Cinci motive pentru care ar trebui să vizitezi Malaga

Malaga

Acum un an pe vremea asta ne întorceam din Malaga, foarte entuziasmați și încântați de ceea ce văzusem acolo. Și acum mă mai gândesc cu nostalgie la cele câteva zile petrecute în orașul scăldat de razele soarelui, la plajele cu palmieri, la mâncarea delicioasă, la străduțele înguste și umbrite din centrul istoric sau la atmosfera orașului care te îndeamnă numai la relaxare.

Ca o paranteză…Dupa ce ne-am întors din Malaga, am hotărât să pun bazele blogului meu de călătorie, iar primul articol a fost, bineînțeles, despre Malaga. Astăzi, m-am gândit să revin cu un articol aniversar în care să îți prezint 5 motive pentru care ar trebui să îți planifici o vacanță într-unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat în Spania: MALAGA!

Malaga
Vedere de la Gibralfaro

Eu sunt foarte atașată de Malaga și atunci când mi se cere o recomandare de vacanță prima destinație care îmi trece prin minte e Malaga. Mai apoi duc o întreagă luptă de convingere despre cât de frumos e, și ce plaje au, și ce mâncare bună au, mai simt nevoia să arât și câteva poze, și tot așa. Vrei să mergi la mare? Vrei să te bucuri si de un pic de istorie, dar și de artă? Vrei să fii cât de cât în buget? Atunci Malaga este soluția! 😀

Așadar, iată care sunt cele cinci motive pentru care să vizitezi Malaga precum și câteva informații utile pe când vei ajunge acolo:

1.Malagueta Beach

Fie că alegi să stai la soare toata ziuă, să te bucuri de o plimbare romantică pe malul mării, să stai la umbra unui palmier sau să faci jogging, Malagueta e de departe o alegere potrivită. Nisipul fin, marea de un albastru superb, palmierii și cerul fără nori alcătuiesc un peisaj pe care nu ți-l poți sterge din minte așa ușor.

2. Arhitecutra si istorie

Se spune că orașul datează din anul 1000 iHr fiind fondat de fenicieni. În secolul al VIII lea, Spania a fost cucerită de mauri motiv pentru care atât în Malaga cât și în alte orașe din Andalusia vei găsi o puternică influență maură în arhitectura clădirilor. 

Nucleul orașului îl reprezintă La Manquita sau catedrala din Malaga. Aceasta a fost construită între 1528 și 1782 pe fundația unei vechi moscheei. Desi a fost proiectată având două turnuri, lipsa fondurilor a dus la stagnarea lucrărilor, de aici provenind si numele de La Manquita sau ”doamna cu o singură mână”.

Catedrala din Malaga

Alcazaba este una dintre cele mai bine păstrate construcții maure, datând din secolul XIV. Aceasta a servit drept cetate și palat pentru toți conducătorii arabi și orașului.

Intrarea la Alcazaba

De la Alcazaba ajungi la castelul Gibralfaro, o construcție ce datează din secolul X. Castelul, denumit și ”the rock of the

lighthouse„, a fost construit la inițiativa califului Abd-al-Rahman III. Astăzi, ai posibilitatea de a urca până la castel pentru a te bucura de priveliștea superbă aspura orașului.

Daca vrei să ajungi din Port în Plaza de la Constitucion vei merge pe cea mai elegantă și fascinantă stradă, și anume Calle Larios. Aceasta a fost construită la sfârșitul secolul XIX cu scopul de a lega cele două zone menționate anterior și de a perimte accesul brizei pe străduțele înguste din centrul orașului. Frmusețea acestei străzi este dată de fațada unifromă a clădirilor.

 

 

3. Artă și muzee

Știai că orașul natal al lui Piccasso este Malaga? Ei bine, în Malaga ai ocazia să vizitezi casa în care marele artist a crescut, precum și un întreg muzeu dedicat operelor acestuia.

Tot în Malaga mai există și un muzeu de artă contemporană ce se poate vizita gratuit, dar și un muzeu dedicat automobilelor și designului vestimentar. Acesta din urmă deține aproximativ 100 de mașini de colecție, precum și 7 expoziții de fashion.

Muzeul de Automobile si Design

Mai au și un muzeu dedicat confecționării diverselor obiecte din sticlă, precum și celebrul Centru Pompidou.

Plaza de Toros este celebră pentru luptele cu tauri. Aceasta a fost construită în 1874 dupa ideile arhitectului Joaqin Rucoba, stadionul găzduind aproximativ 9000 de persoane. Aceste lupte au loc în perioada aprilie-septembrie a fiecărui an.

4. Andaluzia

Malaga face parte din cea mai frumoasă regiune în care am fost până acum, și anume Andaluzia. Dacă îți planifici o vacanță în Malaga, ia în considerare să petreci câteva zile și în Sevilla, Cordoba, Granada, Cadiz sau chiar Ronda. Din aceasta lista noi am vizitat doar Sevilla și pot spune că am rămas plăcut impresionați de ceea ce am văzut acolo. Chiar îmi doresc ca la un moment dat să petrecem o săptămână vizitând întreaga zonă.

Malaga-Sevilla 2 ore (tren/mașina)

Malaga-Cordoba 1 oră 50 min. (mașina), 1 ora 20 min. (tren)

Malaga-Granada 1 oră 36 min, (mașina), 2 ore 27 min. (tren)

Malaga-Cadiz 2 ore 40 min. (mașina), 3 ore 57 min (tren)

Malaga-Ronda 1 oră 26 min. (mașina), 2 ore (tren)

Nici Gibraltar nu e chiar așa departe. Vorbim de aproximativ 130 de km pe care îi poți face în cca două ore cu mașina.

Plaza Espana-Sevilla

5. Mâncare și oameni veseli

În Malaga predomină acel aer de sărbătoare, de relaxare, în care oamenii chiar respectă timpul lor de siesta. Parcă ești cumva rupt de lume, rupt de orice problemă sau gând negativ. Oamenii sunt veseli, zâmbăreți și foarte prietenoși. Nu poți să pleci din Malaga obosit sau trist, ci mai degrabă îți vei încărca bateriile cu multă veselie și voie bună.

Cât despre mâncare…pfff…începe să îmi plouă în gură :))

Înainte de Malaga noi am mai fost în Barcelona unde nu am fost dați pe spate de mâncarea spaniolă. Eram deja împăcată cu gândul că nu o să avem parte de cine știe ce experiențe culinare prin Malaga, dar ghici ce…totul a fost perfect.

O bună prietenă ne-a recomandat să mergem la El Pimpi, un restaurant sau mai bine zis o bodega, asa cum spaniolii o numesc, vis-a-vis de Alcazaba, care îți pune la dispoziție preparate 100 % tradiționale. Restaurantul e amenajat într-o veche casă care și-a păstrat decorul acela rustic, iar în unele camere sunt așezate butoaie de vin pentru a te duce cu gândul la vinul dulce de Malaga. De asemenea, aveau și un perete plin de poze cu vedete care au pus piciorul în acel restaurant.

Mancarea? DELICIOASA!

Bineînțeles că și a doua zi tot la El Pimpi am mâncat…de ce nu?

Într-una din zile am mâncat la un restaurant de tapas din centru unde mancare a fost la fel de bună. Dacă ajungi prin zonă, pe lângă jamon iberico, sardine pe băț sau sangria să iei și o porție de flamenquin. Nu îți spun ce este! O să desoperi tu atunci!

Churros cu ciocolată trebuie să se afle pe lista ta cu delicatese de încercat în Malaga!

Alte lucuri pe care ai putea sa le experimentezi în Malaga:

  • Perioada de dominație maura le-a lasat malaghezilor și conceptul de hammam. La acele ”bai publice” (dacă se pot numi așa, mai degraba se aproprie de noțiunea de spa) vei avea posibilitatea de a te familiariza cu ritualurile îmbăierii și ale masajului. Prețurile pentru o astfel de experiență pornesc de la 35 de euro (baie+15 minute de masaj de relaxare). Mai multe informații găsești aici.
  • Seara de Flameno. Unele restaurante din Malaga pun la dispoziția clienților numeroase seri cu muzică flamenco live. Cel mai cunoscut resturante de acest gen este Vino Mio, unde de miercuri până duminică te poți bucura de muzica flameno în timp ce savurezi câteva delicatese tradiționale. Restaurantul percepe o taxă de 4 euro de persoana pentru cei care vor să participe la spectacol.

Malaga e despre relaxare și deconectarea de la rutină, e despre arhitectură, istorie și artă, e despre oameni fericiți, despreliniște și agitație în același timp și nu în ultimul rând  e despre gastronomie. Noi nu suntem genul de turiști care să meargă la mare și să stea 5 zile doar pe plajă, ci mai degrabă vrem să descoperim ceva nou, să vedem lucuri interesante, să învățăm ceva din acea vacanță, tocmai de aceea cred că Malaga e locul perfect deoarce reușește să le pună laolaltă pe toate.

 

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi atunci când îți plainifici vacanța în Malaga:

  • Există zboruri directe din Cluj și Bucuresti spre Malaga operate de WizzAir, sau mai există și o variantă de escală ușor accesibilă în Milano Bergamo.
  • Aeroportul este situat relativ aproape de centru. Pentru o cursă cu autobusul vei plăti în jur de 3 euro, iar cu taxi cca. 13 euro.
  • În Malaga hotelurile din centru sunt destul de scumpe, de aceea recomand închirierea unui apartament.
  • Deși este o destinație turistică, prețurile pentru mâncare și obiective turistice sunt destul de mici. Două sandwichuri și un suc la micul dejun te vor costa în jur de 7 euro, o masă în oraș pentru două persoane în jur de 20-30 de euro, o doză de suc la supermarket costă sub 50 de cenți. Despre costurile unei vacanțe în Malaga am scris mai multe aici.

Cât costă o vacanță în Andaluzia

  • Recomand să stai mai mult de 3 zile în idea în care să ai timp pentru a vizita și un alt oraș. Dacă vrei să rămâi în Malaga, 3 zile cred ca ar fi suficiente.
  • Nu recomand să mergi în iulie-august. Te vei simți ca în cuptor! Anul trecut, în Sevilla s-au înregistrat 52 de grade Celsius. După părerea mea, perioada ideală ar fi aprilie-mai sau septembrie-octombrie.
  • Pentru seara de flamenco de la Vino Mio ar trebui să îți faci rezervare măcar cu o zi înainte.
  • Seara îți recomand să te plimbi pe faleza, în zona Centrului Pompidou. Există posibilitatea să iei parte la spectacole gratuite de dans sau muzică realizate de localnici.

 

 

Galeriile Pompidu

Hai alături de noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *