Despre egipteni…

M-am gândit mult dacă să scriu acest articol, cum să îl încep sau dacă cineva ar citi aceste rânduri (rânduri care vor strâni controverse și hate). Și am șters de zeci de ori ceea ce am scris, am rescris, ca mai apoi să șterg din nou. Într-un fel, mă gândesc că nu sunt în măsură să judec oamenii, să îi descriu, să vorbesc despre ei doar pe baza a ceea ce am trăit în doar câteva zile (feels like o lună) în Egipt. Dar până la urmă, acesta este un blog de călătorii – blogul meu de călătorie – iar fie că vrem, fie că nu, în toate călătoriile noastre întâlnim oameni, localnici, alături de care trăim diferite experiențe. Localnicii dau viață locului pe care îl vizităm, iar faptul că alegem să ne pierdem printre ei, face ca vacanța noastră să fie autentică. Memorabilă. Și uite că am am scris deja primele 150 de cuvinte, iar în continuare voi încerca să îți spun două-trei lucrui despre egipteni…

Despre egipteni…

Simplul fapt că nu am avut un ghid sau o agenție care să ne ducă din punctul A în punctul B, ne-a oferit șansa de a ne amesteca printre localnici, de a interacționa cu ei, de a-i observa. În cele câteva zile petrecute acolo am văzut o față a Egiptului ce nu poate fi văzută din resort și am experimentat emoții (și nervi) care nu pot trăite la piscina sau la plaja unui hotel super-mega-fantastic. Cu alte cuvinte, am văzut Egiptul cel real, cel pe care ne doream să îl vedem și să îl simțim. Iar fără toți oamenii de care ne-am lovit încă de la intrarea în țară, această călătorie nu ar fi fost la fel de interesantă sau la fel de…provocatoare. 😀

La intrarea în țară am fost primiți cu zâmbete!

Și să începem cu…începutul. După toate formalitățile de intrare în țară și după ce ne-am făcut testul PCR, ne-am îndreptat spre controlul de pașapoarte. Neștiind că avem nevoie de încă un formular pentru a intra în țară, ne-am dus direct la vameș care ne-a oferit un mare WELCOME, spus cu zâmbetul pe buze, și care ne-a spus că avem nevoie de acel formular (e o foaie pe care notezi datele din pașaport și adresa la care vei sta în Egipt). Ne-a dat formularul, l-am completat, am mers din nou la același vameș, acesta ne-a ștampilat pașapoartele și ne-a urat bun venit în țara lui.

Mai apoi, am comandat un UBER și am intrat în izolare în camera de hotel de la Sea Star Beau Rivage. Pe de o parte ne-a prins extrem de bine odihna, dar pe de altă parte eram nerăbdători să explorăm Hurghada, doar nu mai fusesem plecați din septembrie 2020. Oricum, vă dați și voi seama că în momentul în care s-au împlinit cele 24 de ore, am rupt ușa hotelului, ne-am urcat în UBER și am mers direct în El Dahar. Înca din prima oră am înțeles că va trebui să ne bazăm pe oameni, pe localnici, de fiecare dată când vom căuta un loc anume. Nu înțeleg exact de ce, dar de mlte ori nu am reușit să găsim adresa exactă pentru a o pune direct în UBER – multe denumiri sunt în arabă-, astfel că, în aceste situații a trebuit să apelăm la bunăvoința șoferului. Dar ne-am și bazat pe faptul că ”în țara asta, orice e posibil” și că într-un fel sau altul ne vom descurca.

Am întâlnit câțiva oameni cu adevărat buni!

Spre surpinderea noastră, atunci cand am trebuit să ajungem la ”clinică”, șoferul ne-a dus unde aveam nevoie fără să ceară bani în plus, chiar daca noi nu am pus adresa exactă, iar el a fost nevoit să ne mai plimbe 1-2 km. Ba chiar, șoferul a stat cu noi o oră la pseudo-clinica și ne-a ajutat cu traducerile. Noi eram cam lost în translation. De fapt, cred că toți eram un pic pierduți: noi nu știam cum să ne înțelegem cu ei, iar ei nu știau ce vrem. După multe discuții, am primit confirmarea scrisa ca suntem negativi, i-am dat șoferului 50 de lire (echivalentul a 14-15 lei) pentru ca ne-a ajutat enorm de mult, iar mai apoi am pornit spre Hurghada Marina.

Majoritatea șoferilor de UBER au fost oameni faini, comparativ cu șoferii de taxi despre care o să vă povestesc imediat. Unii ne-au oferit bomboane atunci când am urcat în mașină, iar alții și-au luat din timpul lor ca să ne ajute, fără să aibă pretenții. Iar lucru acesta m-a impresionat. Am întâlnit oameni care nu au profitat de pe urma noastră, care mi-au vândut paharul de suc la prețul real, în ciuda faptului că nu știam cifrele. Spre sfârșitul călătoriei am început să învăț cifrele de bază – 5, 10 și 50 -, dar mai mereu m-am bazat pe bunul simț al oamenilor, și pe corectitudine. Și ma bucur că am întâlnit (și) oameni care nu au încercat să ne prostească, doar-doar să câștige 10 lire de pe urma naivității noastre. Am întâlnit un om care a alergat după mine, strigând ”miss, miss” doar ca să îmi dea banii care mi-au căzut din buzunar. Atunci m-am simțit tare prost deoarece eu l-am auzit că mă strigă, dar nu am întors capul … trăiam cu impresia că e un alt șofer de taxi nesimțit. Am întâlnit oameni buni, adevărate pietre prețioase în grămada de oameni răi.

Poza asta o sa vă fie extrem de utilă!

Am mai observat că oamenii se ajută între ei, sar imediat in ajutor atunci cand cineva are nevoie. Asta ni s-a întâmplat în Giza, atunci când șoferul de UBER, care nu știa o boabă de engleză, nu găsea drumul spre hotelul nostru. Până a găsit adresa, cred ca s-a învârtit 10 km prin Giza, a întrebat 4-5 localnici și a sunat la recepția hotelului. Omul a fost extrem de bun, nu ne-a abandonat în mijlocul străzii, iar când i-am dat 50 de lire s-a bucurat enorm de mult.

În zilele petrecute în Hurghada am întâlnit mulți oameni faini, am legat prietenii cu un cuplu simpatic, ne-am simțit în siguranță atât în piața de fructe, cat și în serile în care ne-am plimbat pe străzile din centrul Hurghadei. Toți oamenii pe care i-am întâlnit – bătrânul de la micul magazin de cartier de la care am cumpărat tot felul de snackuri și dulciuri, Karim și Natalia – cuplul simpatic cu care ne-am împrietenit, vânzătorul de căpșuni din piață, toți șoferii de Uber care ne-au ajutat, vameșul din aeroport – , toți acești oameni au înclinat balanța în așa fel încât eu să nu spun că Egipt e o țară locuită doar de oameni nesimțiți.

Încă de când am intrat în piață ne-a lovit mirosul de căpșuni. Atât de bine mirosea încât a trebuit să cumpărăm și noi câteva.

Însă, fiecare pădure are și uscăciuni!

La poul opus am întâlnit niște egipteni care, prin comportamentul lor, fac țara de râs. Și e mare păcat! Pentru că acești oameni sunt mulți și sunt peste tot, și inevitabil ne-am lovit de ei. Am dat de oameni care au profitat de faptul că nu cunosc cifrele și care mi-au vandut două pâini de 3 ori mai scump. Și să nu mă înțelgeți greșit, nu ma doare că am pierdut 5 lei, ci mă enervează faptul că un om se coboară atât de jos, doar că să obțină câteva lire în plus. Suntem conștienți de faptul că Egipt e o țară săracă și că, la fel ca în majoritatea țărilor sărace, localnicii te văd ca pe un sac de bani. Nu e neapărat un lucru de condamnat, dar nu e nici o scuză bună pentru a prosti pe cineva.

Același lucru fiind valabil și în cazul unui șofer de UBER din Cairo. Acesta nu a venit la punctul de preluare, a așteptat cinci minute la 10 străzi distanță, iar mai apoi a anulat cursa pe motiv că noi nu am fost prezenți la punctul de preluare. Știți pentru câți bani? Pentru cca. 8 lire (1-2 lei). Unii oameni au atât de puțin respect față de sine…Și să nu mai spun că am fost sancționați (cu note mici) de șoferii care nu au primit tips de la noi…

Și dacă vorbim strict de respect, ei bine, în Egipt acesta nu prea există. Am întâlnit oameni care nu au respect față de oamenii din jurul lor sau fata de ceea ce îi înconjoară. Cel mai bun exemplu e egipteanul care a stat lângă noi în autobusul de Cairo și care preț de 2-3 ore s-a uitat la un serial nemțesc, fără să aibă căști. La 4 dimneața, noi eram nevoiți să auzim tot, doar pentru ca el nu avea nici măcar o urmă de bun simț.

Cât despre taximetriști, nu aș putea spune ceva bun, vreodată. Taximetriștii egipteni sunt atât de enervanți și atât de insistenți, încât ai impresia că te consideră prost. Probabil o să îmi spuneți că asta e cultura lor, că așa se comportă – lucru pe care îl accept în totalitate. Nu am probleme cu oamenii care te opresc ca sa vorbească cu tine sau cu negociatul intens pe care trbuie sa il practic de fiecare dată când ajungem într-o țară arabă. Însă nu pot să înțeleg ce e în mintea unui șofer de taxi atunci când te claxonează, când se oprește lângă tine și când insistă să te urci la el în mașină, în ciuda fapului ca tu i-ai spus de 10 ori NU, iar mai apoi te-ai intors cu spatele la el. Iar când calmul te părăsește și tu spui un mare NU!, pe un ton mai ridicat, te mai trezești și cu niște înjurături (nu știu arabă, dar nu cred ca mi se adresau cuvinte de laudă). :)) Oricum, în cea mai mare parte a timpului am simțit că suntem într-un joc video în care taximetriștii ne vânează ca pe o recompensă.

Cea mai mare problema cu localnicii am avut-o în Cairo. Probabil e din cauza faptului că în Cairo nu prea vezi turiști (cei mai mulți turisti merg la piramide, la muzeu și în bazar insoțiți de un ghid), dar oamenii sunt un pic mai rai, mai grăbiți și mai pregătiți să te vâneze. Dacă cineva îți arată cum să treci strada în Cairo – și da, sa treci strada în Cairo e o adevarată proba de atenție și îndemânare-, sigur îți va cere bani sau te va ruga să intri în magazinul lui de suveniruri. Dacă te plimbi pe malul Nilului, inevitabil vei fi oprit din metru în metru de către cineva care vrea să îți vânda ceva. De altfel, din momentul în care puneam piciorul pe trotuarul din fața hotelului, nu treceau mai mult de 15 secunde până când un taxi oprea în fața noastră, până cand începe discuiția ”Hai în taxi! – Nu, nu am nevoie de taxi! – Hai ca te duc unde vrei tu cheap-cheap! NU, MULȚUMESC! – Yalla, Yalla! + câteva injurături spuse din suflet. :))

Ne-am rătăcit printr-o piață cu de toate din Cairo. Eram singurii turiști.

Pentru mine, Cairo a fost un coșmar, iar lucru acesta se datorază oamenilor. Faptul că mai mereu am fost în alertă, ne-a creat o stare de disconfort și de oboseală. Să ne plimbăm pe străzile din Cairo a fost o experiență intensă, dar nu neapărat plăcută. Oricum, despre motivele pentru care nu mi-a plăcut Egipt atât de mult, o să vorbesc cu altă ocazie.

Despre egipteni

Egipt e o țară a contrastelor, iar diferențele dintre sărăci și bogați sunt imense. În Cairo întâlnești oameni educați și respectuoși, dar și oameni care au un comportament grotesc, oameni care nu te respectă. Nu îmi doresc să cataloghez o națiune sau să pun etichete. Nu vreau să zic că toți egiptenii sunt needucați sau nesimțiți, pentru că de fiecare dată când ne-am așteptat mai puțin am dat peste egipteni simpatici, buni. Oameni puțini care spală păcatele oamenilor mulți. Nu vreau să spun nici că Egipt e o țară urâtă – această afirmație ar fi total greșită – sau că nu merită să fie explorată mai mult, dincolo de porțile resortului. Ba din contră, Egipt e o țară fantastică, genul de loc care trebuie vizitat măcar o dată în viață! Iar în ciuda faptului că mie nu mi-au plăcut localnicii, eu chiar vă rog să părăsiți camera și restaurantul hotelului și să porniți în explorare, să vedeti și această față a Egiptului. Cine știe, poate o să aveți parte de experiențe plăcute…

Dar revenind la localnici, pot spune că majoritatea interacțiunilor pe care le-am avut cu localnicii au reprezentat o sursă de stres, nervi și oboseală pentru mine, iar toate comportamentele de care ne-am lovit, toate experientele pe care le-am trait ne-au stricat de multe ori cheful de a mai face ceva și, cumva, ne-au facut să nu ne mai dorim să vizităm această țară în viitorul apropiat. Mai în glumă, mai în serios, egiptenii m-au îmbătrânit cel puțin 5 ani :)) Poate spun aceste cuvinte ”la cald” sau poate o să îmi schimb parerea peste jumătate de an, însă aici am de gând să spun ceea ce cred și simt acum, fără filtru, fără înfrumusețari.

PS. Stați liniștiți că am și lucruri frumoase de spus! Chiar avem multe de scris despre aventura noastră prin Egipt!

Articole recomandate

4 comentarii

  1. Am citit pe nerăsuflate tot ce ai scris si mi-am reamintit de ce nu vreau sa mai ajung prea curand in Egipt. Am fost de 2 ori, prima oara in 2008, pentru 2 saptamani in Hurghada, dar cu copiii dupa noi, fiica-mea fiind prea mica la 4 ani eu m-am „sacrificat” si nu am facut vizitele la Luxor si Cairo, au mers doar sotul meu cu baiatul de 12 ani, stiind ca va fi foarte obositor pentru copii. A doua oara, in 2010 chiar inainte de Revolutia lor, in Sharm, pentru o singură săptămână si am ales sa urcam pe Muntele Sinai nosptea ca sa vedem răsăritul din vârf.
    Nu am cum sa-l uit pe vamesul care văzând agățate de rucsacul soțului mai multe șepci, erau si ale copiilor, si fiind la plecarea din Egipt catre casa, a indraznit sa ceara pentru el o șapcă!
    Sau un alt vames care controla bagajele, tot la plecarea din Egipt, vazand pungile cu mancarea primita la pachet de la hotel, pentru drum, a indraznit sa ceara fructele din pungi!
    Si o alta experiență cu adevarat unica a fost cand urcând Sinaiul, m-am trezit in întuneric prinsă de mână de un localnic/beduin, cică cu scopul sa ma ajute sa urc scarile/pietrele si la final cerea plata pentru serviciul oferit.
    In piete ni s-a spus cand aflau ca suntem din Romania si vedeau ca mai mult ne uitam, „Oh, Romanians no good for business!”
    Nu am avut curaj sa circulam prea mult, am luat taxiul doar o singura data, chemat de recepția hotelului. Si noua ne place sa exploram pe unde ajungem dar Egiptul nu este pe gustul nostru.

    1. Cred ca in 2008 era si mai rau. Pacat, Egipt e o tara tare interesanta, dar uneori oamenii strica locul. Ai spus de contorlul din aeroport si mi-am adus aminte de experienta noastra. Nu am scris despre asta pentru ca nu am vrut sa ma enervez, dar pot spune ca a fost cel mai absurd control de securitate de care noi am avut parte. Nu am fost atat de verificati nici la sosirea in SUA, asa cum am fost controlati atunci cand am plecat din Hurghada. Iar cei care lucrau acolo… Pfff, fara cuvinte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *