Am luat şi eu viza de turist pentru Statele Unite ale Americii

Universul e mic în comparaţie cu fericirea şi entuziasmul meu din acest moment deoarece tocmai am intrat în posesia paşaportului meu, care are pe una din file viza pentru SUA. Eu ştiam că am luat viza de ieri, de când am fost la interviu, dar  nu am crezut până când nu am văzut cu ochii mei. Când mă gândesc cât de stresată şi de panicată am fost, câte gânduri mi-am făcut, câte planuri şi câte scenarii legate de interviu. Pe de o parte ştiam că o să iau viza fără probleme, dar pe de altă parte, atunci când îţi doreşti ceva şi când ştii că nu totul depinde de tine îţi faci griji, mai pui şi răul în faţă dacă e nevoie, dar speri şi crezi că o să reuşeşti.

Hai să îţi povestesc un pic cum am aplicat pentru viză, ce am avut nevoie, cum m-am gândit eu că o să fie şi cum a fost defapt.

Noi ne-am propus încă de anul trecut să mergem în America, iar spre sfârşitul anului am început să facem toate demersurile necesare. Sebi a aplicat pentru viza la Ambasada Statelor Unite ale Americii din Berna, iar eu mi-am făcut paşaportul.

Într-o dimineaţă friguroasă (precizez 3 dimineaţa) ne-am urcat în maşina şi am pornit spre Berna. Sebi  visase că nu o să ia viza, dar eu eram foarte încrezătoare în reuşita lui. Procedurile din Berna sunt aceleaşi ca cele din Bucureşti despre care o să îţi povestesc imediat. Interviul lui a fost muuult mai scurt decât al meu, cei de acolo neacordand foarte mare atenţie faptului că Sebi e cetăţean român şi nu elveţian. Eu, între timp, fără emoţii, dormeam pe bancheta din spate :))

Bineinteles ca a luat viza!

Eu am început să completez formularul de aplicare DS-160 acum două săptămâni, iar după ce am achitat taxa am putut să mă programez la interviu. Înainte de a-mi contiuna povestea o să îţi spun exact care sunt paşii pentru aplicare.

  • îţi faci  o poză la un studio specializat. Există un anume format pentru poza de viză, iar cei de acolo ştiu exact cum să facă. Ai nevoie de poză în format electronic, dar ar fi bine să ai 2 şi în format fizic. Regulile de care trebuie să ţii cont le găseşti aici. Costa în jur de 20 de lei.
  • completezi formularul DS-160. Este un formular destul de stufos unde trebuie să completezi datele tale din paşaport, adresa de domiciliu, datele despre părinţi, despre locul tău de muncă sau dacă eşti student trebuie să dai datele facultăţii. Mai ai nevoie şi de o adresa din America, adresa la care se prespune că vei sta. Nu îţi face griji în privinţa asta! Poti rezerva un hotel care nu ți cere plata in avans şi unde îţi poţi anula gratuit rezervarea. La final, îţi sunt puse o gramadă de întrebări unde răspunzi cu da sau nu. Intrebarile sunt de tipul: ai fost implicat în vreo organizaţie terorista? ai susţinut o astfel de organizaţie? etc.

IMPORTANT! Chiar la început ţi se va da un cod. Notează-l undeva! O să mai ai nevoie de el.

Poţi salva şi finaliza ulterior formularul, dar ai nevoie de cod şi de răspunsul la întrebarea de verificare.

ŞI MAI IMPORTANT! Verifică ceea ce ai completat de 100 de ori dacă e nevoie! Fii atent la întrebarile închise! 

Fie la începutul aplicaţie, fie la sfârşit ţi se va cere să încarci o fotografie.

  • după ce ai completat formularul îţi faci un cont aici. Pe aceasta platformă poţi verifica statusul documentelor tale, poţi realiza programarea la interviu şi poţi alege şi metoda de plată a taxei.
  • Alege metoda de plată.

Eu am mers pe varianta clasică, prin transfer bancar.

Formularul este unul special pe care îl vei gasi pe site. Atunci când intri în contul tău şi vei alege să plătesti prin transfer bancare vei fi redirecţionat la o pagina unde se găsesc toate formularele pentru toate tipurile de viză. Noi vorbim acum strict de viza de turist B1/B2.

Taxa este în valoare de 160 de dolari, în lei însemnând 656. 

Aceasta se plăteşte la Banca Transilvania. Mergi cu formularul respectiv ( trebuie să aibă un cod de bare pe el) şi cu buletinul, mai departe ştiu cei de bancă ce sa facă.

IMPORTANT! Păstrează chitanţa! Există un cod chiar în partea de jos de care o să ai nevoie!

În decurs de câteva ore sau cel târziu a doua zi banii vor fi în contul lor, iar tu te poți programa la interviu.

Asta e tot ceea ce trebuie să faci ca să ajungi la interviu. E mult mai simplu decât pare!

Important e să ai poza şi toate datele lângă tine atunci când începi completezi formularul, să fi atent la ceea ce ai completat, să plăteşti taxa şi să te programezi la interviu.

Mie îmi era tare groază de partea asta cu formularul. Mi se părea aşa de complicat, tot citeam despre cum se face, ce se face, care sunt paşii de urmat, etc. Crede-mă nu e aşa mare filosofie :))

Am mai citit pe unele site-uri că plata se face la BRD şi nu la Transilvania, că defapt costă 700 de lei şi multe altele. Informaţia pe care vi-o dau este destul de recentă, implicit de actualitate.

Ştiam că trebuie să merg la Bucureşti şi aveam un plan bine făcut în privinţa asta. Mă gândeam că o să mă programez pe la 10-11 la interviu, că o să iau cursa de 7:30 de pe Timişoara, că o să stau vreo 1-2 pe la ambasadă, etc. Mai departe, ştiţi voi cum e cu socoteala de acasă. Ideea e că nu am reuşit  să mă programez mai târziu de ora 8 dimineaţa şi prin urmare am avut de ales să zbor cu Tarom ( deşi preturile erau destul de ridicate) ori să dorm în Bucureşti. Am ales răul cel mai mic evident, aşa că în 6 februarie m-am trezit cu noaptea în cap şi am pornit spre capitală.

Cel  mai mare şoc l-am avut când am urcat într-un avion care părea atât de vechi încât putea fi piesa de muzeu şi pe lângă asta mai era şi mic având o capacitatea de vreo 40 de persoane. Vremea a fost foarte rea atât în Timişoara cât şi în Bucureşti, frig şi ceata. Gândindu-mă acum, mă consider norocoasă ca am putut ateriza la timp.

De ce acte ai nevoie la interviu? Ei bine, ai nevoie doar de paşaport şi de confirmarea formularului DS160.

Atât! Celelalte acte sunt acolo doar că să fie. 

Tu poţi să îţi mai duci adeverniţa de la locul de muncă, un extras de cont, contract de proprietate, etc. Scopul lor e să le arăţi ca tu nu ai de ce rămâne în America. Personal, cred că îşi dau destul de bine seama din fromular şi pe baza raspunsurilor de la interviu dacă vrei sau nu să rămâi. Mie nu mi-au cerut nimic în plus!

Dacă scopurile tale sunt strict turistice nu ai nevoie să îţi duci un teanc de acte!

Am ajuns la ambasadă cu vreo 30 de minute înainte, timp în care am aşteptat afară într-un fel de staţie de autobus. La ora 8 a venit cineva acolo şi ne-a triat pe ore. Bineînţeles că unii erau programaţi la 9 dar  au venit la 8.

După ce persoana respectivă ne-a verificat numele şi ne-a dat un cod de bare am aşteptat pe partea cealaltă a străzii unde o alta persoana ne chema sa intram în camera de securitate. Puteau intra doar două persoane în acelaşi timp. Acolo îti verifică geanta şi ţi se cere să laşi telefonul. Vei primi o cartelă cu un număr iar la final îţi vei recupera toate lucurile pe care ţi le-au oprit. Mie mi-au oprit telefonul, încărcătorul şi  două pastile pentru dureri de cap.

De acolo, traversezi o curte şi intri în clădirea unde va avea loc interviul. Practic sunt mai multe ghişee pe la care tu trebuie să treci. Prima data ţi se cere confirmarea formularului şi ţi se dă un număr de ordine. 

Apoi vei merge la primul ghişeu unde ţi se va cere paşaportul, numărul de telefon şi adresa de mail. Eu nu mi-am ştiut numărul de telefon pe care oricum nu îl folosesc, iar doamna respectivă mi-a ţinut un pic de morală. Ce pot să zic, am început bine! :))

Ulterior, pe baza aceluiaşi număr vei fi chemat la ghişeul unde ţi se vor lua amprentele. Simplu!

Al treilea şi cel care ne da cele mai mari emoţii e ghişeul unde va avea loc interviul.

Mie mi-au pus tot felul de întrebări, atât despre mine cât şi despre Sebi. Adesea te mai întreabă şi lucuri pe care tu le-ai scris deja în formular, ca să verifice dacă ai minţit sau nu.

Tot interviul poate dura de la 30 de secunde până la cât consideră el ea  că e nevoie ca să se lămurească dacă să îţi dea sau nu viza. Eu am avut impresia că a durat o veşnicie!

În total, intregul  proces a durat 30 de minute. Mai mult am aşteptat să îmi vină rândul decât a durat fiecare etapă în parte.

IMPORTANT! Nu e un capăt de lume dacă nu ştii engleză, cei care iau amprentele şi  interviurile vorbesc şi română şi chiar sunt simpatici când  o fac. 

ŞI MAI IMPORTANT! Fii relaxat şi deschis! Contează foarte mult să nu fi crispat şi să nu ai emoţii foarte mari.

La 8:30 am ieşit pe poarta cu viza luată.

Dacă nu eşti din Bucureşti poţi opta pentru livrarea vizei prin curier contra sumei de 24 de lei. Eu în 06.02 am fost la interviu, iar în 07.02 am primit paşaportul acasă.

Credeam că o să fie mult mai greu, că întrebările vor fi mult mai sofisticate sau că se vor cere o grămadă de detalii. M-am gândit ca vor fi mult mai insistenţi şi ca vor căuta nod în papura ca să nu îţi dea viza, când colo nu e deloc aşa. Dacă respecţi cerinţele, iar scopurile tale sunt reale cu cele menţionate atunci nu ar trebui să îţi faci griji.

Nu ţi-am spus dar viza de turist B1-B2 e valabilă 10 ani. Ea poate fi dată şi pe mai putţn de 10 ani în anumite condiţii speciale.

Mergem în America!!! Deja am început să ne facem itinerariul, să ne planificăm, să căutăm bilete şi tot ce e necesar pentru vacanţa noastră acolo. Făceam asta şi înainte, dar parca eram un pic constrânşi de faptul că eu înca nu aveam viza. Acum avem libertate deplină.

 

Hai alături de noi!
0

Comments

  1. Pingback: UTIL: Cum ne putem planifica o vacanță pe cont propriu în Statele Unite – BORN to TRAVEL

  2. Constantin

    Buna seara. Spuneti-mi si mie, va rog, cum ati completat in formular la rubrica „who are you travelling with”? Acolo spunea ca nu trebuie sa treci persoana cu care calatoresti decat daca sunteti parte dintr-un grup organizat/ trupa de artisti etc. Daca merg cu un prieten (doar noi doi) ar fi trebuit sa ii trec numele acolo? Multumesc

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Bună! Țin minte ca am trecut numele prietenului meu. Dat fiind faptul ca urma sa calatorim impreuna am trecut si numele lui. Nu a fost nicio problema, iar la interviu chiar am fost intrebata daca calatoresc cu cineva si cine e persoana respectiva.

  3. Silviu I.

    Scriai undeva ca poti face booking la hotel fara depozit si sa anulezi dupa, dar nu iti cer dovada si pentru biletele de zbor? Sau ce dovezi iti cer? Doar bookingul de la hotel?

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Atunci cand vei completa formularul DS-160 va trebui sa mentionezi adresa la care vei sta in SUA. Nici in formular, nici la interviu nu te vor intreba de biletele de avion. E de la sine inteles ca nu iti vei cumpara biletele pana nu vei avea viza in mana, de aceea, nici nu au pretentii sa le ai. Am mai auzit fel si fel de situatii, in care persoanele si-au cumparat biletele, iar la final nu au luat viza. Faptul ca au mentionat ca au deja totul cumparat, nu a schimbat cu nimic situatia. Cert este ca ai nevoie de o adresa atunci cand completezi formularul. Nu e nevoie sa duci niciun fel de dovada ca ai rezervat hotelul (bineinteles, tu poti sa ai confirmarea rezervarii printata), dar cel mai probabil nu o sa fie nevoie de ea. Asa cum am mentionat si in articol,pe booking exista posibilitatea sa iti rezervi un hotel fara depozit, iar ulterior sa anulezi rezervarea.

      Sa nu iti faci griji in privinta interviului. E mult mai simplu si lejer decat iti poti imagina!

      Daca te mai pot ajuta cu alte informatii referitoare la viza sau la procedurile de intrare in SUA, ca turist, nu ezita sa ma contactezi!

      O zi frumoasa!

  4. Lalr

    Va rog frumos asa intrebare eu ca cetatean roman pot aplica pentru visa sua si in oricare alt stat, reiese. Si cum iau randevu? Mersi anticipat

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Puteti aplica pentru visa de SUA in alt stat, doar dca sunteti rezident al statului respectiv. De exemplu, daca locutiti si lucrati in Italia, puteti aplica la ambasada SUA de acolo. Procedurile sunt aceleasi. Completati formularul, platiti taxa de 160 de dolari, va programati la interviu si dati interviul la ambasada.

  5. Oana

    Buna! Sper sa ma poti ajuta cu o recomandare: daca am prietena care e mutata/casatorita in SUA, stii cumva daca e ok sa trec adresa ei in formular – ca voi sta la ea o anumita perioada? Sau e mai indicat sa trec o adresa de hotel? Multumesc!

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Buna! Este perfect in regula! Probabil la interviu te va intreba de ea, de cat timp sta acolo sau cat vei sta tu la ea, dar nu ar trebui sa fie un impediment in acordarea vizei. Eu zic ca poti sa treci adresa ei, iar daca nu ma insel cred ca va trebui sa specifici daca ti-e ruda sau prietana.

  6. Dream big little girl

    Si eu sunt mandra posesoare a unei vize de turist in SUA, dar a trebuit sa aplic de 2 ori. Prima data cand eram necasatorita mi-a fost refuzata, dar m-am dus iar dupa nunta si mi-au dat viza pe 10 ani.:)

    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
      Georgiana

      Sa stii ca nu e chiar asa de complicat. Recunosc ca pare extrem de dificil, dar la final iti vei da seama cat de simplu a fost de fapt. Din pacate, banii nu ii primesti inapoi.

  7. Duduia Magda

    Bună! Oficial ai reușit să îndulcești birocrația! Articolul tău este foarte util! Ai trecut punctual prin toate etapele și ai reușit să ne ajuți să ne însușim toți pașii. Sunt persoane care nu vor în S.U.A. tocmai pentru că până să ajungă acolo, au mari bătăi de cap cu procedurile.

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Multumesc frumos pentru apreciere! La prima vedere pare un proces destul de stufos, de care ne era si noua teama, dar atunci cand te pui sa il iei pas cu pas, iti dai seama cat e de simplu. Si noi ne-am facut o gramada de griji in privinta interviului, dar ne-am dat seama ca ni le-am facut degaba.

  8. cudrag.cristina

    Hai ca e bine! Dai un ban pe taxa aceea, dar macar e valabila 10 ani. Dar daca iti schimi pasaportul in acea perioada, cum se procedeaza?
    * „ai fost implicat în vreo organizaţie terorista? ai susţinut o astfel de organizaţie” ce itrebari mai pun si ei! :))

    1. Post
      Author
      Georgiana

      In mod normal, viza se da pe 10 ani, dar mai sunt si exceptii. Daca iti schimbi pasaportul, viza ramane pe cel vechi. Daca vrei sa mergi in SUA, va trebui sa ai ambele pasapoarte la tine. Cat despre intrebari, si mie mi se par destul de amuzante.

    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
      Georgiana

      Multumesc din suflet pentru aceste cuvinte frumoase! Te invit sa citesti mai multe despre aventura noasta in SUA in articolele de pe blog 😀

    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
  9. Ecaterina

    Salut! Am nevoie de cateva sfaturi care sper sa ma poti ajuta.
    Sunt casatorita si avem un copil de 8 luni si vrem sa aplicam pentru viza turistica.
    1. Cum ar fi mai bine? Sa aplic doar eu cu sotul sau si pentru copil?
    2. Eu sunt studenta dar sotul nu are un job momentan, este o problema?
    Multumesc anticipat!

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Buna, Ecaterina!
      1. Eu nu stiu exact cum e cu viza pentru cei mici. Cel mai bine ar fi sa intri pe site-ul ambasadei si sa vezi exact cum trebuie procedat in cazul micutilor. Daca vreti sa luat si copilul in SUA si are nevoie de viza, atunci eu zic ca puteti aplica impreuna. Cum am zis, ar fi mai bine sa verifici pe site-ul lor.
      2. Eu zic ca situatia voastra e un pic mai delicata. Ideea e ca cei de la Ambasada vor sa fie sigur ca voi nu vreti sa ramaneti in America, sa vada ca aveti de ce si la ce sa va intoarceti. La interviu, am fost intrebata de job si de cum imi voi finanta vacanta in SUA (la vremea aceea fiind studenta) . S-ar putea sa va intrebe si pe voi acelasi lucru.
      Exista si posibilitatea ca lipsa unui job sa influenteze procesul de acordare a vizei.
      Sper ca am reusit sa iti raspund la intrebari, iar daca mai ai si altele, nu ezita sa imi scrii.

  10. Ecaterina

    Multumesc pentru sfaturi.
    Noi ne-am gandit sa plecam fara copil, il lasam cu bunicii acasa. Vrem sa plecam intr-o vacanta de 7 zile in New York, de Craciun.
    Sotul nu lucreaza momentan. A avut contract italian pana in septembrie dar acum isi perfectioneaza cateva acte si de aceea nu munceste, dar dupa sarbatori pleaca iar in Italia la munca. Putem demonstra ca avem suficienti bani intr-un cont bancar pentru o vacanta.
    Vreau sa mai specific ca eu am fost in SUA de doua ori cu viza J1 si nu am incalcat programul. Plus ca mai detinem o masina. Sunt sufuciente motive sa convingem ambasadorul ca ne intoarcem?

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Am inteles! Totul depinde de cel care va ia interviul. Daca mergeti fara copil, eu zic ca nu are sens sa ii luati si lui viza. Tocmai acest lucru s-ar putea sa constituie un avantaj, faptul ca il lasati acasa. Eu zic sa nu va demoralizati, chestia asta cu vizele de America e tare relativa. Unii au avut apartmente si joburi, iar in final au fost refuzati. Eu, practic, nu aveam nimic si am primit viza. Depinde mult de persoana si de cel de la ambasada.
      Faptul ca ai mai fost in SUA si ca nu ai depasit perioada legala de stat, s-ar putea sa constituie un avantaj.
      E bine sa stii ca intotdeauna exista posibilitatea de a fi refuzat, cum la fel exista sanse foarte mari sa ti se ofere viza (mai ales acum, cand nu mai sunt asa de strict).
      EU va urez succes, iar daca te mai pot ajuta cu ceva, nu ezita sa imi scrii (info despre NY, viza, cazare, etc).

      1. Ecaterina

        Salut! Te mai deranjez putin.
        Uite asa situatie am intampinat:
        Am completat DS 160 si am achitat taxa pentru ambasada si am incercat sa ne programam pentru interviu, insa ne da eroare cand introducem numarul de pe chitanta. Am incercat si codul de bare si tot nu reusim. Ai idee din ce cauza?
        Multumesc!

        1. Post
          Author
          Georgiana

          Tin minute ca nici la mine nu a mers din prima. Procesarea platii poate dura pana la cateva zile (daca ai platit in numerar la banca). Din cauza aceasta cred ca apare si eroarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *