În sfârșit am ajuns în Berlin!!! Ne doream de ceva vreme să ajungem în orașul care timp de decenii s-a situat la granița dintre est si vest, în orasul despre care știam că are o istorie bogată, că este multicultural și ca pare să nu doarmă niciodată, așa cum se întâmplă cu marile orașe europene. Dacă ai vizitat doar sudul Germaniei și te aștepți că în Berlin să vezi aceeași ordine și disciplină, curățenie și case micuțe cu ferestre și obloane de lemn, s-ar putea să ai parte de o mare surpriză. Berlin e orice mai puțin ceea ce am menționat. E un oraș uriaș, haotic, în unele locuri murdar, aglomerat, dar cum nu se poate mai fermecător. Deși nu se apropie de noțiunea mea de oraș nemțesc pot spun că are acel ceva care m-a cucerit și care mă face să îmi doresc ca la un moment dat să mă reîntorc.
Mini-ghid de calatorie pentru un city break in Berlin
Cele trei zile petrecute în Berlin mi-au dat o stare de bine, mi-au transmis o energie pozitivă, dar în același timp au venit și cu câteva regrete și multă oboseală. Cel mai mare regret e că nu am reușit să ne plimbăm suficient pe străduțe, să luăm pulsul orașului, sa ne bucurăm de agitația tipică unui oraș cosmopolit, dar vreau să vad acest lucru mai mult ca pe un motiv pentru a ne reîntoarce în Berlin într-o perioadă în care vremea va fi mai prietenoasă. De ce nu am reușit să vizităm orașul așa cum ne-am fi dorit? Vremea! Ne așteptam să fie mai racoare, dar nu ne așteptam ca temperatura să fie pe minus (sâmbătă au fost -5 grade, dar se simțeau ca -13), să bată un vânt atât de rece și de aspru sau chiar să ningă. În ciuda vremii, noi ne-am bucurat cât de mult am putut de oraș.
Cum ajungi in Berlin
Vineri dimineața am aterizat pe aeroportul Schonefeld din Berlin și am pornit nerăbdători spre oraș. E bine să stii că Berlinul are doua aeroporturi: Tegel și Schonefeld, cel din urmă fiind situat în zona C, la aproximativ o oră cu trenul față de centrul orașului. Despre transportul de la aeroport, precum și despre cel urban o să scriu un articol special zilele următore. Stai pe aproape! 🙂
Cazare în Berlin
Atunci când îți vei alege hotelul sau apartamentul, nu uita să acorzi mare atenție zonei în care se află unitatea de cazare. Nu are sens să îți spun că e important să alegi o zonă bună, care să fie aproape de atracțiile turistice sau care să aibă acces la metrou sau autobus.
Revenind la Berlin, vreau să menționez încă o dată faptul că Berlin e un oraș imens și că posibilitățile sunt infinte. Cu alte cuvinte, Berlin are câte ceva pentru fiecare buzunar. Zona în care alegi să îți petreci nopțile e cel puțin la fel de importantă precum prețul, asta știm din experiență. Eu sunt convinsă că nu vrei să ajungi într-o zonă mai rău famată sau să stai zeci de minute în metrou, să schimbi 2-3 linii de metrou doar ca să ajungi în centru. Știu ca aceste două lucruri pot influența mult vacanța, în special atunci când vine vorba de un city break. Astfel că, sfatul meu e să cauți hoteluri sau apartamente în zona Friederichstadt, chiar în inima orașului. Având cazarea în această zonă, vei fi extrem de aproape – la o distanță de mers pe jos – de toate atracțiile de seamă ale orașului.
Câteva sugestii de cazare în Friedrichstadt și Berlin Mitte:
- Motel One Berlin-Potsdamer Platz – $$
- NH Collection Berlin Mitte Friedrichstrasse**** – $$
- Best Western Hotel Berlin Mitte*** – $
O altă zonă potrivită ar fi și Kurfurstendamm. Noi am ales un hotel din Kurfurstendamm (din păcate nu mai știu cum se numea hotelul) deoarece prețurile erau ceva mai mici, dar și pentru că există o conexiune destul de bună cu centrul orașului (spre exepmlu, până în Potsdamer Platz aveam de mers cca. 4-5 stații cu metroul).
Câteva sugestii de cazare în Kurfurstendamm:
- H10 Berlin Ku’damm**** – $$
- Upper Room Hotel Kurfürstendamm – $
- Novum Hotel Lichtburg am Kurfürstendamm – $
Atractii turistice in Berlin – ziua 1
În prima zi, vremea a fost ceva mai bună și drept urmare am reușit să ne plimbăm un pic prin oraș. Am început cu Alexander Platz, locul situat în apropierea turnului de televiziune. Pe mine nu m-a dat pe spate în mod special, ci mai degrabă mi se pare supraevaluat.
Din Alexander Platz am pornit spre celebrul Brandenburger Tor situat în inima orașului, în Stadt Mitte.
Construit în secolul 18 la cererea regelui Frederick William al II lea în stil neoclasic, Brandenburger Tor este unul dintre cele mai reprezentative monumente din Berlin, dar și din întreaga țară.
La doar cațiva pași de Brandenburger Tor se află clădirea Parlamentului German cunoscută sub numele de Reichstag.
Cladirea a fost construită între 1884-1894, la doar câțiva ani după fondarea Imperiului German. În anul 1916 a fost adăugată inscripția ”Dem Deutschen Volke” (”Pentru poporul German) la inițiativa regelui Wilhem al II lea.
Odată cu divizarea orasului, Reischstag-ul a ajuns în partea de Vest având rolul de a găzdui întâlnirile Parlamentului Germaniei de Vest.
Același Sir Norman Foster, cel responsabil pentru clădirile de sticlă din Londrei, a adăugat clădirii o cupolă transparentă. În prezent, clădirea este gazda pentru Bundestag, iar o parte este deschisă publicului. Pentru a urca în cupola știu că ar trebui făcută o rezervare din timp, intrarea fiind gratuită.
De acolo mergem spre Potsdamer Platz. În perioada în care orașul a fost divizat, piața a fost denumită ”teritoriul nimănui” ca mai apoi, după căderea zidului, aceasta să intre într-o perioadă de reconstrucție cu scopul de a-i reduce faima pentru care era cunoscută. Astazi, Potsdamer Platz reprezintă un nucleu comercial și o atracție turistică de top.
Tot în Potsdamer Platz se află și Muzeul Spionajului. Muzeul prezintă tehnicile de spionaj utilizate în perioada celor două războaie mondiale, precum și în timpul Războiului Rece, perioadă în care Berlinul a fost considerat drept ”capitala spionajului”. De asemenea, exista și o secțiune dedicată celebrului agent 007…Bond….James Bond.
Intrarea la muzeu costă 12 euro pentru adulti.
Personal, NU cred că acest muzeu merită banii sau altfel spus mă așteptam la altceva.
Citisem undeva că în Berlin există aproximativ 170 de muzee. Destul de multe! 😀 Noi o zi întreagă am petrecut-o vizitând muzee, tocmai de aceea o sa scriu un articol special despre acest subiect.
Odată cu lăsarea serii ne-am refugiat în Mall of Berlin situat în Potsdamer Platz.
Atractii turistice in Berlin – ziua 2
Cu planul bine facut ne-am îndreptat spre Trabi Museum, via Checkpoint Charlie- cel mai cunoscut punct de trecere dintre RDG si RFG. Acesta își are numele de la codul alfabetului folosit de armata americană. Checkpoint C. a fost și locul unde au avut loc numeroase incidente între sovietici și americani, mare notorietate având cel din 1961 când tancurile ambelor părți s-au aflat față în față la punctul de control.
Trabi Museum e mai mult o expoziție, deschisă recent, cu scopul de a prezenta istoria faimoasei mașini, Trabantul. Mașina a fost produsă în perioada 1957-1991 în Republica Democrată Germană, statisticile arătând că aproximativ 3.000.000 de mașini au fost fabricate. Muzeul deține o colecție de câteva mașini printre care și modele P50 și P60. Intrarea la muzeu costă 5 euro sau 2,5 euro cu WelcomeCard Berlin.
Deși nu era în planul nostru, am hotărât cât se poate de spontan să vizităm și Currywurst Museum. Mare greșeală! După ce am vizitat ”muzeul” am simțit că am aruncat pe fereastră 16 euro și chiar m-a lovit regretul. Ei bine, nu meritat deloc banii și cred cu tarie că e doar o capcană pentru turiști. Practic, tot „muzeul” constă în două camere unde îți este prezentată istoria currywurst-ului, modul de preparare precum și condimentele folosite. Chiar nu își merită banii!
Un pic dezamagiți am pornit spre Muzeul de Istorie Naturală. A fost de departe unul dintre cele mai interesante muzee în care am fost, acesta găzduind expoziții dedicate universului, dinozaurilor, papagalilor din America de Sud și Centrală, etc.
Intrarea costă 8 euro sau 5 euro cu WelcomeCard.
Muzeul German al Tehnologiei a fost ultimul dar și cel mai interesant muzeu pe care l-am vizitat în Berlin. Muzeul deține o gamă variată de locomotive, aeronave sau ambarcațiuni, precum și expoziții dedicate istoriei și evoluției aparatelor de fotografiat, a fabricarii zahărului sau chiar a confecționarii bijuteriilor.
Prețul unui bilet de intrare este de 8 euro.
Atractii turistice in Berlin – ziua 3
Ziua de sambată a fost și cea mai răcoroasă. Cu toate acestea ne-am îndreptat spre insula muzeelor doar pentru a vedea Berliner Dom, o catedrală cu o arhitectură de-a dreptul impresionantă.
Tot acolo vei găsi și câteva muzee de artă și istorie precum Altes Museum, Galeria Națională de Artă, Pergamon Museum, Bode Museum și Neues Museum. Biletele de intrare variază între 10 și 12 euro, dar vă puteți achiziționa un card valabil 24 de ore strict pentru insula muzeelor contra sumei de 18 euro.
Înfrigurați, am luat trenul spre Potsdam pentru a vizita doi prieteni. Din pacate, nu am reușit să vizităm orașul care parea foarte drăguț din tramvai și care anual adună câteva sute de mii de turiști. Iată încă un motiv pentru a ne mai planifica o vacanță în Berlin.
Câteva lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a ajunge în Berlin:
- Perioada în care vrei să mergi. Totuși Berlinul e situat în nordul Germaniei și îmi pot imagina că iarna e destul de frig, iar în noiembrie și martie vremea poate fi mai capricioasă.
- Cred ca ar fi recomandat să mergi vara deoarece orașul abundă în spatii verzi și ar fi chiar păcat să nu te bucuri de ele
- E nevoie de mai mult de trei zile să vizitezi orașul sau ceea ce e mai important.
- Ai nevoie de transport în comun.
- Rezervă o zi și pentru Potsdam
Mini-ghid de calatorie pentru un city break in Berlin
Vacanța în Berlin a fost una dintre cele mai obositoare și frumoase vacanțe în care am fost. Ne era dor să mergem într-un oraș mare, iar Berlinul ne-a adus aminte oarecum de Londra sau chiar de Madrid, prin felul în care trăiește și prin energia pe care ne-a transmis-o. Asemenea unei capitale europene, Berlin are de toate pentru toți. De la muzee de arta la cele de istorie sau tehnologie, de la parcuri la piețe, artă stradală și clădiri de o arhitectură fascinantă, mâncare bună și multă, multă istorie. Pe noi ne-a cucerit!
[…] Berlin: unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa […]
Foarte bune tarifele, anul acesta vreau sa ajung la Roma!
Ce frumos! Roma e superba! Sigur vei da de niste tafie bune si pentru Roma, daca te uiti din timp dupa oferte 😀
Super Berlinul! Dar despre cazare ce imi poti spune? Am o prietena care trebuie sa mearga curand acolo dar nu prea gaseste o cazare cum trebuie. Imi poti da ceva sugestii despre unde ati stat voi?
Nu mai gasesc hotelul la care am stat si nici nu mai stim exact cum se numea.Tin minte ca am stat in zona Kurfurstendamm, apropae de statia de metrou. Daca o pot ajuta pe prietena ta cu alte informatii sau cu un cod de reducere pe booking, sa ma anunti. 😀
Multumesc frumos pentru informatii! Am sa ii transmit ce mi-ai spus tu aici. 😉
Pentru putin! 😊
[…] Citește mai multe despre Berlin aici […]