Despre noi

Despre noi

Noi suntem Georgi si Sebi si suntem dependenți de călătorii.

Suntem doi oameni pasionați de călătorii. Suntem doi gurmanzi (mai mult eu, mai puțin el). Suntem doi oameni normali (mai mult el, mai putin eu), corporatiști, doi oameni perfect de imprefecți. Suntem doi oameni diferți care, în ciuda acestui fapt, fac cea mai buna echipă atât în călătorii, cât și în viața reală, de mai bine de 8 ani. Nu avem mereu zile roz, nu suntem mereu fericiți sau plini de energie, nu toate lucrurile merg cum vrem. Dar luăm viata exact așa cum e…cu bune și cu rele. O luăm, punem puțin praf magic și încercăm să o facem mai frumoasă.

Suntem doi leneși care și-au propus să călătorească în jurul lumii, în căutarea celor mai faine experiențe, a celor mai faini oameni și a celor mai delicioase bucătării. Suntem acei călători care, în ciuda noului trend de a lasa tot și a-ți lua lumea în cap, vor să arate că te poți bucura de călătorii chiar și atunci când lucrezi de la 8-17:00. Oh, si parca te bucuri mai tare cand stii ca esti contra timp.

Born to Travel e un copilaș pentru mine. A apărut exact atunci când aveam nevoie, am avut grijă de el, l-am crescut, iar din aprilie 2017, e jurnalul nostru de călătorie pe care îl împărțim cu toata lumea. Pe blog am scris mult, am scris aproape despre fiecare loc în care am fost, am pregătit ghiduri de călătorie care să vă ajute să vă planificați mai ușor vacanțele. Îmi doresc ca borntotravel.ro să fie locul care adună călători și pasionați de călătorii, să fie locul care inspiră, care arată ca nimic nu (mai) e imposibil, că nici măcar cerul nu mai e limita.

Noi suntem Georgi și Sebi. Noi suntem born to travel.

Arunca o privire peste cele mai citite articole de pe blogul nostru: