ore de călătorie, vreo 31 la număr, de când am plecat de acasă și până când am ajuns la hotelul din Kyoto, dar am tras de noi ca să ajungem în Kyoto deoarce am simțit că acesta era cel mai bun loc în care să începem aventura noastră prin Japonia. În Kyoto, în vechea capitală a Japoniei. Astfel, călătoria noastră în Japonia a început cu partea istorică și spirituală, cu temple și povești despre samurai, cu păduri de bambus și plimbări prin cartierele gheiselor. În acest articol în prezint o listă întreagă cu atractii turistice in Kyoto pe care trebuie să le vezi, să le cunoști și să le admiri.
Japonia a fost visul nostru dintotdeauna. O destinație la care doar îndrăzneam să visăm, loculul despre care credeam că o să ne dea lumea peste cap, Japonia a apărut în calea noastră când ne doream mai mult și când ne așteptam mai puțin. Timp de câteva luni am căutat bilete de avion spre Tokyo, cu disperare și cu dorința de a ajunge în țara soarelui răsare mai puternică decât orice, însă mereu prețurile depășeau bugetul pe care noi îl alocăm biletelor de avion (da, într-o lume în care prețurile au luat-o razna, noi ne încăpățânam să găsim bilete de avion ieftine spre destinații cât mai îndepărtate). Știam exact când o să avem 10 zile libere, de ziua jumătății mai bune, însă nu reușeam să găsim biletele de avion care să ne deschidă porțile spre Japonia. Deja convinsi că o să alegem altă destinație, în seara ai care trebuia să luăm o hotărâre – că mai aveam 3 săptămâni până la concediu – am dat un ultim search pe Skyscanner. Pentru a noastră Japonia, evident. Și așa a apărut în căutări o variantă de zbor, care implica o călătorie de peste 20 ore până în Japonia, cu Etihad Airways. Am făcut aici un mic intro, despre cum am ajuns în Japonia, pentru că am vrut să las în jurnalul nostru digital dovada că lucrurile se întâmplă la momentul lor, când avem mintea deschisă și când lăsăm stelele să se alinieze. Mai e nevoie și de încăpățânare, de acea secundă in care unul dintre noi spune ”totuși, hai să vedem dacă se poate!”.
Atractii turistice in Kyoto
Care e perioada ideala pentru a vizita Kyoto?
Cele mai multe site-uri îți recomandă să vizitezi Kyoto toamna sau primăvară. Se spune că de evitat sunt lunile de vara, din cauza căldurii și umidității, dar și lunile de iarnă, din cauza frigului. Noi am fost în iunie și putem spune că a fost destul de cald, însă nu am văzut căldura ca pe un impediement. Personal, cred că perioada ideale pentru a vizita Kyoto, dar și Japonia în general, e primăvară, pentru sakura.
Cate zile ai nevoie pentru a vizita Kyoto?
Aș spune că 4 zile sunt suficiente pentru a vizita cele mai frumoase locuri din Kyoto. Dar dacă ajungi până acolo, îți recomand să mai pui pe lista încă 4 zile pentru o excursie în Nara și pentru Osaka. Regiunea Kansai e superbă, de aceea ți-aș recomanda să stai 10 zile doar în această regiune.
Totuși, ca să fim sinceri cu voi, noi am stat 4 zile, timp în care am ajuns în Nara și Osaka. E drept că în primele patru zile am dormit prea puțin și că noi avem un ritm alert de călătorie, dar am reușit să facem și să vedem cam tot ce ne-am propus. Deci în lipsă de timp, în 4-5 zile se pot face și vedea multe, dacă ești organizat și nu îți place să pierzi vremea. Aici am povestit mai în detaliu cum ne-am organizat călătoria și ce am făcut în fiecare zi.
Cum ajungi in Kyoto?
Prima variantă e să zbori direct în Kyoto. Noi știm că cei mai mult oameni ajung mai întâi în Tokyo – aeropotul din Tokyo fiind cel mai mare aeroport din țară – de aceea pentru a ajunge din Tokyo în Kyoto ai mai multe variante:
- trenul de mare viteză – Tōkaidō Shinkansen. Există trei tipuri de tren, dintre care cel mai rapid este Nozomi. Nozomi parcurge distanța în aproximativ 2 ore, dar fiind cel mai rapid, acesta nu era inclus în JR Pass. Noi am mers cu Hikari, iar călătoria a durat fix 2 ore și 40 minute. Revin cu un articol scurt despre tot ce implică o călătorie cu trenul de mare viteză în Japonia.
- avion – Narita Airport or Haneda Airport to Kansai Internațional Airport (KIX). Jet star și Peach au câteva zboruri pe zi între cele două aeroporturi, iar prețurile pornesc de la 30 euro/one way.
- autobus – cea mai ieftină variantă, dar și cea mai lungă călătorie. Nu am foarte multe informații legate de acest subiect însă am citit că o călătorie cu autobusul din Tokyo în Kyoto durează cam 8 ore și costă 2500 yen. Mai multe detalii…
Cazare in Kyoto
Știam două lucruri despre hotelurile din Japonia:
- Camerele de hotel sunt mici.
- Hotelurile sunt scumpe.
Ne-am chinuit să găsim un hotel bun, într-o locație bună, cu acces ușor la o stație de tren JR, cu o camera mai mare de 11 m pătrați și la un preț bun. Până la urmă, după multe căutări am găsit o camera dublă(16 metri pătrați) la Hotel Pagong with 3 Ms. Hotelul se afla la 1 km de statia JR Nijo si la 2 km de Kyoto Central Station.
Un lucru pe care l-am descoperit la acest hotel e ca primesti absolut tot ceea ce ai putea avea nevoie in materie de igiena – de la sapun, gel de dus si sampon pana la lama de ras, dischete demachiante, pasta si periuta de dinti. Ulterior, ne-am dat seama ca e o regula generala.
Alte hoteluri din Kyoto care ne-au atras atentia:
Hotel The M’s Kyoto***, Hotel Wing International Kyoto – Shijo Karasuma***, Prince Smart Inn Kyoto Shijo Omiya***
Atractii turistice in Kyoto
Arashiyama Bamboo Grove
Pădurea de bambus e una dintre cele mai importante atracții turistice din Kyoto, aflată în vestul orașului, în zona Arashiyama. Despre Arashiyama Bamboo Grove se spune că ar fi una dintre cele mai frumoase și mari păduri de bambus din Japonia, specia de bambus întâlnită în această pădure fiind cunoscută sub numele de Moso. Există bineînțeles și bambus artificial, al cărui scop e să ii protejeze pe cei naturali, dar și câteva poteci pe care le poți lua la pas. Pădurea nu e atât de mare pe cât ai crede și nici nu e chiar o oază de liniște, chiar dacă e alături de numeroasele temple. Arashiyama Bamboo Grove e plină de turiști și e de departe unul dintre cele mai aglomerate locuri din Kyoto.
Ce trebuie să știi dacă vrei să vizitezi pădurea de bambus din Arashiyama:
- Nu există taxa de intrare în pădure.
- E recomandat să ajungi cât mai devreme posibil, că să eviți aglomerația. În plus, în zona există multe temple pe care le poți vizita.
- JR E Line (San-în Line) până la stația Saga Arashiyama (călătorie e inclusă în JR Pass).
Kyoto Samurai and Ninja Museum
E e unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Kyoto, fiind totodată o modalitate bună de a află mai multe despre istoria Japoniei, despre împărați, shogun și samurai. Intrarea la muzeu costa 3000 yeni.
Nijo Castle
Castelul a fost construit în 1603 ca reședință din Kyoto a lui Tokugawa Ieyasu, primul shogun al perioadei Edo (1603-1867).
După căderea Shogunatului Tokugawa în 1867, Castelul Nijo a fost folosit ca palat imperial pentru o vreme, înainte de a fi donat orașului și deschis publicului ca sit istoric. Castelul este fară doar și poate un exemplu excelent de arhitectură din epoca feudală a Japoniei, ceea ce i-a oferit un loc in patrimoniul mondial UNESCO în 1994. Intrarea costa 1300 yeni.
Fushimi-Inari Taisha Shrine
Fushimi Inari este unul dintre cele mai importante sanctuare dedicate lui Inari, zeul shintoist al orezului și una dintre cele mai importante atracții turistice din Kyoto. Dacă ai văzut un blog din Kyoto sau un articol online, sigur ai văzut câteva cadre cu acele porți „torii„, care se întind pe o rețea de poteci până pe muntele sacru Inari. Noi nu le-am numărat, dar se spune că sunt cam 1000 de „torii„, iar din loc în loc vei vedea vulpi de piatră, despre care se spune că ar fi mesagerii lui Inari.
Altarul Fushimi Inari se află chiar în fața stației JR Inari, a două stație de la gara din Kyoto pe linia JR Nara (călătoria cu trenul este gratuită dacă ai JR Pass), însă e bine de știut că trenurile rapide nu opresc în această stație.
Kinkaku-ji: The Golden Pavilion
Situat în nordul orașului Kyoto, The Golden Pavilion e un templu buddist ale cărui două etaje superioare sunt complet acoperite cu foiță de aur. Cunoscut si sub numele de Rokuonji, templul a fost vila de retragere a shogunului Ashikaga Yoshimitsu. Templul a trecut prin diferite etape, iar ceea ce vedem azi e o reconstrucție care a avut loc in 1955. Pe scurt, templul a fost ars in timpului unui război civil care a distrus o mare parte din Kyoto, și din nou, mai recent, în 1950, când a fost incendiat de un călugăr fanatic.
Ca sa ajungi la templu, trebuie sa iei autobuzul 205 din gara centrală (Kyoto Station) până la stația Kinkakujimichi (cam 20 de stații de autobus). O călătorie cu autobusul costă 230 yen.
Intrarea la Kinkaku-ji costa 500 yen.
Yasaka Shrine
A nu se confunda cu Yasaka Pagoda, Yasaka Shrine, cunoscut și sub numele de Sanctuarul Gion, este unul dintre cele mai faimoase sanctuare din Kyoto. Fondat în urmă cu peste 1350 de ani, sanctuarul este situat între districtele populare Gion și Higashiyama. Yasaka Shrine este bine cunoscut pentru festivalul său de vară, Gion Matsuri, care este sărbătorit în fiecare an în luna iulie.
Yasaka Pagoda
Cea mai emblematică imagine a Japoniei e fără nicio altă discuție Yasaka Pagoda. Locul care apare în toate revistele și cărțile poștale din Japonia, cel mai fotogenic loc și totodată punctul de intalnier al turistelor îmbrăcate în costume tradionale a fost construit în 592, fiind astfel cel mai vechi templu din Kyoto.
Nishiki Market
Despre Nishiki Market putem spune că în urmă cu 400 ani era o piață de peste în aer liber. Acum e o piață acoperită, care adăpostește zeci de magazine și tarabe cu street food delicios. Aici am mâncat pentru prima dată un frigărui cu vită wagyu, dango – bile de orez cu sos de soia dulce, și caracatiță baby.
Gion District
Este cel mai faimos cartier de gheișe din Kyoto, situat în jurul bulevardului Shijo, între sanctuarul Yasaka, la est, și râul Kamo, la vest. Este plin de magazine, restaurante și ochaya (case de ceai), unde se distrează geiko (dialectul din Kyoto pentru gheișă) și maiko (ucenice de geiko). Aici gasesti multe restaurante traditionale unde poti incerca un meniu kaiseki.
Kiyomizu
Unul dintre cele mai frumoase locuri din Kyoto e Kiyomizu, zona veche a orașului. Totodată Kiyomizu e una dintre cele mai fotografiate locatii din intreaga tara. Dacă nu ma crezi, doar scrie „Japan” sau „Kyoto” pe Google si sigur o sa găsești minim o poza cu Yasaka Pagoda, pagoda cu cinci etaje înaltă de 46 de metri.
Aici se afla și Templul Kiyomizu, in traducere ar însemna „Templul cu apa pura”, un templu budist construit in perioada Heian, atunci când Kyoto era capitala Japoniei. Legat de acest templu, se spune că în timpul perioadei Edo, exista o tradiție prin care oamenii săreau de la balcon, de la o înalțime de 13 metri, iar daca cineva ar fi supraviețuit sărituri, dorința i-ar fi fost împlinită. Această practică a fost interzisă în 1872. Templul Kiyomizu face parte din „Monumentele Istorice ale Anticului Kyoto” incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.
De neratat sunt și strazile Sanneizaka și Nineizaka, doua dintre cele mai animate strazi din cartier. Aici găsești tarabe cu înghețată, de unde poți cumpăra înghețată cu matcha sau sake, suveniruri sau street food.
Kamogawa River
Deși nu e o atracție turistică în sine, mi se pare că atmosfera e tare faină, în special la apus. Astfel, dacă vrei un moment de relaxare in drumul tău spre Yasaka Shrine, malul răului Kamogawa e locul ideal. Iar mai târziu poți face o plimbarea pe super aglomerata stradă Pontocho.
Atractii turistice in Kyoto
Faptul că am ales să începem călătoria noatră prin Japonia chiar în Kyoto a părut un lucru extrem de firesc. Am început călătoria în vechea capitală, în orașul samurailor și al împăraților. Și cu toate că Tokyo a fost la superlativ din toate punctele de vedere, Kyoto a avut un alt farmec, ceva care a reușit să ne cucerească și să ne arate de fapt o altă față a Japoniei, pentru că, imediat ce am ajuns în Tokyo, am simțit că am ajuns în cu totul altă Japonie. Kyoto și toată regiunea Kansai – Nara și Osaka – trebuie să se regăsească în itinerariul tău, iar așa cum am spus la început, aș acorda măcar o săptămână pentru aceste 3 destinații. Sper că lista mea cu cele mai frumoase și importante atracții turistice din Kyoto să îți fie de ajutor în planificarea vacanței tale în țara soarelui răsare.
Citeste si: