A trecut mult timp de cand nu am mai postat oferte de calatorie si chiar daca nu mai gasim bilete de avion la 4.99 euro (ce vremuri bune de calatorit prin Europa), inca reusim sa gasim bilete ieftine pentru city breakuri memorabile. Pentru ca in ultimul timp nu am reusit sa ma mai ocup de blog asa cum mi-as fi dorit, m-am mobilizat si am reusit sa vin cu o propunere pentru un city break in Italia, in aprilie. Astfel, daca ai un dor de duca de abia poti sa traiesti sau ai un prieten care mereu e cu bagajul la usa, da-i de veste si trimte-i articolul, ca sa se inspire si el.

Disclaimer! Daca inainte postam oferte de calatorie in fiecare luni, ca sa inceapa saptamana bine, acum voi incerca sa postez minim de doua ori pe saptamana oferte si idei de vacanta, ata in Europa cat si in cele mai exotice si indepartate destinatii. Asadar, te invit sa te abonezi la blog si sa ne dai un follow pe Instagram si chiar sa ne scrii si sa ne povestesti pe unde ai mai calatorit si mai ales unde ai vrea sa mergi.

City break in Bologna – zboruri de la 180 RON/dus-intors

Daca tot ne-am intors dintr-o mini excursie in Bologna, m-am gandit sa iti prezint o idee de city break intr-unul dintre cele mai frumoase orase ale Italiei. Pentru luna aprilie, am pregatit pentru tine o oferta pentru o vacanta do-it-yourself in Bologna si imprejurimi, iar ca sa iti fie si mai usor sa planifici singur aceasta escapada, iti las aici cateva informatii si link-uri utile.

Bilete de avion – 13-16.04.2024 = de la 183 ron/dus-intors

Zbor Bucuresti-Bologna, in perioada 13-16.04.2024. Pretul afisat include doar un bagaj mic de mana (un rucsac) si un discunt pentru membrii Wizz Club (daca nu esti membru Wizz Club, biletul de avion va costa 238 RON). Mai multe detalii…

Cazare in Bologna

 

Atractii turistice in Bologna

Torre degli Asinelli

Călătoria ta va începe la Torre degli Asinelli, cel mai emblematic monument al Bolognei. Turnul are o înălțime de 97 m și a fost construit între anii 1109 și 1119 la cererea familei Asinelli. Turnul este unic prin simplul fapt că este înclinat cu 1,3 grade față de axa centrală. Cine spune că trebuie să mergem până în Pisa pentru a vedea un turn înclinat?!

Se spune că priveliștea din vârful turnului este superbă, însă noi nu am avut timpul nevesar pentru a urca. E bine de știut că se poate urca și că intrarea costă 3 euro.

Via Rizzoli

Pe lângă faptul că via Rizzoli îți oferă o privire de ansamblu asupra turnului Asinelli, aceasta este și una dintre cele mai animate străzi din centrul vechi. Fiind o stradă pietonală, oamenii se plimbă liniștiți dintr-o parte în alta, iar artiștii stardali îi încântă cu tot felul de numere. În același timp, via Rizzoli leaga cele două turnuri de un al loc pe care nu trebuie să îl ratezi dacă ajungi în Bologna.

Piazza del Nettuno

Piazza del Nettuno, că despre ea este vorba, este unul dintre locurile care mi-au plăcut cel mai mult. La fel ca oricare altă ”piazza” din Italia, aceasta reprezintă locul de întâlnire atât pentru turiști cât și pentru localnici. În mijlocul pieței se înalță mândră Fântâna lui Neptun, realizată din bronz. Aceasta a fost sculptată de către artistul flamand Jean du Boulogne (care, utlerior și-a schimbat numele în Giambologna), în anul 1566.

Piazza Maggiore

Din Piazza del Nettuno vei ajunge numai decât în Piazza Maggiore, cea mai mare și faimoasă piață din Bologna. Acest loc te va cuceri prin măreția sa și prin clădirile din jurul ei. Pe de o parte avem Basilica di San Petronio, iar de cealaltă parte avem Palazzo della Podesta și clădirea primariei din Bologna.

Excursii de o zi din Bologna

Daca ai o zi in plus si nu vrei sa mai stai in Bologna, iti recomand urmatoarele locatii:

  1. Modena – o calatorie cu trenul dureaza 25 minute si costa aprox. 4 euro. Daca ajungi in Modena, nu rata Gelateria Bloom.
  2. Cinque Terre – daca nu o sa ai masina, Cinque Terre e destul de greu de vizitat intr-o excursie de o zi. Transportul pana acolo implica trei calatorii cu trenul (Bologna-Parma-LaSpezia-Riomaggiore), un cost de 20 euro/one way si un timp de calatorie de aproape 4 ore.
  3. Verona – o calatorie cu trenul de 1 ora si 25 minute, care costa in medie 10 euro.

Powered by GetYourGuide

Citeste si: