Oman are o istorie fascinantă, iar din punct de vedere geografic lucrurile sunt și mai spectaculoase. Orașe așezate între stânci, locuri unde mare întâlnește muntele, oaze și wadii spectaculoase, dune de nisip și munți – jebel – care ajung și la 3000 m înălțime, Oman pare a fi paradisul iubitorilor de natură, dar și de activități și sporturi – de la înotat în wadi până la sand boarding și snorkeling. Oman este țara cu cea mai mare producție de tămâie din lume, cu orașe fort care sunt mărturia vremurilor de glorie și de mari cuceriri ale imperiului omanez, cu sate aflate în munți și cu 3165 km de coastă. E țara unde litrul de benzină costă puțin peste 2 ron și unde călătoritul cu rulota este extrem de popular (dacă vrei să călătorești cu autorulota, poate e bine să știi că poți campa absolut oriunde). Nici de rialul omanez să nu uităm deoarce trebuie menționat că se află în top 3 cele mai puterince monede din lume cu o paritate care îți cam dă calculele peste cap – 1 rial omanez este echivalentul a 12 ron. Oman e o destinație unică, iar în acest articol îți prezint tot ce am descoperit despre Oman, cum ne-am planificat călătoria și ce trebuie să știi dacă mergi în Oman pentru prima dată.
Citeste si: 10 lucruri interesante despre Oman
Ghid de calatorie pentru Oman – viza, itinerar, cazare si transport
Cuprins:
Conditii de calatorie in Oman
Conform MAE, cetățenii români, posesori de pașapoarte biometrice, care călătoresc în Oman în scop turistic, nu au nevoie de viză pentru șederi de până la 14 zile. Pentru o perioadă de ședere de 15-30 de zile se poate obține viza turistica la sosirea în Aeroportul Internațional Muscat, Aeroportul Internațional Salalah și la punctele de frontieră terestre și maritime sau online, cu achitarea unei taxe de 20 OMR.
Cum ajungi in Oman
Exceptând unele agenții de turism care oferă pachete de vacanță spre Salalah sau a croazierelor care fac acum o oprire în Muscat, cea mai ușoară și ieftină variantă de a ajunge din România în Oman e avionul Wizz Air, prin Abu Dhabi.
Noi am zburat Budapesta-Abu Dhabi, iar din Abu Dhabi am zburat direct în Oman. Un zbor scurt, de aproximativ 50 minute, costă în medie 20 euro. Dacă ai Wizz Club, poți ajunge din Abu Dhabi în Oman cu aproximativ 50 ron. Altfel spus, am remarcat că din Abu Dhabi poți să ajungi ieftin și ușor, cu Wizz Air, în Oman, Kuweit, Bahrain, Azerbaijan sau chiar în Maldive.
Tot din Abu Dhabi mai zboară și Etihad Airways. Când am cumpărat noi biletele, anul trecut în toamnă, prețul pentru o călătorie dus-întors cu Etihad era de 60 euro. În situația noastră diferența de preț era destul de mare, de aceea am ales Wizz Air, însă e bine să știi că ai și alte variante și chiar îți recomand să compari prețurile înainte de a cumpăra biletele.
Transportul in Oman
Când vine vorba de transport public, tot ce știm despre Oman e că nu au nici măcar un metru de cale ferată. Aflasem asta când făceam research pentru Oman, dar mai mult din curiozitate, nicidecum că ne gândeam să apelăm la transportul în comun.
De altfel, din cauza orei târzii la care urma să ajungem, am preferat să închiriem mașină. S-a dovedit a fi o decizie înțeleaptă deoarce fără mașină eram fie dependenți de taxi, fie nu prea mai ieșeam din hotel.
Nu prea pot să îmi imaginez cum e să vizitezi Oman fără mașină, doar pe baza transportului in comun, de aceea nu cred că e de stat pe gânduri sau de socotit prea mult atunci când vine vorba de transportul in Oman. În plus, unde mai pui că benzina e ieftină – 2 lei și câțiva bani pe litru, majoritatea parcărilor sunt gratis, iar firmele de închirieri nu cer depozite uriașe.
Masina inchiriata, reguli de circulatie si costuri
Noi am închiriat mașina de la Dollar, cu preluare din aeroport. Procesul de preluare a decurs fără probleme, am plătit în jur de 15 euro/zi, iar garanția a fost de 125 OMR (aprox. 300 euro). Nu am luat o mașină 4×4 pentru că știam că nu o să ajungem în deșert, iar pentru opțiunea aleasă am avut doar 800 km incluși în preț. Nu a fost nicio problemă pentru noi, ne gândeam că nu o să depășim oricum 800 km în 3-4 zile, dar e bine să acorzi atenție acestor aspecte atunci când închiriezi mașina.
Mai citisem că pentru a închiria o mașină în Oman ai nevoie de permis de conducere internațional, dar se pare că nu a fost cazul. Sebi are permis de conducere elvețian, iar cu toate că am avut și permisul internațional, nu a fost nevoie să îl arătăm. Totuși, nu știu care sunt regulile în privința permisului de conducere românesc, deci poate ar fi o idee bună să întrebați firma de rental.
Regulile de circulație sunt aceleași ca peste tot. Limitele de viteză pentru zonele aflate în afară orașelor variază între 100 și 120km/ora, iar în zonele urbane (în unele zone urbane) se conduce și cu 60-80 km/ora.
Costuri
Nu există taxe de drum, iar majoritatea parcărilor sunt gratis. De exemplu, în Muscat, parchezi gratuit lângă piață, chiar pe malul mării. Combustibilul e extrem de ieftin, 2 lei și câțiva bănuți pentru un litru de benzină.
Itinerar pentru 4 zile in Oman
Înainte să luăm biletele spre Oman chiar eu am cam cochetat cu idea de a sta 7-10 zile și de a explora țara de la nord la sud. Era un plan destul de măreț și foarte atipic nouă. Până la urmă, vacanța noastră de 5 săptămâni a luat o cu totul altă formă, iar într-un final am hotărât să rămânem patru zile în Muscat, cu promisiunea că o să ne întoarcem dacă o să ne simțim bine și dacă o să rezonăm cu locul. Atfel, pentru acele patru zile ne-am planificat să explorăm capitala sultanatului și împrejurimile ei.
Atractii turistice in Muscat
În Mușcat am ajuns după miezul nopții și după un zbor de doar 40 minute din Abu Dhabi. Cu toate că (în mintea mea) descarcasem harta offline, ca să putem ajunge de la aeroport la hotel, am avut parte de marea surpriză: harta nu era descărcată!
Si nici nu am vrut să cumpărăm o cartelă sim deoarce știam că o să stăm doar câteva zile și că nu avea sens să luăm una (în timp ce dădeam ture în jurul aeroportului, mergând după indicatoare, ajunseseam la concluzia că nu ar fi fost rău să avem niște date). A trebuit să ne descurcăm cu ceea ce aveam, un pic de internet contra cost din Elveția și niște indicatoare.
Astfel, după o zi extrem de obositoare, am hotărât că în ziua următoare să luăm la pas capitala, Muscat, și să lăsăm excursiile pentru celelalte zile.
Ce poti face si vedea in Muscat?
Primul lucru pe care îl observi în Mușcât e peisajul dramatic – munți care întâlnesc marea și cartiere construite între stânci. E exact acel peisaj care te lasă fără cuvinte și pe care vrei să îl fotografiezi. Eu l-am numit ”peisajul care îți fură ochii” pentru că dintr-o dată am luat ochii din Google Maps și i-am lipit de geam. Da, și în loc să îl ajut pe Sebi și să îi spun direcția, îi arătăm și lui cat de frumos e peisajul. Nu sunt eu cel mai bun copilot?!
Însă, oricât de spectaculoase sunt peisajele, Muscat nu are foarte multe atracții turistice de oferit. De aceea, cred că o singură zi în Muscat e mai mult decât suficientă și mai cred că nu are rost să faci din Muscat o destinație de sine stătătoare (ahaha, așa cum aproape am făcut noi). Așadar, iată ce poți face și vedea în Mușcat:
Muttrah Corniche
Cel mai emblematic și fotogenic loc din Muscat e faleza. Din prea mult timp liber am apucat să ne plimbăm pe corniche de 3 sau 4 ori, pe lumina și pe întuneric. E un loc extrem de fotogenic, iar seara se umple de oameni care îi dau locului o altă viață. Pentru un loc de parcare gratis, pune pe GPS piață de peste (aici găsești locația exactă).
Muttrah Souk
Chiar pe faleza se alfa și piața tradițională, Muttrah Souk. Se spune că e unul dintre cele mai vechi bazare din întreagă peninsula arabă, însă o parte din ceea ce vedem azi acolo e relativ nouă, din 1970. Aici găsești tot ce vrei – condimente și parfurmuri arăbești, magneți de frigider, haine și comercianți care cam trag de tine. La fel ca în oricare alt bazar din Orientul Mijlociu, și aici trebuie să negociezi.
Muttrah Fort
Se crede că fortul a fost construit inițial în anul 1507 d.Hr., dar a fost modificat și îmbunătățit cu turnuri și ziduri mai puternice de către portughezi în timpul ocupației lor în Oman. A rămas o locație defensivă importantă și după această perioadă, până în epoca modernă. Taxa de intrare este de 3 OMR (36 RON).
Sultan Qaboos Grand Mosque
E imposibil să ajungi în Muscat și să nu treci pe lângă marea lor moschee, Sultan Qaboos Grand Mosque. Din exterior pare o construcție impresionantă și e pe bună dreptate cea mai mare moschee din Oman, iar dacă ajungi în Muscat în timpul săptămânii, recomand să îi faci o vizită. Vineri, sâmbătă și duminică, moscheea nu este deschisă pentru vizitatori, iar ca să o poți vizita trebuie să te îmbraci adecvat. Bătrână Wikipedia ne spune că în interior este un covor făcut din 1,700,000,000 de noduri, care cântărește 21 de tone și la care s-a lucrat timp de patru ani.
Al Alam Palace
Una dintre cele șase reședințe ale sultanului și cea în care nu prea stă e Al Alam Palace. Din păcate, palatul își deschide porțile doar pentru regi și regine – regina Olandei dar și regina Marii Britanii au fost primite la Al Alam Palace, dar turiștii se pot plimbă în zona din jurul palatului.
Yiti street viewpoint
Yiti street viewpoint e unul dintre locurile pe care nu trebuie să le ratezi dacă vizitezi capitala Omanului. Iar ca să ajungi în acest punct, tot ce trebuie să faci e să mergi în cartierul Riwi – e cel care se vede în imagini – și să conduci pe strada Yiti. Pe partea dreaptă a drumului, chiar lângă view point, există un loc micuț unde poți parca mașina, iar câțiva pași mai încolo te va aștepta această priveliște.
Cazare in Muscat
Am stat in Muscat, in apropiere de aeroport, in acest hotel. Camere mari si curate, mic dejun inclus in pret si loc de parcare.
Excursie de o zi in Nizwa, Bahla si Al Hamra Mud Village
Atunci când ne-am planificat călătoria am avut în minte trei excursii – una istorică în vechea capitală a sultanatului, una în deșert și o alta în Sur. Dar un lucru pe care l-am învățat în acești 8 ani de călătorit și experimentat e să ne planificăm destinațiile în funcție de dorințele și pasiunile noastre. Urma că în Peru să ni se confirme exact ceea ce știam, că trebuie să rezonezi cu un loc și că nu e neapărat în regulă să te iei după influenceri și să faci ceva doar pentru că arată bine în poze.
Astfel, din aceste trei posibile excursii, am ales să mergem pe firul istoriei, să vizităm vechea capitală a sultanatului și câteva forturi. E drept că am renunțat la orașul Sur pentru că era cel mai îndepărat loc de pe listă, iar din start am exculus Bimmah Sinkhole și Wadi Shab pentru nu rezonăm deloc cu astfel de locuri și cu activitățile pe care le implică.
Nizwa
Astfel după o dimineață în care cu greu am reușit să facem rost de bani cash – nu știu încă de ce dar nu am putut retrage cash de la ATM – am pornit spre Nizwa. În Nizwa se ajunge destul de ușor, în aproximativ două ore, care trec cu viteza luminii atunci când admiri peisajele din jur. Am ajuns în jur de ora panzului, ceea ce nu a fost în favoarea noastră, dar am reușit în ciuda căldurii să vizităm Nizwa Fort și bazarul.
- 155 km pe care ii parcurgi cam intr-o ora si jumatate, fara trafic.
- pune pe harta Nizwa Fort. Noi am pus Nizwa, iar GPS-ul ne-a dus in celalata parte a orasului, probabil parea mai noua si moderna.
- exista o parcare gratuita chiar langa Fort
- intrarea la Nizwa Fort costa 5 OMR (aprox. 60 ron)
Bahla Fort
Mai apoi, după ce ne-am supărat că taraba care vindea frigărui la grătar și care ne amețise cu mirosul de condimente și carne prăjită s-a închis, am plecat mai departe, spre BahlaFort. Așa cum spuneam, mergând pe firul istoriei am pus pe lista noastră și acest fort care a fost construit de tribul Bani Nebhan, care a dominat zona între secolele al XII-lea și al XV-lea. Bahla Fort a primit statutul de patrimoniu mondial UNESCO în 1987. Deși nu este la fel de bine îngrijit și nu are un muzeu propriu zis, așa cum are fortul din Nizwa, Bahla Fort merită o scuta vizită. În plus, se consideră a fi cel mai vechi fort din Oman.
Fortul se afla in orasul Bahla, la aproximativ 40 km distanta de Nizwa. Intrarea la Bahla Fort costa 3 OMR (36 ron).
Al Hamra
Ultima locație din excursia noastră de o zi a fost satul părăsit Al Hamra. Satul are o istorie de câteva sute de ani, iar despre unele clădiri se spune că ar avea chiar o vechime de 700-1000 ani. Nu se știe cu exactitate motivul pentru care satul este părăsit, iar cu toate că arată că după un război, sigur nu acesta e motivul. Totodată a fost și o locație destul de greu de găsit, având practic un singur punct de reper – un muzeu amenajat într-una dintre casele părăsite.
Costuri si buget pentru o vacanta in Oman
Datorită rialului lor puternic, Oman nu e o deloc o țară ieftină. Cumva, Arabia Saudită ne-a arătat că țările arabe pot fi destul de scumpe (că să va dați seama cât de scumpă a fost Arabia Saudită, va spun că oprirea de 8 zile acolo ne-a costat aproape 40% din bugetul total al întregii călătorii de 6 săptămâni în Asia), iar Oman chiar nu a făcut excepție. Nu știu cât de relevant mai e în ziua de azi să va prezint costurile noastre, însă o să las aici o lista scurtă și mențiunea că ele reflectă stilul nostru de călătorit, dar și faptul că în Muscat nu au ieșit gurmanzii din noi, acei monștri care mănâncă mult și sunt pofiticiosi.
- Bilet de avion: 40 euro/dus-întors, Abu Dhabi – Muscat, cu Wizz Air
- Cazarea in Muscat: 140 euro/ 4 nopți/ cameră dublă+mic dejun+parcare gratis
- Transport: închiriere – 60 euro; taxa aeroport – 12 euro + benzină (nu mai știu cate plinuri am făcut, dar la 2 lei/litru, nu a fost ceva semnificativ la buget)
- Atracții turistice: aprox. 40 euro/2 persoana (intrările la Nizwa Fort și Bahla Fort)
- Mâncare: nu mai știu exact cât am plătit pentru mâncare deoarce nu prea am mâncat la restaurant. Culinar vorbind, Oman nu ne-a satisfăcut dorințele si nevoile, iar cât am stat acolo am mâncat cât să supraviețuim. Tot ce pot sa va spun e ca am plătit 12 euro pe două saorme mici și doua sucuri, la un fast food de pe Muttrah Corniche.
Ghid de calatorie pentru Oman – viza, itinerar, cazare si transport
În ultimul timp am văzut multe poze frumoase din Salalah și din deșertul omanez și începem să credem că poate Muscat nu e neapărat locul ideal pentru o prima vacanță în Oman. Cel puțin, în cazul nostru, Muscat nu a fost o destinație care să ne cucerească inimile, iar cum dragostea mai trece și prin stomac, faptul că nu am avut parte de experiențe culinare, înclină mult balanță în defavoarea sultanatului.
Totuși, mă bucur că am reușit să îmi îndeplinesc această dorință și că am pus piciorul în Oman, că am vizitat atât capitala actuală cat și pe cea veche și că am până la urmă am vizitat o țară extrem de interesantă. Probabil, drumurile noastre ne vor mai duce prin sultanat, dar până atunci acesta a fost ghidul meu de călătorie pentru Oman. Sper să vă fie de folos și să aveți parte de o vacanță minunată in țara tamaiei!
- 10 lucruri interesante despre Oman
- Experienta noastra cu Etihad Airways
- 9 lucruri pe care trebuie să le știi daca mergi în Dubai pentru prima data