Barcelona – scurt ghid de călătorie

Barcelona atractii turistice

Barcelona e de departe unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa. E locul care te îndeamnă să te relaxezi, să te bucuri de soare, mare și de tot ceea ce ai în jur. E cosmopolit, vibrant, vesel și colorat. Are o La Rambla mereu aglomerată, dar pe care ți-e mai mare dragul să te plimbi, are un Barri Gotic pe străduțele căruia te poți plimba fara niciun scop ore în șir, are cele mai frumoase și interesante construcții semnate Antoni Gaudi, are o fântână magică, o plajă cu nisip fin, parcuri, un castel, piețe pline de tarabe cu fructe proaspete, fructe de mare sau jamon și nu în ultimul rând, Barcelona are oameni veseli.

Barcelona se folosește de toate armele pe care le are pentru a te face să te îndrăgostești de ea!

Am vizitat Barcelona pentru prima dată în urma cu trei ani, în cea mai călduroasă perioadă din an, în luna august. La finalul acelei vacanțe, am simțit că nu am reușit să vizităm orașul așa cum ar fi trebuit și am hotărât că, la un moment dat, ne vom întoarce pentru a ne bucura un pic mai mult de el. Acel moment a venit cu ocazia zilei de 1 mai.

Mic ghid de călătorie pentru Barcelona

Întrucât pe vremea primei călătorii în Barcelona nu aveam blogul, m-am gândit să scriu acest mic ghid de călătorie ce va curpinde atât informații din prima noastra vizită în Catalonia, cât și ceea ce am descoperit și văzut acum câteva două luni.

Transferul de la aeroport

Aeroportul El Prat este situat la 12 km de Barcelona si este legat de centrul orașului atât prin metrou, cât și prin autobuze (Aerobus și Alsa Bus).

Din punctul meu de vedere, metroul este cea mai rapidă modalitatea de a ajunge în oraș. Linia 9 (L9) pleacă atât de la Terminalul 1, cât și de la Terminalul 2 și ajunge până în Zona Universitaria. Pentru a ajunge în centru (La Rambla), ai două variante: 1. Fie mergi până în Zona Universitaria, iar de acolo iei L3 în direcția Trinitat Nova până la stația Drassanes; 2. fie mergi cu L9 până la stația Torrassa, iar de acolo iei L1 în direcția Fondo până la stația Catalunya.

O călătorie cu metroul de la aeroport până în centru costă 4,50 euro 5.15 euro (actualizat în iulie 2021)

Transport intern

Pentru tranportul intern, dacă este nevoie, recomand cartela T10. Această cartelă oferă 10 călătorii pentru 11,35euro (actualizat în iulie 2021), fiind de altfel și cea mai avantajoasă modalitate de a călători. T10 include și călătoria cu frunicularul la Montjuic, dar nu este valabil pentru transferul la și de la aeroport.

În cazul în care ai nevoie doar de o călătorie cu metroul/autobusul, atunci biletul va costa 2,20 euro. Această variantă de bilet nu este valabilă pentru transferul la/de la El Prat Airport.

Hola Barcelona Travel Card este un alt card ce oferă calatorii nelimitate pe o perioadă de 2,3,4 sau 5 zile. Acest card include și transferul la/de la El Prat Airport. Prețurile pentru un astfel de card sunt după cum urmează: (prețuri actualizate în iulie 2021)

  • 2 days: 16.30 euros
  • 3 days: 23.70 euros
  • 4 days: 30.80 euros
  • 5 days: 38.00 euros

Din punctul meu de vedere, cartela T10 e perfectă, mai ales dacă stai aproape de zona centrală (Plaza Catalunya, La Ramba, Barri Gotic). Noi ne-am descurcat foarte bine cu o cartelă T10 timp de 3 zile. În cazul în care stai mai departe de centru, și faci minim 4 călătorii cu metroul de la hotel în oraș, atunci ți-aș recomanda Hola Card.

Mai multe info. despre transportul în comun găsești în acest link.

Cazare în Barcelona

Pe baza experiențelor noasre, îți recomandăm să închiriezi o cameră/un apartament pe Airbnb. De ce? E mult mai ieftin și ai posibilitatea de a sta chiar în zona centrală. Cu siguranță, există hoteluri și în centrul orașului, însă prețurile sunt destul de mari, tocmai datorită poziției.

În ultima noastră călătorie în Barcelona, am stat într-un apartament situat la 2 minute de mers pe jos de La Rambla. A fost cea mai inspirata alegere din punct de vedere al locației. Pe acest Airbnb am plătit 170 de euro pentru 4 nopți.

Nu atât de inspirată a fost alegerea noastra de acum 3 ani. Din cauza că am mers în luna august, toate hotelurile care arătau bine și care erau în zona La Rambla erau mult mai scumpe decât ceea ce noi căutăm. Astfel, am optat pentru un hotel situat în zona universitară, mult prea departe de centru. Bineînțeles că, hotelul a fost mai scump decât airbnb-ul de anul acesta, iar pe lânga asta pierdeam cam 30- 40 de minute pe drum.

Nu ai încă un cont pe AIRBNB? Accesează acest link, înregistrează-te pe site și primești 35 de euro în travel credit, bani pe care îi poți folosi la prima rezervare si 13 euro travel credit pentru prima experienta/tur/activitate achizitionata prin airbnb.

Atracții turistice

Barcelona e un oraș tare ofertant din punct de vedere turistic. Pe de o parte, avem plaja și La Rambla, de cealaltă parte avem Barri Gottic, Montjuic, Tibidabo și spectcauloasele construcții ale arhitectului Antoni Gaudi. La toate acestea se adaugă muzeele, piețele și parcurile.

Barcelona e unul dintre acele orașe în care poți petrece o săptămână fără să te plictisești. Ba mai mult decât atât, Barcelona poate fi și punctul de plecare în excursii de o zi în Andorra sau chiar Zaragoza.

Andorra la Vella – Andorra

În continuare îți vom povesti despre locurile pe care le-am vizitat în Barcelona în ambele călătorii.

La Rambla

La Rambla este de departe cea mai renumită stradă din Barcelona. Aceasta are o lungime de 1,2 km și leagă piața Catalunya de Portul Vell. Deși tinde să fie mai mereu aglomerată, La Rambla are un farmnec aparte. Umbrită de zeci de copaci și plină de tarabe cu înghețată, clătite, sucuri și fructe, suveniruri și flori, acestă stradă este un must-see pentru orice vizitator. Mai mult decât atât, La Rambla reprezintă liantul dintre 4 zone și anume: Barri Gotic, El Raval, Portul Vell cu La Rambla del Mar și Piata Catalunya.

Barri Gotic

De pe La Rambla ne îndreptăm spre cartierul gotic, spre una dintre cele mai frumoase zone din Barcelona. Pe străduțele umbrite și înguste din Barri Gotic te poți plimba ore în șir fără vreun scop clar. Plimbându-te pe străduțe, prin piețe, pe lângă frumoasa catedrală gotică e ca și cum ai face un pas în trecut, în perioada Evului Mediu. Este pur și simplu fermecător!

Catedrala Gotica sau La Seu, așa cum mai este cunoscută printre localnici, este inima cartierului gotic și totodată o imagine embematică pentru capitala Cataloniei. Acest lăcaș de cult este dedicat Sfintei Eulalia (numele oficial fiind Catedral de la Santa Creu i Santa Eulalia), iar construcția catedralei a început în anul 1298. În spatele zidurilor pe care le vedem astăzi stau sute de ani de muncă, deoarece ultima parte din catedrală a fost finalizată în anul 1913. Acum, probabil te gândești că această catedrală gotică, nu e chiar gotică întucât, inclusiv fațadă a fost terminată mult mai târizu, în anul 1889. Cu toate acestea, catedrala gotică din Barcelona rămâne o capodopera arhitecurală.

Pentru a vizita interiorul trebuie să plătești o taxă de 5 euro. Recomandarea mea e să mergi cât mai devreme, pentru a evita statul la coada.

Pont del Bisbe este de departe una dintre cele mai fotografiate construcții din Barri Gotic. Deși se încadrează perfect în aspectul gotic al cartierului, podul este relativ nou fiind construit în anul 1928 după planurile arhitectului Joan Rubio i Bellver.

Podul se află pe Carrer del Bisbe, chiar în spatele catedralei.

Diana și Alex, cuplul călător din spatele blogului Designed to Travel, au o poveste tare interesantă despre ”cat de gotic e Barri Gothic”.

Deși este destul de aglomerat, Barri Gotic rămâne cartierul meu preferat din Barcelona.

Arcul de triumf

Arcul de Trimf din Barcelona a fost construit cu ocazia Expoziției Universale din anul 1888, servind drept poartă de intrare în Parcul Ciutadella (locul în care a avut loc expoziția). Acesta a fost construit din cărămidă roșie în stil mudejar (=stil arhitectonic care a pătruns în Spania în urma invaziei maure). Într-o listă cu cele mai instagrammable locuri din Barcelona, Arcul de Trimuf are o ocupa o poziție buncică. 😀

Ajunși acolo, vă puteți continua plimbarea pe promenadă (Passeig de Lluis Companys) până în Parc de la Ciutadella.

Mercat du Santa Caterina

Pornind din Barri Gotic spre Parc de Ciutadella (Arcul de Triumf) vei trece pe lângă o altă piață care nu este atât de faimoasa în rândul turiștilor precum este La Bouqueria, dar care este la fel de colorată și frumoasă.

Mercat du Santa Caterina a suferit câteva modificări în ultimii ani, astăzi fiind o piață 100% acoperită. La fel ca în faimoasa Bouqeria și aici vei gasi tarabe cu fructe de mare, pește, jamon și alte preparate delicioase.

La Bouqueria

Bouqueria e o adevarată explozie de culori și arome. Tarabele cu fructe proaspete, cu sucuri, cu jamon sau fructe de mare, dar și micile restaurante ce servesc tapas și sangria, au transformat această piață într-o adevărată atracție turistcă. Și pe bună dreptate, locul e fabulos!

Ne-am început dimineața pierzându-ne printre tarabe, mai apoi ne-am luat câte un cornet cu jamon iberico și unul cu brânză, am continuat cu baclavale (să ne pregătim papilele pentru următoarea vacanță), iar la final ne-am răcorit cu un suc proaspăt și o salată de fructe. Aș putea rezuma acea dimineață într-un singur cuvânt: Fericire!

Totuși, Bouqueria are o întreagă istorie în spate. Se spune că piața datează de la începutul anilor 1200, la acea vreme fiind o piață unde se vindea exclusiv carne de capră (de unde vine și numele ”boc” care însemană capră). În ultimii 150 de ani, La Bouqueria a suferit numeroase modificări, printre care cele mai notabile ar fi: 1861 – vânzătorii de fructe și legume și-au făcut loc printre vânzătorii de carne; 1911 – au apărut primele tarabe cu pește și fructe de mare; 1914 – a fost consturit acoperișul de metal.

Locație: Intrarea principală este pe La Rambla (nu ai cum să o ratezi).

La Rambla del Mar

La Rambla del Mar este un fel de continuare pe apă a bulevardului La Rambla. Această pasarelă leagă strada menționată anterior de un shopping center uriaș și de o altă atracție tursitică de top, și anume Barcelona Aquarium.


Tur ”Gaudi”

Oare cum ar fi arătat Barcelona fără capodoperele lui Antoni Gaudi? Fără impunătoarea Sagrada Familia, fără Parc Guell sau fără fatada elegată și unică a casei Batllo? Antoni Gaudi a adus un suflu nou în arhitectura modernistă prin stilul sau unic, inspirat din natură, prin atenția la detalii și prin elementele și construcțiile pline de fantezie. Marele artist și-a pus aprenta asupra Barcelonei lăsând în urma adevărate capodopere arhitecturale, care au devenit cu timpul imaginea orașului și care în prezent atrag o grămadă de turiști.

Antoni Placid Gaudi i Cornet s-a născut într-un orașel micuț din Catalonia, a studiat în Barcelona – la vremea aceea Barcelona fiind cel mai dezvoltat oraș din Spania, și a devenit unul dintre cei mai apreciați arhitecți din lume.

Sagrada Familia

Fără doar și poate, Sagarada Familia este una dintre cele mai impunătoare și faimoase biserci din lume si cel mai vizitat obiectiv turistic din Barcelona. Constrcuția ei a început în 1882 și se preconizaează ca va fi finalizată în 2026, la 100 de ani de la moartea arhitectului. În 2026, Sagrada Familia va avea 18 turle , iar cea mai înaltă dintre ele va avea 170 m.

Dacă vrei să ai o poză perfectă pentru Instgaram, te sfătuiesc să mergi în parcul din fața catedralei. De acolo vei putea fotografia toată catedrala. Iar daca vrei sa vizitezi Sagrada Familia in interior, recomand sa cumperi biletul de intrare online.

Casa Batllo

Premiul pentru cea mai frumoasa fațadă se acordă Casei Batllo, sau Casei Oaselor, așa cum mai este denumită. Intrarea la Casa Battlo costa 35 euro/persoana, iar biletele se pot cumpara online de pe acest site.

Casa Mila

La Pedrera sau Casa Mila a fost construită între anii 1906 și 1910 pentru familia Mila. Se spune că la vreamea construcției, autoritățile s-au opus multor aspecte ce țineau de consturirea și amenajarea casei ( Gaudi avea în plan să pună o statuie uriașă a zeiței Gaia chiar pe acoperișul clădirii) și chiar au ordonat demolarea. Se crede că valurile mării au reprezentat sursa de inspirație pentru fațada clădirii.

Park Guell

Parc Guell este considerat unul dintre cele mai frumoase și interesante parcuri din lume, fiind de altfel și parte din patrimoniul mondial UNESCO. Acesta a fost construit între anii 1900 și 1914 la cererea lui Eusebi Guell, un antreprenor foarte bogat care a fost impresionat de ceea ce Gaudi reușea să construiască. Inițial, Parc Guell trebuia să fie o zonă rezidențială exclusivistă, însă bogătașii Barcelonei de la acea vreme nu au fost foarte interesați de locație, astfel că în parc au locuit doar antreprenorul și Gaudi. Iti recomand sa cumperi biletele online, ca sa eviti timpi de asteptare la casa de bilete.


Tot ce trebuie sa stii inainte de a vizita Barcelona!


Barceloneta

Atunci când spui Barcelona, primele lucruri care probabil îți vin în minte sunt: plaja, valuri și soare, urmate în de aproape de Sagrada Familia și Las Ramblas. Așadar, o călătorie în Barcelona nu poate fi completă fără câteva minute, sau ore, petrecute pe renumită Barceloneta.

Noi am fost de 1 mai și nu a fost vreme potrivită pentru plaja. Totuși, Barceloneta a fost plină de turiști și localinci care păreau că se bucură de soare și mare.

Montjuic

În prima noastră călătorie în Bracelona nu am reușit să ne plimbăm pe străzile din Motjuic din cauza căldurii (asta se întâmpla în August 2016), motiv pentru care, la a doua călătorie, am făcut o prioritate din a urca pe Montjuic. Din păcate, nici de data aceasta nu am reușit să ne bucurăm așa cum ar trebui și să vedem ce era mai frumos, dar sigur a treia oara va fi cu noroc.

Muntele Montjuic, care ar putea fi la fel de bine un deal, are o înălțime de cca. 185 m și este situat chiar în Barcelona. Cea mai buna modalitate de a ajunge la Montjuic este cu furnicularul de la stația Paral-lel, și ulterior cu telefericul. Greșeala noastră a fost că nu am luat telefricul și ne-am abiționat să mergem pe jos până la castel, și astfel, ne-am rătăcit un pic.

Călătoria cu furnicuralul este inclusă în prețul biletului de metrou (dacă folosiți cartela T10).

Motjuic este renumit pentru castelul ce dateaza din secolul al XVII lea și care oferă niște peisaje superbe asupra portului și orașului (așa am auzit :D), pentru Muzeul Național de Artă Catalană și Fundația Joan Miro, și nu în ultimul rând pentru Montjuic Fountian.

Deși nu am reușit să ajungem în toate locațiile menționate mai sus, ne-am bucurat de o plimbare romantică pe niște străduțe pustii și de o priveliște asupra orașului.

Tot pe Montjuic se află și Stadionul Olimpic construit inițial în 1927 pentru Expoziția Internațională din 1929 și renovat în 1989 pentru Jocurile Olimpice de Vară din 1992.

Costuri de călătorie

Barcelona rămâne unul dintre cele mai scumpe orașe în care am fost până acum. În cazul hotelurilor situate în centrul orașului prețurile sunt exorbitante, mâncarea la terasele de pe La Rambla este destul de scumpă și nu neapărat foarte bună, iar intrările la atracțiile turistice de seama (Sagarda Familia, Casa Batllo, ets) sunt și ele destul de costisitoare. Dar hai să trecem în revistă câteva costuri estimative:

Atracții turistice (bilete online) – ultima actualizare -2019

Sagrada Familia – 34 euro

Casa Batllo – 35 euro

Casa Mila – 23 euro

Parc Guell – 13 euro

Aquarium – 20 euro

Wax Museum – 15 euro

Transport intern

metrou – 1 euro/călătorie cu cartela T10 (2,20 euro fără cartelă)

aeroport – 4,50 euro (metrou)

teleferic Montjuic – 12,70 euro/dus-intors

Cazare – *aceste prețuri pot suferi modificări în funcție de perioada aleasă și de ofertele existente pe booking.com.

Hotel Aneto * – cca. 90 euro/noapte/cameră dublă

Hotel Monegal ** – cca. 120 euro/noapte/cameră dublă

BCN Urban Hotels Gran Ronda *** – cca.120 euro/noapte/cameră dublă

Hostel Safestay Passeig de Garcia – 84 euro/noapte/cameră dublă

Generator Barcelona (Hostel) – cca. 26 euro/noapte/pat


Planifica-ti vacanta in Barcelona cu Mapping Travel

Dacă ai în plan să vizitezi Barcelona sau Costa Brava, îți recomand din suflet să arunci o privire pe Mapping Travel. Adriana, cea care are agenția și pe care o gășiți pe și Instagram și pe Facebook (@mapping), locuiește în Barcelona și ne oferă cele mai bune sfaturi și recomandări atunci când vine vorba de vacanțe pe Costa Brava. Pe www.mapping.com gășiți o varietate destul de mare de cazări în zone centrale din Barcelona, la prețuri foarte bune, iar pe canalul ei de Youtube si pe pagina ei de Facebook găsiți o gramada de informații super utile (idei de itinerarii pentru Barcelona si Costă Brava, recomandări de restaurante, locuri mai puțin cunoscute, etc).

Cere o oferta de calatorie!


Despre Barcelona se poate vorbi la nesfârșit, cum de altfel ai putea să vizitezi acest oraș de 3-4 ori și tot îți va mai rămâne ceva de văzut. E un oraș care își merită reputația, care te cucerește cu arhitectura și cu multitudinea activităților pe care poti să le faci și în care îți e mai mare dragul să te plimbi. Barcelona îți poate oferi o vacanță de vis!

*Știu că acest articol e mai lung, poate chiar cel mai lung articol de pe blog, dar sper din suflet că nu te-am plictisit și că ”romanul asta” îți va fi util pe cand vei merge în Barcelona.

Citește mai mult:

Articole recomandate

37 de comentarii

  1. Foarte complet și util ghidul tău pentru Barcelona. Primul lucru de care mi-am dat seama e că un city-break e insuficient.

  2. De multă vreme vreau să ajung în Barcelona, mai mult decât 3 ore într-o escală 🙂
    Articolul tău m-a făcut să -mi doresc și mai mult să ajung. Sper să se și întâmple! Este minunată descrierea, pozele, sfaturile, tot.

  3. Barcelona e pe bucket-list-ul meu. Astfel, articolul tău îmi e foarte util 🙂

  4. Superb! În ultimele zile doar Barcelona văd în fața ochilor. E un semn, sigur! Îmi doresc să revin curând, mi-a placut mult orașul ăsta!

    1. Sigur e semn! 😀

      1. Chiar ca e un articol lung dar cu siguranță folositor pentru cei care vor merge în Barcelona 😁 Felicitări! Subscriu „Barcelona se folosește de toate armele pe care le are pentru a te face să te îndrăgostești de ea!”
        Ce bine ar fi dacă am face și noi asa ceva cu țara noastră.

  5. ca de obicei fotografiile sunt superbe, mi au placut foarte mult cele cu operele lui Gaudi, parcu Guell si Casa Mila si batlo. Si te invidiez ca ai vizita Andorra, e si pe lista mea demult!

    1. Multumesc frumos! Daca ajungi prin Barcelona, poti vizita si Andorra. E cel mai usor mod de a ajunge in micuta tara din Pirinei.

  6. Unul dintre orașele mele favorite deși ai dreptate, e unul dintre cele mai scumpe orașe în care am fost. Am niște amintiri extraordinare din Barcelona, iar articolul tău m-a făcut să-mi fie dor 🙂

    1. Awww! Chiar ma bucur sa aud asta! Din tot ce am vizitat in Spania, Barcelona ni s-a parut cea mai scumpa, iar la nivel european, e in top 10 cele mai scumpe destinatii.

  7. Încă un articol plin de informații utile și de fotografii fenomenale.

  8. Nu am fost vreodată, de aceea articolul tău este foarte bun pentru mine. Superb loc!

  9. Cat de frumos, imi doresc sa ajung si eu intr-o zi, momentan pentru la anu avem programat sa vizitam Madridul si imprejurimile lui

  10. Superba barcelona, unul din orasele mele preferate. Minunate poze!

  11. frumoasa postare! chiar ieri vorbeam cu cineva care isi doreste sa se mute definitiv acolo!

  12. Chiar azi mai vazusem niste poze despre parcul Guell si am ramas impresionata de cat este de frumos. Mi se pare un oras minunat, Barcelona.

  13. Numai lucruri bune am citit despre Barcelona si se vede si din imagini ca este un oras frumos, asa ca mi-ar placea si mie sa il vizitez la un moment dat. ❤

  14. Numai lucruri bune am citit despre Barcelona si se vede si din imagini ca este un oras frumos, asa ca mi-ar placea si mie sa il vizitez la un moment dat.

  15. Ai avut o super vacanta. Articolul tău este foarte util, l-am salvat pentru când voi vizita Barcelona 😍

    1. Ma bucur ca ti-a placut! Sper sa iti fie util!

  16. Am fost o data in Barcelona si mi-a mplacut mult de tot. A fost una dintre cele mai frumoase vacante. Eu am fost de Sf Valentin impreuna cu iuby. Mergeam de dimineata pana aseara si ajungeam epuizati acasa. Am luat un Hotel fix pe Rambla care nu a fost atat de scump, dar am economist enorm ca nu am dat pe transport chiar atat de mult

    1. ce frumos! Ati avut noroc cu hotelul! Noi nu am gasit niciodata ceva care sa se incadreze in bugetul nostru 😀

  17. Foarte frumos! Nici nu mi-am dat seama ca e lung articolul 🙂
    Merci mult de mentionare! Si felicitari, e un ghid foarte bun, plus ca am aflat lucruri pe care nu le stiam, despre istoria Boqueria de exemplu 😀

    1. Iți mulțumesc din suflet! Cu drag! Mi-a plăcut la nebunie articolul tău, ca toate celelalte articole! Oricum,voi sunteți experți atunci când vine vorba de Barcelona 😀

  18. Anca Maria Constant

    Buna ziua, foarte interesant si atractiv articolul. Sper sa ajung la anul si atunci imi va fi de mare ajutor. As vrea sa va intreb cum pot face harta cu obiectivele pentru a ma orienta mai usor. Scuze de intrebare, dar sunt o pensionara care incerc sa tin pasul cu tineretul, dat fiind ca imi place sa calatoresc. Multumesc anticipat si la mai multe calatorii si articole despre ele!

    1. Buna ziua! Ma bucur ca va placut articolul meu si sper din tot sufletul ca va va fi de folos! Legat de harta, puteti apela fie la varianta online (google maps), fie la o harta in format fizic. Legat de cea online, va recomand sa faceti o lista cu toate atractiile tursitice pe care vreti sa le vizitati si sa cautati direct in aplicatie…insa, pentru Google Maps aveti nevoie de internet. Mai exista si varianta sa va descarcati harta offline a Barcelonei.
      Totusi, cred ca cel mai simplu e sa va folositi de o harta fizica cu toate atractiile turstice de seama. Genul acesta de harti se gasesc atat la hotel, cat si la birourile turistice. Aditional, puteti achizitiona un ghid de calatorie (recomand Berlitz sau TOP 10 Barcelona). Va las aici un link de unde le puteti achizitiona. 😀
      https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=a2adc048b&unique=9a6f02fef&redirect_to=https%253A//www.libris.ro

      Daca mai aveti alte intrebari, nu ezitati sa ne contactati! 🙂

      1. La ce airbnb ati stat?

        1. Trebuie sa il caut, daca mai exista pe Airbnb. Revin cu un link 🙂

        2. Din pacate, apartamentul nu mai este pe Airbnb.

  19. […] Barcelona – soare, valuri și arhitectură (scurt ghid de călătorie) […]

  20. […] polul opus țărilor nordice, se află destinațiile ceva mai calde, mediteraneene. Am mers pentru a doua oară în Barcelona și pentru prima dată în Grecia. Dacă de Barcelona știam că e wow, despre Atena am fost un pic […]

  21. […] ce se voia inițial a fi un roadtrip. Călătoria noastră a început în Barcelona (citește ghidul nostru de călătorie pentru Barcelona), a continuat în țară Bascilor și s-a încheiată pe Costa Blanca, în […]

  22. […] Booking.com Barcelona – scurt ghid de călătorie […]

  23. […] Citeste si acest ghid de calatorie pentru o vacanta reusita in Barcelona […]

Dă-i un răspuns lui Georgiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *