Două zile (lungi) de vară în Helsinki

Dacă în fiecare an am avut câte o zonă sau țară pe care am explorat-o mai mult, atunci 2019 e anul țărilor nordice, a vântului aspru și al apusurilor târzii. După ce în luna martie ne-am aventurat pe străduțele din Stockholm, în luna iunie am profitat de faptul că am fost în Tallinn și am dat o fugă de vreo 2 zile până în a treia capitală nordică din lista noastră. Și cum a treia e cu noroc mereu, Helsinki a devenit orașul nordic preferat, cel în care ne-am simțit cel mai bine și care, dincolo de atmosfera rece tipică zonei, ne-a oferit o îmbrățișare călduroasă și două zile în care am zburdat dintr-o parte în altă ca să vedem cât mai mult din ceea ce capitala Finlandei oferă.

My Helsinki

Pana să ajungem la Helsinki, hai să facem o călătorie în timp până în anul 2017, atunci când am ajuns pentru prima dată în partea nordică a continentului.

Oslo a fost dragoste la prima vedere, iar plimbările prin Norsk Folke Museum sunt de neuitat, la fel ca și cele din port sau ca apusul văzut de pe acoperișul Operei. Si când te gândești că sorții au decis să ajungem în Oslo… 😀

După mai bine de un an am hotărât să mergem în Stockholm, aceasta fiind o destinație tare așteptată, mai ales după câtă bucurie mi-a adus Oslo. Fiind extrem de atrași de prețul biletelor am ajuns în capitala Suediei undeva la sfârșitul lunii martie. Și nici nu îți poți imagina cât de frig a fost! Cu frig sau fără, casele din Gamla Stan sunt la fel de fermecătoare, Fika parcă e mai buna atunci când te refugiezi într-o cafenea călduroasă, iar apusurile sunt la fel de spectaculoase, atât de frumoase încât te vor lasa fără aer.



Și că tot am adus vorba de apusuri, nu știu ce fac nordici ăștia, dar au niște apusuri de o frumusețe rară! Parcă merită să mergi în țările nordice numai pentru un asemenea apus.:D


Helsinki

Nu o fi capitala Finlandei o destinație turistică de top sau una care să se regasească în portofoliul oricarei agenții turistice, dar e atât de atrăgătoare și diferită față de tot ceea ce am văzut până acum încât îți va oferi o experiență unică…va fi exact genul acela de destinație din care vei pleca mai calm și liniștit, mai vesel și mult mai relaxat. Nu știu dacă or fi oamenii de vină, cei care parcă nu au nicio grijă decât aceea de a se bucura de natură, de mare și de razele soarelui, de zilele lungi de vară sau de viață în general sau o fi de la atmosfera atât de relaxantă care domină în aer, dar cert e că Helsinki pare a fi o altă lume. O lume mai relaxată, mai liniștită, mai în slow-motion.

Cel mai sincer oraș, capitala statului cu sute de mii de lacuri, orașul care curpinde 300 de insule poate fi un tablou cu oameni fericiți, bărcuțe mari și mici, un Feris Wheel și două catedrale care se ridică la cer, case și cafenele pe malul lacului, oameni eleganți ce stau pe terasa însorită și luxuriantă a unui hotel, tarabe care te îmbie cu supă de somon, pește la grătar sau carne de ren, toate acestea în lumina portocalie a unui apus de soare.

Apus in Helsinki

Deși o zi e mai mult decât suficientă pentru a vedea principalele atracții turistice ale orasului, am ales să mai adaugăm încă o zi pentru a ne relaxa și a ne bucura un pic mai mult de ceea ce oferă una dintre cele mai mici capitale europene. Astfel, ziua noastră a început în Market Square, o piață situată chiar pe malul apei, unde localnicii vând tot felul de lucruri, de la magneți de frigider și haine tradiționale, până la supă de somon sau fructe de pădure. E pur și simplu locul perfect în care să îți începi călătoria prin Helsinki.

Adunătura aceea de corturi este Market Square
Market Square

Dacă ajungi în această piață – și sigur vei ajunge – îți recomand să te oprești la una dintre tarabe și să mănânci supă de somon. Fiind o mare iubitoare de supe și ciorbe, am găsit această supă ca fiind absolut delicioasă! Mai poți încerca și carne de ren, mai exact, chiftelute din carne de ren.

De aici am mâncat prima supă de somon. Ah, ce bună a fost! (o porție costă 8 euro)

Tot acolo există și o terasă de unde poți admira apusul, piscine unde te poti răcori în zilele călduroase de vară (Ha ha, vorbim de Finlanda doar!), un Feris Wheel, dar și multe bărcuțe care te pot duce într-o croazieră pe golful Finlandei sau pe insula Suomelina.

Dacă tot suntem la capitolul piețe mai trebuie să ajungem și în Old Market Hall, cea mai veche piață acoperită din Helsinki. Acesta este locul în care localincii vând pește, brânză și alte preparate locale înca din 1889. Old Market Hall este situat chiar pe malul apei la câțiva pași de tarabele din Market Square.

Old Market Hall
Old Market Hall
Old Market Hall

În zona centrală a orașului nu domina zgârie norii sau clădriile înalte de birouri, ci două catedrale. Prima este Helsinki Cathedral, acea construcție albă cu ale ei cupole verzi, si care stă impunătoare în piața Senatului, iar cea de a doua este Uspenski Cathedral, o construcție în caramdia roșie ridicată pe o stâncă de granit din penisnula Katajanokka.

Helsinki Cathedral

Catedrala din Helsinki a fost construită în perioada 1830-1852 ca un omagiu adus Marelui Duce al Finlandei, Țarul Nicolae I al Rusiei, motiv pentru care, până în anul 1917, catedrala se numea Biserca Sf. Nicolae. Construit în stil neoclasic după planurile lui Carl Ludvig Angel, acest lăcaș de cult a devenit simbolul orașului și implicit o atracție turistică de top.

De celalată parte, catedrala ortodoxă Uspenski a fost construită în perioada 1862-1868, pe cea mai înaltă parte a peninsulei Katajanokka. În partea din spate a catedralei există chiar și o plăcuță comemorativă dedicată Imparatului Alexandru al II lea al Rusiei, cel care, la acea vremea, era suveran peste Marele Ducat al Finalndei. Noi nu am intrat în catedrală, dar am înțeles că intrarea e gratuită.

Catedrala Uspenski

Lista bisericilor pe care trebuie să le vizitezi în Helsinki nu se oprește aici, ci continuă cu două biserci ce au devenit faimoase în rândul turiștilor datorită arhitecturii și a modului în care acestea au fost construite. Dincolo de arhitectura clasică a celor două biserici menționate mai sus, se află Temppeliaukio Rock Church sau biserica săpată în stâncă, așa cum mai este cunoscută în rândul vizitatorilor.

Intrarea costă 3 euro.

Temppeliaukio Rock Church
Temppeliaukio Rock Church

Kamppi Chapel este un alt lăcaș de cult ușor neodișnuit. Nu știu cum aș putea descrie această construcție, cum de altfel nici nu cunosc motivul din spatele designului, dar cert este că ”The Chapel of Silence” este pe lista cu obiective de vizitat în Helsinki a oricărui turist.

Kamppi Chapel

După ce ne-am plimbat suficient de mult pe străzile aglomerate și pline de magazine și cafenele elegante din centrul orașului, am hotărât să lăsăm în spate inima capitalei finalndeze și să mergem în Töölö. Știu că aceast nume nu îți sună deloc familiar, însă acolo vei întâlni ce mai drăguță cafenea din Helsinki, precum și un alt monument emblematic.

Sibelius Monument

Cafe Regatta e o cafenea apreciată în egala măsură atât de turiști, cât și de localnici. E o cabană roșie de lemn, cu o mică curte amenajată cu tot felul de obiecte, cu scaune și mese colorate unde vizitatorii pot servi cafea, ceai, rulouri cu scorțișoară sau chiar cârnăciori la grătar, cârnăciori pe care singur îi găteși la focul din mijlocul terasei. Toate acestea sunt acompaniate de o priveliște superbă. Nici nu e de mirare că acet loc devine din ce în ce mai cunoscut în rândul vizitatorilor.

Caffe Regatta
Caffe Regatta
Töölö

Ultimul loc pe care l-am vizitat în Helsiniki e poate cel mai neobișnuit din tot am vizitat până acum, fiind un loc pe care cu greu îl poți numi atracție tursitică. Vechia pușcărie a orasului, că despre ea este vorba, a fost transformată într-un hotel în anul 2007 de catre cei de la Marriot Internațional . Clădirea în care se află Katajanokka Hotel datează din jurul anului 1837, iar până în 2002 a servit drept închisoare.

În cele două zile petrecute în Helsinki ne-am relaxat – chiar am avut nevoie după toată agitația din Atena, ne-am plimbat dintr-o parte în alta a orașului, am descoperit locuri inedite și ne-am bucurat de zilele lungi de vară, atât de caracteristice pentru țările nordice. Helsinki e fără doar și poate un oraș plin de surprize, un oras care pe cât de european este, pe atât de diferit e față de tot ceea e noi am văzut până acum pe bătrânul continent.

Cum ajungem în Helsinki

Pentru a ajunge în Helsinki ai două variante: 1) zbor cu escală în Amsterdam (zboruri operate de KLM) sau un zbor direct cu Blue Air, ambele cu plecare din București; 2) zbor până în Tallinn, vizitat capitala Estoniei, iar mai apoi ferry spre Helsinki. Noi am mers pe a doua variantă, iar călătoria cu ferry a costat 40 euro dus/întors de persoană și a durat 2 ore. Pentru mai multe informații despre bilete și orar întrați pe site-ul celor de la VikingLine.

Helsinki

Cazarea în Helsinki

Cazarea în Helsinki nu e cea mai ieftină, cum de altfel ne și așteptam de la o țară nordică. Astfel că am optat pentru un Airbnb, pe care vi-l recomandăm dacă mergeți în Helsinki.

Prețul a fost de 70 euro/noapte pentru un mic studio cu un dormitor, o bucătărie utiliată și o baie. Mai mult decat atât apartamentul este situat la aproximativ 10 minute de mers pe jos de zona centrală a capitalei.

Costuri de calatorie

Nu cred că te voi lua prin surpindere dacă îți voi spune că Helsinki nu e tocmai o destinație ieftină, însă prețurile sunt mult mai bune în comparație cu Oslo sau chiar Stockholm. Ca să îți faci cât decât o idee despre cât de scump ar putea fi un city break în Helsinki voi lăsa mai jos o lista ce cuprinde o parte din cheltuielile pe care le-am avut în acest city break.

Cazare – 2 nopți/apartament Airbnb/2 persoane140 euro
Ferry Tallinn-Helsinki-Tallinn/2 persoane84 euro
Un prânz în Market Square (supa de somon+fel principal)20 euro
O supă de somon în Stockmann Mall (mai mult si mai bun ca în piata)10 euro
Un bilet de tramvai 2,80 euro (4 euro la sofer)
Călătorii nelimitate cu mijlocaele de transport în comun pentru 1 zi/2 zile/3 zile8/12/16 euro
Intrarea la biserica săpată în stâncă3 euro


Helsinki
Helsinki
Helsinki

Cum mai poți economisi bani în Helsinki? Pentru a îți micșora costurile de transport îți recomandăm un apartament situat cât mai aproape de centru orașului, astfel vei putea economisi până la 32 euro de cuplu, doar pentru transport. De asemenea, dacă optezi pentru un apartament cu o bucătărie utilată, poți economisi bani luând mâncare de la supermarket. Am văzut că în supermarketurile lor, in special cel din Stockman Mall, gasesti o gramada de variante de mâncare gata pregatia pe care tu trebuie să o pui doar în cuptor (ex. o caserolă de somon și legume la cuptor pentru două persoane costă în jur de 10-13 euro).

Helsinki
Helsinki
Helsinki

După această mică escapadă în Helsinki ne-am continuat călătoria dincolo de golful Finalndei, în Tallinn. Despre cum am petrecute alte două zile în Tallinn, despre ce am văzut și făcut, unde am stat și ce am mâncat am scris deja pe blog. Sper că ambele articole îți vor fi de folos și că te vor insipira să alegi aceste două orașe pentru un următoarea ta călătorie!

Hai sa explorăm lumea împreună!

Popeye – the sailor man
Hai alături de noi!
0

Comments

  1. Iza

    Chiar sunt im cautare de noi destinatii! Initial as fi vrut Amsterdam, dar si acolo am inteles ca e scump :(. Daaaar, trebuie neaparat sa ajung la Caffe Regatta :))).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *