Celebrăm iubirea cu un city break în Florența

Noiembrie cel mohorât s-a transformat în luna iubirii atunci când universul s-a hotărât să îmi facă cunoștință cu sufletul meu pereche, cu jumătatea mea mai bună.  Au trecut aproape trei ani de când a luat soarele și mi l-a pus în suflet, de când ne împărțim diminețile, perna și pătura, de când ne împărtășim unul altuia cele mai banale lucruri, dar și cele mai intense trăiri. Trei ani de când am ales să cutreierăm în jurul lumii și să ne creăm amintiri frumoase în fiecare colțișor. În luna noiembrie dragostea mi-a bătut l-a ușă, iar un astfel de moment trebuie celebrat în fiecare an.

Pentru că îmi doresc să îl surprind m-am gândit să organizez o minivacanță în care să ne celebrăm iubirea. Deja ne vâd pierzându-ne pe străduțele unui oraș idilic, savurând specialități din bucătăria locală, admirând apusul de la înalțime și profitând de tot ceea ce oferă acea destinație.

Christian Tour mi-a venit în ajutor în căutarea destinației surpriză!

Sursa foto: www.christiantour.ro

Căutând variante pentru un loc romantic, am poposit pe site-ul celor de la Christian Tour, iar la secțiunea oferte city break am găsit o sumedenie de posibilități și oferte de vacanță, perfecte pentru ceea ce eu aveam în minte. Astfel, am hotărât că un city break Christian Tour e ceea ce am nevoie. Știind deja cum aș fi vrut să se desfășoare această vacanță, am considerat că Italia s-ar potrivi mănușă și drept urmare atenția mi-a fost captată de Florența, orașul în care arta a renăscut.

Odată stabilită destinația, am trecut mai departe la organizarea călătoriei. Accesând secțiunea „bilete de avion Christian Tour”, toată treaba a fost ca și făcută, iar biletele au fost cumpărate cât ai zice „pizza”. La fel am procedat și în cazul cazării, alegând un hotel de 4 stele din gama variată pusă la dispoziție pe www.christiantour.ro

Sursa foto: www.visitflorence.com

O călătorie care va dăinui veșnic

O ocazie atât de specială, necesită o vacanță și mai specială! Îmi doresc ca acestă călătorie să ne rămână mereu în minte, iar atunci când vom avea 80 de ani să povestim cu nostalgie despre cum am planificat totul în secret și cum am încercat să nu mă dau de gol, cum ne-am rătăcit pe straduțe și ne-am răsfățat cu înghețată. Să ne amintim de apusul de soare văzut din Piazzale Michelangelo, de savoarea celui mai bun cappuccino băut până atunci, de mâncarea italienească sau de plimbările pe malul râului Arno.

O vacanță bine planificată implică și o listă cu activități pe care îmi doresc să le facem:

Cappuccino cu vedere la Palazzo Vecchio

Diminețile vor începe în Piazza della Signoria, savurând un cappuccino alături de un croissant cu crema de vanilie pentru mine și unul cu extra nutella pentru el.

Sursa foto: www.tickitaly.com

 La pas pe străduțele din centrul vechi

Vom lua fiecare străduță la pas, ne vom lăsa cuceriți de mirosul de pizza, fascinați de arhitectura sublimă a clădirilor și ne vom pierde în labirintul de piețe și străzi al Florenței. Nu există nu mod mai plăcut de a descoperi acest oraș.

Un sărut la înalțime

Giotto Campanille e locul ideal pentru a admira orașul și pentru imortaliza un sărut la înălțime.

Sursa foto: www.visitflorence.com

Trei arome de gelatto

Ah, gelatto, gelatto! Niciodată nu poți mânca prea multă înghețată, iar Italia te îmbie la fiecare pas cu zeci de sortimente, care mai decare mai gustoase. Iubim înghețata, iar în escapada noastra romantică pe tărâm toscan vom trece, cu siguranță, pe la cele mai renumite gelaterii.

O incursiune în arta renascentistă

Un city break în Florența nu poate fi complet fără o incursiune în arta renascentistă. Tocmai de aceea, vom dedica câteva ore unei vizite la celebra galerie Uffizi pentru a admira cele mai importante lucrări din pictura secolului al XIV-lea , iar dacă vom mai avea timp, îi vom face o vizită lui David, la Galleria dell’ Academica.

Selfie la Ponte Vecchio

Ponte Vecchio este poate cel mai emblematic simbol al orașului, după Catedrala Santa Maria del Fiore. Tocmai de aceea, acest pod faimos trebuie numaidecât fotografiat…. cu noi alături.

Sursa foto: www.christiantour.ro

„Il dolce far niente” în grădinile Boboli

În grădinile Boboli vom experimenta ceea ce italienii numesc „il dolce far niente”. Nu vom face absolut nimic! Ne vom bucura unul de celălalt, iar timpul e liber să treacă pe lângă noi. În acel moment, nimic altceva nu va mai conta.

Sursa foto: www.innocentiemangonipiante.it

 Pizza margherita și paste ”cât încape”

   Să mergi în Italia și să nu mănânci pizza sau paste, e ca și cum ai merge în New York și nu ai vizita Times Square. Pentru a ne bucura de o cină romantică, vom căuta restaurante micuțe și retrase, unde ne vom încânta papilele gustative cu preparatele noastre preferate: pizza Margherita și ”lasagna alla ragu” pentru mine, pizza cu ananas și ”penne al salmone” pentru el și un tiramisù împărțit la doi.

Apus de soare în Piazzale Michelangelo

Încheiem acestă vacanță cu un apus de soare văzut din cel mai frumos și spectaculos loc al Florenței, și anume: Piazzale Michelangelo. De acolo ne putem bucura de o priveliște de vis asupra domului, într-unul din momentele noastre preferate din zi.

Sursa foto: www.dotravel.com

 

Noiembrie e luna în care iubirea este celebrată, iar Florența pare locul ideal pentru o escapadă romantică de weekend. Având vacanța planificată, tot ce pot face e să aștept ziua cea mare, să îmi duc jumătatea în grabă la aeroport, să îi dezvălui destinația și să sărbătorim iubirea pe tărâm italienesc.

 

***

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018

Hai alături de noi!
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *