city break in Suedia, Stockholm, atractii turistice in Stockholm, cazare in Stockholm

Bugetul reprezintă un aspect foarte important atunci când ne planificăm vacanțele, iar după cum bine știm, în Europa, există atât destinații care ne solicită financiar, cât și locații unde prețurile sunt asemănătoare cu cele din România. Deoarece îmi doresc ca, prin articolele mele, să te ajut să îți faci o idee despre costurile unei vacanțe sau despre cum poți economisi niște bănuți în timp ce călătorești, m-am gândit să încep o nouă serie de articole în care să vedem ce putem face cu 100 de euro, ce putem cumpăra și cât valorează această sumă de bani în diverse orașe din lume. 

Ce poți face cu 100 de euro în Stockholm

Astăzi vorbim despre o destinație pe care am vizitat-o recent și care este recunoscută în rândul turiștilor drept o destinație scumpă. Astăzi cheltuim 100 de euro în Stockholm.

Deși Suedia face parte din Uniunea Europeană, moneda oficială a țării este coroana suedeză (SEK), astfel suta noastră de euro se va transforma în cca. 1040 SEK.

Din nefericire, cazarea în Stockholm e destul de scumpă și la fel ca în Zurich, o mare parte din cei 100 de euro se duc pe cazarea pe o noapte.

  • Hamilton Old Hostel – 24 euro/noapte/pat în dormitor de 4 persoane
  • Lodge32 Hostel – 34 euro/noapte/pat în dormitor de 6 persoane
  • Best Western Plus Stockholm Bormma – 62 de euro/noapte/ cameră dublă (+mic dejun)
  • Best Western Capital Hotel – 72 euro/noapte/ cameră dublă (+mic dejun)
  • Hotel Point*** – 84 euro/noapte/cameră dublă (+mic dejun)
  • Crystal Plaza Hotel *** – 92 euro/noapte/cameră dublă (locatie centrală și mic dejun)

Transportul în comun

Pentru transferul de la Arlanda Airport recomand Flygbussarna Airport Coaches.

Ticket typeApp/Online priceFull price
Adult, single99 SEK119 SEK
Adult, round trip198 SEK215 SEK

Dacă ai nevoie de transport în comun pe durata șederii tale în Stockholm, e bine să știi că ai posibilitatea de a achiziționa un card ce oferă călătorii nelimitate pe o perioadă de 24h, 72h sau 7 zile. Prețurile pentru aceste carduri sunt după cum urmează:

24 h130 SEK
72h260 SEK
7 zile335 SEK

Atracții turistice (costuri)

Nici atracțiile turistice nu fac excepție, costurile de intrare la cele mai faimoase muzee ale orașului fiind destul de mari. Trebuie să recunosc că noi am ecomonisit cel puțin 100 euro pentru ca nu am intrat la niciun muzeu, dar în cazul în care ești pasionat de muzee și vrei să descoperi mai indeaproape o parte din cultura nordică atunci trebuie să îți pregătești bugetul și pentru asta.

Noi am renunțat să mergem la aceste muzee, pentru că în Oslo am vizitat atât un Open Air Museum, cât și muzeul ambaracțiunilor vikinge, Fram Museum sau Nobel Museum, așa că am considerat ca nu ar mai fi nevoie să facem același lucru și în Stockholm. Am scris despre muzeele din Oslo în acest articol.

Vasa Museum150 SEK
Palatul Regal160 SEK
Skansen Open Air Museum140 SEK
Nobel Prize Museum120 SEK
Nordiska Musset140 SEK

Mai există și posibilitatea de a-ți cumpăra un Stockholm Pass, care îți oferă intrarea gratuită la cca. 60 de atracții, plimbare cu barca, cu autobus hop-on hop-off și opțional un card pentru transportul în comun. Prețurile pentru aceste carduri sunt după cum urmează:

24 h699 SEK
2 zile929 SEK
3 zile1129 SEK
5 zile1479 SEK

Mâncare

În articolul trecut vă povesteam despre cele două locuri în care noi am mâncat, Kungshallen si Hotorgshallen. Îți recomand să cauți astfel de locuri, unde se poate mânca la un preț cât decât decent și să pofiți de micul dejun de la hotel.

De asemenea, în Stockholm există o grămadă de restaurante unde poți la prânzul la un preț mult mai mic decât în mod normal.

Pentru apă, gustări sau sandwich-uri 7Eleven este cea mai bună variantă.

Câteva costuri estimative:

  • o porție de somon cu sos și cartofi în Hotorgshallen = 130 SEK
  • o porție de Gyros la restaurantul grecesc din Kungshallen =130 SEK
  • două sticle de apă la 0,5 = 30 SEK
  • două brioșe cu ciocolată = 30 SEK
  • un sandwich = 40-50 SEK

Acestea fiind spuse, hai să vedem cum cheltuim cei 100 de euro:

  • 750 SEK – o noapte la Best Western Capital Hotel – camera dubla (375 SEK/persoana)
  • călătorii nelimitate pentru 3 zile – 260 SEK
  • Vasa Museum și Skansen Open Air Museum – 290 SEK

Total: 925 SEK

Dacă în Praga cei 100 euro ne-au ajuns să ne plătim hotelul, să mergem la film, să mâncăm și să vizităm una alta, în Stockholm, lucrurile stau altfel. Până la urmă țările noridce sunt recunoscute drept cele mai scumpe țări din Europa și în mod evident și costurile unui citybreak sunt mult mai ridicate.

Sper că acest articol te ajută să îți faci cât decât o idee asupra prețurilor din Stockholm și mai sper că îți va fi util atunci când îți vei planifica o scurta vacanță în frumoasa capitală suedeza.

Citeste și micul nostru ghid de călătorie pentru Stockholm

***De menționat! – modul prin care putem cheltui 100 de euro într-un oraș diferă de la persoană la persoană. Acesta este doar un exemplu cu ceea ce poți face cu o anumita sumă de bani, bazat pe experientele noastre.

-Prețurile pentru hoteluri sunt în conformitate cu cele de pe booking.com din data de 18.04.2019.