Cauti idei pentru calatorii de weekend sau vacante low-budget? Ei bine, ai ajuns in locul potrivit deoarce am pregatit pentru tine un articol care sper sa te inspire in alegerea urmatoarelor tale citybreak-uri. Noi am calatorit in peste 45 de tari, am vizitat peste 150 de orase din intreaga lume, iar in general calatorim cu un buget mediu (spre mic). Astfel, am facut o selectie cu cele mai ieftine orase din Europa pe care le poti vizita intr-o escapada de weekend.
In acest articol, vorbim strict despre orasele pe care noi le-am vizitat. Cu siguranta mai exista si alte locuri ce merita sa fie mentionate, dar cum lipseste „experienta proprie”, prefer sa ma rezum strict la acele locuri in care noi am fost si pe care le consider potrivite pentru tema articolului.
Chisinau
Chisinau nu e un oras renumit pentru city break-uri, cum nici Republica Moldova nu e o destinatie turistica de top, probabil nu o sa fie niciodata. Insa, daca locuiesti in partea de Est a Romaniei, ai putea sa iei in considerare o escapada de weekend in Chisinau. Acolo poti vizita centrul si, cel mai imortant, poti face cel putin 3 tururi cu degustari de vin, aceste tururi fiind cam singurele lucruri pe care un turist le poate face in capitala Moldovei. Restaurantul La Placinte e un loc pe care nu trebuie sa il ratezi, iar o jumatate de zi e mai mult decat suficient pentru o plimbare prin centrul capitalei. De neratat sunt si cafenelele Tucano, varianta autohtona a americanului Satrbucks.
La capitolul buget, Chisinau e poate cel mai ieftin oras din Europa. Un apartament in Chisinau costa in medie 20 euro/noapte, o masa in doi la La Placinte costa 10-12 euro, o portie de sushi pentru 2 persoane costa 15 euro. Un tur la Milestii Mici costa 10 euro.
Belgrad
Capitala Serbiei e o idee perfecta pentru un city break, in special pentru cei care locuiesc in Timisoara, Arad sau Caras Severin. Belgrad e unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, care timp de 7000 ani a fost locuit în permanență. În Belgrad au poposit o grămadă de popoare, de la traco-daci și celți până la romani și slavi. Orașul a ajuns rând pe rând în mâinile bizantinilor, francezilor și ungurilor. A fost terenul de luptă pentru multe războaie, a fost bombardat masiv și a cunocut comunisumul.
În spatele blocurilor gri, între zidurile cetății din Belgrad, la confluența dintre râurile Sava și Dunăre, stau mii de ani de istorie. Totuși, Belgrad nu e genul de loc în care trebuie să alergi după atracții turistice. E suficient să te plimbi în sus și în jos pe Knez Mihailova, prin cetate sau pe promenadă. Între două plimbări, mai faci o oprire pentru o pljeskavica și o salată sârbească, bineînțeles.
Citeste si: Buget pentru un weekend in Belgrad
Descopera cele mai recente oferte de calatorie:
- Zboruri spre New York de la 470 euro/dus-intors cu British Airways
- 3 idei pentru o vacanta in iulie + bilete de avion de la 25 euro/dus-intors
- City break in Bologna – zboruri de la 180 RON/dus-intors
- 3 idei de city break in noiembrie | Bilete de avion + cazare de la 75 euro
- Vacanta de 1 decembrie in New York (bilete de avion de la 500 euro dus-intors)
Varsovia
Deși nu ne-am ales cea mai bună perioadă pentru a vizita Varșovia, am reușit să ne facem cât de cât o părere despre frumoasa capitală a Poloniei.
Ei bine, Varșovia este un oraș al contrastelor, unde pe de o parte avem blocurile gri din perioada comunistă, iar pe de altă parte vedem zgarie-nori de sticlă. În același timp, există o zonă de centru vechi cu clădiri colorate și un parc imens unde veverițele aleargă dintr-o parte în alta, spre deliciul tuturor plimbaretilor.
Preturi:
- Cazarea pentru o noapte/2 persoane pornește de la 15 euro în hosteluri și de la 40/50 de euro într-un hotel *** (totul depinde de perioada în care mergi și de ofertele pe care le găsești pe booking.com)
- O porție de pierogi (9 bucăți) în unul dintre cele mai celebre restaurante cu specific polonez (Zapiecek Pierogi House) din Varșovia costă în jur de 25 de zloți (aprox. 25 de lei)
- Un suc în supermarket costă în jur de 2-3 zloți(2-3 lei)
- Tariful pentru taxi variază între 1 și 2,40 zloti/km, iar pornirea costă 8 zloti
- Despre transferul de la Modlin Airport în centrul orașului am scris aici
- La Pizza Hut am plătit în jur de 70 de zloti pentru o pizza mare, o cafea și două sucuri
- Intrarea la Muzeul Insurecției și la Palatul Culturii costă 35 zloti
- Un abonament de o zi pentru toate mijloacele de transport din Varșovia costă 15 zloti
În cele două zile petrecute în Varșovia noi am reușit să vizităm: Muzeul Insurecției, Castelul Regal, centrul vechi și Parcul Lazienki.
Te invit să citești mai multe despre Varșovia aici.
Napoli
Napoli e unul dintre cele mai frumoase, fascinante si colorate orase din Italia. E destul de greu sa compari Napoli cu un alt oras din Italia si e foarte probabil sa il judeci dupa coperta, insa, daca lasi la o parte mizeria, vei descoperi un oras absolut minunat. Napoli e un labirint de stradute înguste și umbrite de blocuri înalte, la geamul cărora stau atârnate la uscat haine. In Napoli gasesti adevarata bucatarie italieneasca, preparate simple si delicioase, facute cu ingrediente putin si de calitate. La LAntica Pizzzeria da Michele mănânci o pizza care depășește marginile farfuriei si care costa doar 5 euro. In Napoli, street food-ul e la mare cautare, pizza firtta, cuopo si baba fiind trei preparate pe care trebuie sa le incerci.
Daca ajungi in Napoli, trebuie sa faci si o excursie de o zi la Pompei sau chiar o excursie de zi in Sorento. Noi am petrecut o saptamana in Campania (am povestit mai multe aici) si ne-a placut la nebunie.
Preturi:
- o noapte de cazare costa in medie 50 euro (Noi am stat la Cineholiday Hotel, un hotel cu tematică cinematografică, unde fiecare cameră reprezintă un film sau o personalitate din lumea cinematografiei. Ne-am simțit foarte bine, de aceea am revenit și pentru alte două nopți);
- o masa in doi (pizza +suc x2) = 15 euro
- o inghetata la Mennella (cea mai buna inghetata din Italia) = intre 2 si 5 euro
- o prajitura Baba = 1-2 euro
- intrarea la Pompei Scavi + transportul cu Circumsvesuviana = 21 euro
Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri
Tirana
Tirana e un mic hidden gem al Balcanilor. Hidden gem în adevăratul sens al cuvântului, deocarece mulți călători încă evită capitala, desconsiderând-o pe nedrept. Eu îți pot spune de la bun început, cu mâna pe inimă, că pentru noi Tirana e unul dintre cele mai cool orașe în care am fost! Orașul ne-a cucerit cu atmosfera lui, cu faptul că străzile erau animate, iar parcurile, piețele și terasele erau și ele pline. Tirana are o energie aparte care compensază lipsa atracțiilor turistice. E vie, e colorată, e animată!
Nu mai știu exact câți zeci de kilometri am mers, dar am luat la pas fiecare străduță din centru, descoperind la fiecare pas câte un loc fain. În felul acesta am descoperit Pazari i Ri, un vechi bazar tranformat într-o piață modernă, aflat într-una dintre cele mai vechi zone ale orașului și în jurul căruia există o grămadă de cafenele și restaurante. În drum spre acest loc am găsit o un colț al grătarelor, cu 3-4 standuri care pregăteau carne și alte specialități la gratar. Toate în mijlocul orașului. 😀 Fumul și mirosul de cârnați și kevapcici ne-au atras ca un magnet, iar pentru 7 euro toate poftele mele au fost satisfăcute.
Preturi:
- Transferul de la aeroport cu autobusul: 300 lek/persoană (2,50 euro)
- O noapte de cazare costa in medie 15 – 30 euro/camera dubla (Noi am stat la Areela Boutique Hotel Tirana)
- O masă în doi, cu fel principal și băutură, ne-a constat între 3,5 euro (în cazul fastfood-ului) și 18 euro (la un resturant ceva mai sofisticat).
Citeste si: Albania – preturi la cazare, mancare, transport
Sofia
Daca esti in cautarea unei destinatii pentru o escapada de weekend, Sofia ar putea fi o idee buna. Capitala Bulgariei se afla la mai putin de o ora de mers cu avionul, din Bucuresti, iar Ryanair are doua zboruri directe pe saptamana, in fiecare luni si vineri. Mai mult decat atat, Sofia e unul dintre cele mai vechi orase din Europa, are o istorie interesanta si este una dintre cele mai ieftine destinatii de city break de pe continent.
Ce poti face si vedea in Sofia – Catedrala St. Alexander Nevsky; Bulevardul Vitosha; Muzeul de Istorie; Mosheea Banya Bashi; Complexul Serdica; Piata Centrala din Sofia;
Preturi:
- Transportul de la aeroport in centrul orasului = cea mai ieftina si usoara varianta de transport e metroul. Exista o statie de metroul la Terminalul 2 (daca ajungi la terminalul 1 trebuie sa iei un shuttle spre temrinalul 2. autobusele circula regulat, iar calatoria e gratuita), iar o calatorie cu metroul in Sofia costa 1,6 BGN (aprox. 4 lei)
- Biletele de avion spre Sofia (din Bucuresti) = de la 4,99 euro/zbor
- Cazare = media e de 30 euro/noapte (apartament); 40-50 euro (hotel). Noi am stat la The Moon Boutique Hotel ***
- Mancare = in jur de 15-20 euro/o masa in 2 la un restaurant cu specific local
Berlin
Berlin e orașul care timp de decenii s-a situat la granița dintre est si vest, în orasul despre care știam că are o istorie bogată, că este multicultural și ca pare să nu doarmă niciodată, așa cum se întâmplă cu marile orașe europene. E un oraș uriaș, haotic, în unele locuri murdar, aglomerat, dar cum nu se poate mai fermecător. Berlin te indemana sa o iei pe urmele istoriei, sa atingi zidul care a despartit Europa, sa ii vizitezi muzeele, sa il simti cu adevarat.
Preturi:
- 3 nopți de cazare ne-au costat 130 de euro (exisă și variante mai ieftine-hostel sau airbnb)
- 1 card de metro valabil 24 de ore costă 7 euro
- un currywurst: 2 euro
- un suc la 0,5: 1,5-2 euro
- o gogoașă berlineză: 1 euro
- o shaorma: 5 euro
- o porție de Thai food: 6 7 euro. *Noi am cheltuit in jur de 15-20 de euro pe o masa
De văzut în Berlin: Brandenburger Tor, Reichstag, zidul Berlniului, Potsdamer Platz, Memorialul Holocaustului, Muzeul Spionajului, Trabi Museum, DDR Museum, Checkpoint Charlie, Berliner Dom, Insula muzeelor, etc.
Citește mai multe despre Berlin aici
Skopje
Capitala kitch-ului – asa cum e Skopje cunoscut – a devenit orasul nostru preferat din Balcani. Am stat doar un weekend in Macedonia de Nord, iar in timp ce ne plimbam prin labirintul din Old Bazar, ne-am spus ca trebuie sa mai venim in zona, sa vizitam si Ohrid (despre care se spune ca e si mai frumos decat Skopje). Din acest oras atat de subapreciat am plecat fericiti, cu o energie buna si cu glicemia mai mare din cauza baclavalelor pe care le-am mancat la micul dejun (ce viata buna!). Am plecat fericiti ca am mai descoperit un pic din Balcani.
Dar Skopje nu e doar un oras cu istorie, ci e si cel mai ieftin oras din Europa pe care noi l-am vizitat (daca nu punem la socoteala capitala Ucrainei). Astfel, in cifre vorbind, o camera dubla la Best Western Turist Hotel**** ne-a costat 35 euro/noapte, dulcegariile din poza de mai jos ne-au costat 190 MKD (15ron), o sticla de apa (0,5l) costa 20-30 MKD (1,60 – 2,40ron) , iar o masa cu kebab si salata shopska costa in medie 300 MKD(24ron). La capitolul suveniruri, un magnet costa 50-60 MKD(4ron), iar un meniu la Burger King costa 290-350 MKD (23-28ron).
Ceea ce nu e ieftin deloc e taxi-ul de la aeroport. Exista si autobuze care merg de la aeroport in centru, dar acestea circula la anumite ore. Daca ai ghinoul ca avionul tau sa ajunga prea tarziu sau mult prea devreme, trebuie sa iei taxi. Distanta dintre aeroport si centru e de 25 km, iar o calatorie cu taxi costa 1500 MKD(120 ron). In acelasi timp, biletul de autobus costa doar 200 MKD(16ron).
Nu cred ca exista zboruri low cost si directe spre Macedonia (din Romania), insa Skopje ar putea fi o oprire interesanta si o pauza bine-venita in drumul spre Grecia.
Booking.com
Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri
Cu siguranță există o gramadă de locuri în care putem merge cu un buget redus, dar pe cele menționate mai sus le-am vizitat și tocmai de aceea vă pot vorbi din propria experiență și nu prin ochii altora. Sper ca articolul meu ti-a fost de folos si ca te va insipira sa alegi urmatoarea destinatie de vacanta.
Citeste si: Cum economisesti bani in city break-uri? | Vacante la buget
Vrei să faci cumpărături și să primești o parte din bani inapoi? Tot ce trebuie să faci e să te inregistrezi pe Bonusway, cea mai faina platforma de cashback, și să faci cumpărături online, exact așa cum faceai înainte. Eu folosesc această platformă de aproape un an (pentru cumparaturi si rezervari) și sunt extrem de mulțumită…altfel nu ți-aș recomanda-o. Dacă vrei să îți faci cont, accesează acest link și vei primi 10 lei la înregistrare.
Din lista de mai sus, doar in Berlin am ajuns pana acum :)) Nu mai tin minte preturile de acolo, am fost acum aproape 8 ani, dar intr-adevar, foarte multe din obiectivele turistice cu importanta istorica erau pur si simplu pe strada, accesibile tuturor.
Din tot ce am vizitat pana acum din Germania, capitala e cea mai accesibila din punct de vedere financiar. Sudul Germaniei mi se pare un pic mai scump. Intr-adevar, atractii turistice sunt la tot pasul, iar intrarile sunt destul de ieftine, daca nu chiar gratuite. 🙂
Berlin si Malta am vazut si intr-adevar merita vizitate. Pe celelalte le-am trecut pe lista. Foarte util articolul.
Multumesc frumos!
Acest site il urmaresc de mult timp! Insa din pacate nu am avut sansa de a vizita alte tari. Cat mai curand posibil sper sa pot vizita si cu prima ocazie o sa ma inspir de pe acest site
Multumesc frumos! Eu iti doresc sa ai parte de cat mai multe vacante si experiente inedite!
Urmatoarea data cand o sa ajung in Germania, neaparat o sa vreau sa ajung si in Berlin. Daca iti plac orasele cu un puternic iz de trecut, si de pitoresc iti recomand Marburg. E superb!
Berlin e un must-see! Iti recomand sa iti rezervi cel putin 3 zile pentru Berlin si o zi pentru Potsdam. Punem si Marburg pe lista! Multumim de recomandare!
Super interesant articolul tau. Despre Berlin stiam ca e ieftin, dar Malta aveam impresia ca e o destinatie scumpicica.
Si noi am fost surprinsi de cat de ieftina este Malta. La fel, ne asteptam sa fie o destinatie destul de scumpa, dar in realitate, e una dintre cele mai accesibile destinatii europene, din punct de vedere financiar.
Din lista de mai sus, din nefericire, nu am ajuns in niciunul din orasele de mai sus 🙁 Am fost weekend-ul trecut in Bruxelles si Amsterdam, si sincera sa fiu, nu mi s-a parut chiar atat de scump in Bruxelles. Daca ai ocazia, mergi acolo, e superb :).
Am fost acum cateva luni in Bruxelles. Nu e neaparat o destinatie scumpa, dar nici cea mai ieftina. Oricum, merita vizitat. Cat despre Amsterdam, maine m-as muta acolo 😀
multumim de ponturi, calatoritul este viata mea, din pacate nu pot sa fac asta cum imi doresc si cat! incerc 🙂
Cu drag! Sper sa iti fie utile 😀
Am fost în Ljubljana, mi-a plăcut mult, am făcut un revelion la Bled și în Berlin, din lista ta.
vreau să ajung în Malta neapărat dar m-ai inspirat cu Mlaga mult de tot. Bine, și Varșovia și Vilnius…:)
Cateodata e atat de greu sa alegi o singura destinatie… 😀
Foarte informativ articolul tau. Mi-a placut cum ai descris Berlinul. Traiesc aici de 22 de ani.:)) Un alt loc ieftin este Teneriffa.
Multumim de recomandare! Noi inca nu am ajuns in partea aceea de lume, dar e pe lista 🙂
In Malta si in Varsovia imi doresc tare mult sa ajung. Ma bucur ca sunt accesibile ca si pret.
Le recomand pe amandoua!
[…] Șapte orașe pe care le poți vizita cu un buget redus […]
Interesant si detaliat articolul! Nu ma asteptam ca Malta sa aiba preturi accesibile 😊 abia astept sa merg si eu!
A fost o mare surpriza si pentru noi! Chiar iti recomand sa iti planifici o vacanta in Malta 😀
Pe toate le am pe lista de vizitat, e bune de știut că sunt budget-friendly. Timp să am doar!
[…] Șapte orașe pe care le poți vizita cu un buget redus […]
[…] Șapte orașe pe care le poți vizita cu un buget redus […]
[…] Orașe pe care le poți vizita cu un buget redus […]
[…] TrendingTop cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]
[…] Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]
[…] Citeste si: Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]
[…] Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]
[…] Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]
[…] Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]
[…] Top cele mai ieftine orase din Europa pentru citybreak-uri […]