One hand in the air for the big city

Street lights, big dreams, all looking pretty,

No place in the world that could compare

Put your lighters in the air

 Everybody say yeah, yeah…. N-E-W Y-O-R-K!!!

New York nu e doar un oraș, e o stare de spirit. Nu e doar o destinație de vacanță, ci e un vis devenit realitate. E locul care a inspirat actori, scriitori, regizori, bucătări,  e orașul care adună zeci de milioane de oameni din toate colțurile lumii. Oameni care și-au dorit să trăiască visul american, care au îndraznit să viseze măreț.  Atunci când spui New York, te gândești la zgârie-nori, Empire State Building, Central Park, filme și seriale, street food sau resturante selecte, pizza newyorkeză, Brooklyn Bridge, Manhattan și lista ar putea continua la nesfârșit. Așa a fost și pentru noi! Ne-am dorit să ajungem în ”The Big Apple” mai mult decât orice, aveam deja o imagine asupra orașului făcută în mare parte pe baza filmelor și serialelor pe care le văzusem, ne așteptam să fie impresionant și pot spune că știam încă dinainte să ajungem că o să ne cucerească și că o să ne facă să ne gândim cu nostalgie de fiecare dată când o să vedem o imagine sau un video din ”marele măr”. Pentru noi, NYC a fost un vis devenit realitate!

Intrarea in Statele Unite – vama, controale și alte proceduri

Dupa 8 ore de zbor am aterizat pe JFK unde ne așteptam să trecem prin ceva proceduri mai complicate, dar lucurile au mers destul de rapid și ușor. Ne-au fost controlate pașaporatele împreună cu o foaie pe care am primit-o în avion, ne-au luat ampretele și ne-au făcut o poză, și, binenînțeles, am fost întrebați ce facem în SUA și cât timp stăm. Să zic că acest lucru a durat poate 5 minute. De acolo am pornit spre apartamentul unde urma să fim cazați.

New York – atracții turistice, itinerariul nostru pentru 4 zile in NYC

M-am tot gândit cum să strucutrez articolele, pentru că vreau să îți ofer informații de care ai avea nevoie, dar în același timp nu aș vrea să te plictisesc cu articole mult prea lungi. Așadar în articolul de astăzi o să îți povestesc un pic despre ceea ce am reușit noi să vedem în primele 4 zile în NYC, iar zilele următoare o să revin cu mai multe articole legate de transportul în comun, atracții turistice, costuri și mâncare.

TOP OF THE ROCK

Aveam în plan să vizităm atât Top of the Rock cât și Empire State Building, dar la ore diferite. Am vrut să vedem orașul de sus atât dimineața cât și noaptea. Cert este că diferența de fus orar ne-a dat ceva bătăi de cap, iar în prima zi am reușit să ne plimbăm un pic prin Times Square, pentru că la ora 20 (2 noaptea ora Elvetiei) deja dormeam. Cum ne-am trezit cu noaptea în cap, pe la 5 dimineata, am zis că ar fi cazul să nu pierdem vremea stând în pat, ci explorând orașul. Nici nu îți imaginezi cât de entuziasmați am fost :)) Astfel la ora 7, noi eram deja la Top of the Rock și așteptam cu nerăbdare să se deschidă. Cu alte cuvinte am fost primii :))

Top of the Rock le oferă vizitatorilor o panoramă de neegalat asupra orașului. Din partea de nord a clădirii poți admira faimosul Central Park, iar la sud stă maiestosul Empire State Building. Priveliștea ne-a lasat fără cuvinte!

Biletul de intrare costă în jur de 30 de dolari pentru adulți. Mai există posibilitatea unui Rock Pass unde ai inclusă intrarea atât la Top of the Rock cât și la Rockefeller Center contra unei sume de 50  de dolari, sau gratuit cu New York Pass.

BROOKLYN BRIDGE

Podul Brooklyn este de departe unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale ”marelui mar” și totodată una dintre cele mai fotografiate atracții turistice ale orașului. Acesta a fost deschis în anul 1883, la vremea aceea fiind singura cale de acces în Brooklyn (până atunci, puteai să ajungi numai cu feribotul). Țin minte, că noi am mers pe jos, pe Fifth Avenue, până la Flatiron, iar de acolo am luat metroul care ne-a dus în Lower Manhattan, la baza podului. Am avut eu o idee tare, tare creață și am zis să trecem podul pe jos, că ”nu pare oricum așa de mare”. :)) Ei bine, nu regret că am mers pe jos, dar îți spun, podul nu e așa de mic :))

De pe pod poți vedea cel mai bine zgarie norii din districtul financiar al orașului, cu impunătorul One World Trade Center. După ce am coborât de pe pod, ne-am plimbat un pic pe stradutele din Brooklyn, am mâncat pizza de la Ignazio și sandwich cu homar de la Luke s Lobster și ne-am plimbat un pic pe faleză ca să mai admirăm clădirile.

Mi-a plăcut la nebunie zona și cumva îmi pare rău ca nu ne-am plimbat mai mult prin cariter.

FLATIRON BUILDING

Secolul XX a avut un început destul de promițător pentru newyorkezi. În acea perioadă au apărut primii zgarie-nori datorită dezvoltării tehnologiei „scheletului de oțel” și s-a deschis prima linie de metrou din Manhattan. Revenind la clădiri, Flatiron Building este considerat a fi primul zgârie-nori din NY, având doar 22 de etaje. Clădirea a fost ridicată la începutul anilor 1900 și este cunoscut pretutindeni pentru forma sa ușor ciudată.

CRYSLER BUILDING

Crysler Building mi se pare ca e cea mai frumoasă clădire din NY. Aceasta consturcție de o eleganța aparte a fost realizată în anul 1930 în stil Art Deco, iar timp de câteva luni a fost cea mai înaltă clădire în NY, fiind depășită rapid de Empire State Building.

GRAND CENTRAL TERMINAL

Deschisă publicului în anul 1913, Grand Central Terminal pare a fi mai degrabă un muzeu decât o simplă gară. Având în vedere design-ul luxuriant, nici nu e de mirare că această gară a devenit în egală masură și un obiectiv turistic de seamă în NY.

BRYANT PARK

La doar câteva intersecții depărtare de Grand Central Terminal, se află un mic părculeț, pe nume Bryant Park. Dacă te vei uita de sus, vei vedea un dreptunghi relativ mic și verde înconjurat de zgârie-nori, un mic parc în jungla de beton a New Yorkului. De altfel, e unul din locurile care mi-au plăcut cel mai mult în New York. La ora prânzului vei vedea o grămadă de localnici mâncând, stând la o cafea sau pur si simplu persoane care au ales parcul în detrimetului unui Starbucks.

CATEDRALA ST. PATRICK

Această catedrală a fost cea mai înaltă clădire din zonă când a fost construită (1858-1879). În prezent, aceasta stă în umbra uriașelor clădiri situate în jurul ei.

TIMES SQUARE

Aceasta zonă a Manhattanului nu a fost dintotdeauna faimoasă sau privită cu ochi buni. În perioada anilor 70-90, Times Square avea o reputație destul de proastă fiind mai degrabă o zonă a lumii interlope, a prostituției, a cinematografelor specializate în pornografie și a tâlharilor. Însă, la începutul anilor 90, primarul orașului, Rudolf Giuliani, și-a propus să curețe zona și astfel au apărut hoteluri scumpe, magazine, restaurate și teatre.

Astăzi locul e supraaglomerat de turiști, de oameni degizații în personaje precum Lady Liberty, Spiderman, Alba ca Zăpada, de restaurante și magazine, și nu în ultimul rând de imensele panorui publicitare.

Times Square a fost primul loc în care noi am mers și pur și simplu am fost copleșiți și impresionați de aglomerația și de haosul de acolo. Să nu mai zic de panoruile publicitare, care fac ca Times Square să fie la fel de luminat noaptea precum e pe timpul zilei.

EMPIRE STATE BUILDING

Poate nu mai este cea mai înaltă clădire din lume, dar în vremea în care a fost construită avea tot ce îi trebuia pentru a fi un zgarie nori: 443 de metri înaltime, 102 etaje și 1860 de trepte.  A fost deschisă în 1931, într-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere financiar, iar construcția clădirii a durat doar 2 ani.

Vizitatorii au posibilitatea de a urca fie până la etajul 86, fie până la 102, cu mențiunea că pentru a urca la ultimul etaj ai nevoie de un bilet special, care e ceva ma scump. De la etajul 86 ai o panoramă de 360 de grade asupra orașului, iar priveliștea e de-a dreptul copleșitoare.

Noi ne-am dorit foarte mult să vizitam Empire State Building noptea pentru a admira luminile orașului. Clădirea e deschisă publicului până la ora 2:00. 

Pentru ca nu poți rata această clădire, am și câteva sfaturi care să îți ușureze vizita. În primul rând, ar fi bine dacă ai avea un New York Pass pentru că îți oferă intrarea gratuită și nu mai trebuie să stai la coadă pentru bilete. Crede-mă că te ajuta să economisești ceva timp.  Dacă ar fi să îți cumperi biletul, intrarea costa în jur de 35 de dolari pentru adulți. 

9/11 MEMORIAL

Pentru zeci și zeci de ani, cea mai vizibilă atracție turistică din Lower Manhattan era World Trade Center, un complex enorm de birouri, malluri, hoteluri, stații de metrou și faimoasele turnuri gemene. Când au fost inagurate în 1970, cele două turnuri erau cele mai înalte clădiri din lume, însă după atacul din 2001, locul unde se aflase complexul a fost transformat într-un memorial.

ONE WORLD TRADE CENTER

Finalizat în 2014, One World Trade Center este cea mai înaltă clădire din emisfera vestică, cu o înalțime de 541 m. Există și posibilitatea de a urca la etajul 102 contra sumei de 34 de dolari. 

WALL STREET

Wall Street este, poate, una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Denumirea străzii provine de la zidul construit chiar în zona respectivă de catre Peter Stuyvesant cu scopul de a proteja New Amsterdamul de britanici. Se spune că Wall Street și-a căpătat reputația de centru finaciar în perioada de după Războiul de Independență, atunci când negustorii au fondat The Buttonwood Association- strămoșul Bursei de la New York.

Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale acestui cartier este statuia taurului. Statuia are o greutate de peste 3000 de kg și a avut ca sursă de inspirație prăbușirea bursei din 1987, sculptorul Arturo di Modica dorindu-și ca statuia să fie un simbol al optimismului. E aproape imposibil să faci o poza cu acest taur și nu pot decât să mă întreb cum au reusit unii să îl prindă singur singurel :))

Vis-a-vis de taur se află statuia ”fetiței neînfricate”, ce a fost instalată de către State Street Global Advissor și realizată de către Kristen Visbal. Scopul statuii a fost acela de a încuraja companiile să crească numărul femeilor în consiliile de administarție, militand în același timp și pentru drepturile femeilor pe piața muncii. Noi nu am reușit să vedem fetița în toata aglomerația aia, dar poate tu o să ai mai mult noroc și răbdare în tot haosul ăla. 🙂

STATUIA LIBERTĂȚII

Statuia Liberatății nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Știm deja că e unul dintre cele mai cunoscute și celebre simboluri ale New Yorkului și ca a fost un cadou din partea Franței ca recunoaștere a prieteniei dintre cele două țări.

Noi am lasat statuia pe ultima zi, alături de alte câteva obiective turistice, dar planurile ne-au fost date peste cap. Am avut de așteptat foarte mult timp ca să ajungem pe feribotul care urma sa ne duca la statuie. Tocmai de aceea m-am gândit să îți povesec cum a fost:

  1. Trebuie să ajungi în Battery Park. De acolo pleacă toate feriboturile spre Statuia Libertății, respectiv Ellis Island.
  2. Fie ca ai New York Pass, fie că nu, va trebui să aștepți la coadă pentru bilet. Noi am stat vreo 15-20 de minute. Biletul costă 18 dolari și include călătoriile la Lady Liberty, Ellis Island și înapoi.
  3. Dupa ce ți-ai luat biletul va trebui să aștepți la o altă coadă pentru a trece prin controlul de securitate. La noi a durat cam o oră  si 30 (controlul este asemănător cu cel de la aeroport).
  4. După ce ai trecut de control va trebui să aștepți la coadă ca să urci în barcă. Dăcă barca este plină, vei aștepta pentru următoarea. Și aici mai poți pierde câteva zeci de minute.
  5. Călătoria durează vreo 10 minute.
  6. Prima oprire este la statuie. Dacă vrei să mergi și la Ellis Island va trebui să aștepți următorul feribot. Și tot așa la întoarcere.
  7. Când pleci de pe Liberty Island trebuie să fii atent la ce coadă te așezi, pentru că tot de acolo se pleacă și spre New Jersey.

EXTRA TIP: Poți vedea Statuia Libertății  gratuit din feribotul de Staten Island, cu mențiunea că nu o vei putea admira de aproape, ci numai din mers.

Noi am pierdut câteva ore prețioase, dar ne-am asumat cumva lucrul ăsta pentru că am ales să mergem într-o sâmbătă. Poate în cursul săptămânii nu e așa de aglomerat.

MADISON SQUARE GARDEN

Atunci când spun America și sport, mă gândesc la echipele de basket din filmele cu liceeni, baseball sau hochei. Deși mi s-a părut că nu investesc în marketing așa cum se întâmplă cu fotbalul în Europa (adică ei nu vând porțiuni din gazonul pe care joacă așa cum se întâmplă pe Camp Nou :D), amercianii sunt extrem de mândrii de echipele lor de basket, hochei, etc.

Pentru ca ne-am dorit să vedem cum arată sălile în care se joacă basket sau terenurile de baseball, ne-am ales două locuri faimoase din NYC, și anume: Madison Square Garden și Yankee Stadium.

Madison Square Garden este stadionul oficial de baschet New York Knicks și al echipei de hochei Rangers. Gradina are o capacitate de 20.000 de locuri, dar pe lângă meciurile celor două echipe a mai gazduit și numeroase concerte. Am fost surprinsă să aflu că au un sistem foarte bine pus la punct, care în doar 3 ore transformă terenul în unul perfect pentru hochei, iar în situația în care se ține un meci de baschet, vor instala podeaua tot în câteva ore.

MSG se poate vizita doar în cadrul unui tur organizat, unde ghidul îți va spune tot ce e nevoie, sau nu, să știi despre echipe și sală. Biletul costă 30 de dolari.

Cât despre Yankee Stadium, pot spune că am avut ghinion. L-am lăsat pentru penultima zi și exact în ziua respectivă, cât și a doua zi a fost închis publicului.

Chinatown

China Town e altă lume! Practic ești la câteva străzi de Empire State Building, dar ai impresia că ai ajuns în cu totul și cu totul alt oraș. Nu am stat să îl explorăm prea mult, dar ne-am cumpărat niște suveniruri drăguțe de acolo și mult mai ieftine față de zonele centrale ale orașului.

La pas prin fabulosul New York – Primele impresii + atracții turistice

New York a fost exact asa cum ne asteptam sa fie: fabulos si totodata coplesitor. E un sentiment unic cand te lovesti prima data de zgarie-norii din Manhattan, sentiment greu de descris in cateva cuvinte. New York ne-a facut sa ne simtim ca niste furnici care isi fac loc prin marea de oameni din jungla de beton si care, asa cum spune si cantecul – imnul neoficial al New Yorkului, mereu spuneam – if we can make it here, we can make it anywhere. Am fost coplesiti de oameni si de sistemul lor de transport in comun, de felul prietenos de a fi al neworkezilor, de imensitatea cladirilor, de tot ceea ce New York City insemana. New York e o poveste, iar eu pot sa spun cu mana pe inima ca mai avem multe capitole de citit. See you soon New York City!

Citește mai multe