Dintotdeauna am avut o pasiune pentru produsele de îngrijire, pentru exfoliantele de corp, cremele de fața sau mai nou – de câțiva ani – pentru ”bombele de baie”. O baie ce miroase a trandafiri, căpșuni sau cireșe e momentul meu de răsfăț și relaxare; e ședința mea de SPA de care am parte oricând doresc, în propria mea baie. Ce poate fi mai frumos decât un spa la tine acasă? Și cred că vorbesc în numele tututror atunci când spun că noi, femeile, avem nevoie și de un pic de răsfăț, unul care să aibă aromele noastre preferate, unul care ne îngrijească pielea cu cele mai bune și naturale ingrediente.

Pentru ca ritualul meu de îngrijire să fie complet, am apelat la un brand despre care am auzit în urma cu aproximativ un an și care m-a cucerit de la prima bomba de baie pe care am folosit-o. Între mine și Nala Cosmetics a fost dragoste la prima vedere și nu există suficiente cuvinte ca să îți spun cât de încântată și mulțumită sunt de toate produsele lor. Întrucât folosesc produsele Nala atât acasă cât și în călătorii, m-am gândit ca astăzi să scriu un articol ”mai altfel” în care să vă povestesc despre produsele mele preferate.

Nala Cosmetics – îngrijire cu ingrediente naturale

Din dragoste pentru mediul înconjurător și pentru oameni, Nala Cosmetics ne pune la dispoziție o gamă variată de produse cu peste 90% ingrediente naturale, vegetariene, fără parabeni și netestate pe animale, care nu numai că au un miros divin, ci ne și oferă îngrijirea de care pielea noastră are nevoie. Formulele produselor Nala sunt dezvoltate de către Nala Cosmetics Olanda și sunt concepute în așa fel încât să nu conțină chimicale ce ar putea fi asimiliate de corp.

Produsle Nala Cosmetics sunt realizate din ingrediente atent alese, fiecare dintre acestea având beneficii importante asupra pielii/părului. Printre cele mai importante ingrediente pe care Nala le folosește se numără uleiurile esențiale – uleiul de avocado, uleiul de sâmburi de struguri, uleiul de floarea soarelului, uleiul de migdale – unturile de cacao și shea, sarea și pudra de caise, extractul de aloe vera și multe altele. Toate produsele Nala au un singur scop: acela de ați oferi îngrijirea de care ai nevoie într-un mod cât mai natural!

Nala Cosmetics – în călătorii

Dintre toate produsele am câteva pe care le folosesc în mod regulat atât în călătorii, cât și acasă și pe care le voi cumpăra iar și iar. Fără să mai lungim vorba, iată care sunt cele 4 produse care nu îmi lipsesc din gentuța cu cosmetice de vacanță:

  1. Deodorantul cremă

Eram de mult în căutarea unui deodorant care să nu conțină aluminiu, alcool și parabeni, iar Nala Cosmetics nu numai că are ceea ce îmi doresc, ci oferă chiar mai mult. Ne oferă un deodorant cremă (55g), pe baza de ulei de cocos, unt de shea, ulei de arbore de ceai, bicarbonat de sodiu și amidon de porumb, ambalat într-o cutie micuță de aluminiu și care absoarbe transpirația, previne apariția bacteriilor, detoxifiază, neutralizează și elimină mirosurile neplăcute.  Dimensiunea cutiuței face ca acest deodorant să fie perfect de luat în călătorii.

Eu am încercat varianta cu struguri roșii, dar mai există și în alte variante: grepfruit, portocală, cireșe amare, rodie, lavandă, vanilie (pe care chiar îmi doresc să îl încerc), tei, etc.

2. Tonic facial pentru ten mixt

Unul dintre produsele mele preferate este tonicul facial cu flori de portocal. Acesta conține ulei de neroli ce revitalizează pielea uscată, împrospătează tenul și îi redă strălucirea. După o lună, timp în care l-am folosit în fiecare zi, tenul meu e mai curat și are un aspect mai sănătos. Ce îmi place cel mai mult la acest tonic facial e faptul că îl pot lua cu mine în toate călătoriile mele.

Eu am încercat tonicul facial pentru ten mixt cu flori de portocal, dar mai există încă două variante: pentru ten gras și pentru ten matur.


3. Șamponul solid pentru păr deteriorat

Și uite, cea mai mare bucurie a mea e samponul solid! Eram atât de sătulă de toate sticlele de șampon pe care trebuia să le arunc după o folosire sau două încât am sărit în sus de bucurie când am văzut că exista posibilitatea de a folosi un șampon solid. În ultimele călătorii am folosit șamponul solid pentru păr deteriorat gardenie ce are ca ingrediente cheie unt de cacao, ulei de migdale, flori de albăstrele, extract gotu kola. 

La prima spălare a fost destul de ciudat pentru că nu a făcut atât de multă spumă ca șampoanele obișnuite, dar, cu toate astea, a curățat părul foarte bine și i-a oferit un miros plăcut. Singurul dezavantaj e că șamponul vine învelit într-o folie de plastic. Personal, as fi preferat să fie ambalat într-o cutiuță de aluminiu.

Pe lângă șamponul pentru păr deteriorat mai există două variante: una pentru păr gras și o alta pentru scalpul sensibil.

4. Gel exfoliant pentru toate tipurile de ten

Împreună cu tonicul facial, acest gel face o treabă excelentă! Gelul exfoliant conține pudră de semințe de caise ce curăță în profunzime și exfoliază blând, îndepărtând celulele moarte, impuritățile și sebumul de pe față și gât.  După mai bine de o lună, pot spune că face exact ceea ce promite: curăță blând, în profunzime și lasă pielea mai curată și mai luminoasă.

Mă bucur enorm de mult că am găsit aceste două produse – gelul exfoliant și tonicul facial – pentru că sunt esențiale în călătoriile mele. Sunt zile în care aplic mult machiaj, iar la finalul zilei tenul meu are nevoie de o îngrijire mai atentă. Partea bună pentru călătoare e că ambele au până în 100 ml și se pot lua în bagajul de mână.

Din păcate, produsele pentru îngrijirea corpului de la Nala vin în recipiente mai mari de 100 ml, iar din acest motiv îmi este mai greu să iau gelul de duș preferat sau untul de corp în călătorii. M-aș bucura enorm dacă Nala Cosmetics ar creea câteva seturi cu produse cosmetice esențiale în călătorii pe care se le putem lua liniștite în bagajul de mână.

Nala Cosmetics – acasă

În ceee ce privește ritualul meu de îngrijire de acasă, acesta se realizează în patru pași foarte simpli: răsfăț cu bomba de baie, gel de duș sau ulei de duș parfumat, exfoliere cu sare sau cafea și hidratare cu unt sau ulei de corp. După mai bine de jumătate de an de când aplic acest ritual, pielea mea e mult mai luminoasă și vizibil mai hidratată. Din expriență îți spun că, dacă stai într-o zonă în care apa e mai dură sau daca pielea ta are tendințe de uscare, ritualul de îngrijire în patru pași va face minuni.

Pasul 1 – Bomba de baie

Îmi place să le numesc ”bombe de baie” pentru că sunt adevărate explozii de uleiuri esențiale și arome. Aceste bile de sare efervescentă Nala sunt realizate artizanal și conțin 97,5% ingrediente naturale (bicarbonat de sodiu, ulei de avocado, ulei de floarea soarelui, sare.). Uleiurile esențiale din compoziție contribuie la hidratrea pielii făcând-o mai netedă, previn îmbătrânirea pielii și ajută la eliberarea stresului. Legat de ultimul aspect, te rog să nu mă crezi pe cuvânt! Încercă-le și convinge-te singură! 😀

Până acum am încercat o grămadă de bombe de baie însă am două arome preferate: liliac și cireșe. Următoarele pe lista mea sunt cele mai festive, cu steluțe și sclipici (scorțișoară, ciocolată și mentă, vanilie și portocală).

Pasul 2 – gel de duș sau ulei de corp

Gelurile de duș de la Nala miros divin. Miros atât de bine încât îți vine să le mănânci. Pe lângă mirosul lor delicios, gelurile de duș sunt îmbunătățite cu extract de aloe vera, au peste 93% ingediente naturale și sunt potrivite tuturor tipurilor de piele. Printre cele mai senzaționale arome se numără: cireșe amare, ciocolată și banane, rodie, liliac sau cafea.

Dacă vrei să te bucuri de o hidratare mai intensă poți încerca uleiurile de duș relizate aritzanal cu peste 96% ingrediente naturale. Acestea conțin uleiuri esențiale – ulei de argan, ulei de avocado, ulei de migdale, ulei de ricin, ulei de rapiță, extract de cătină – ce ajută la hidratarea pielii .

Pasul 3. – exfoliant de corp

În momentul de față folosesc două tipuri de exfoliant de corp: unul pe bază de cafea și unul pe baza de sare. Deși ambele își fac treaba foarte bine, tind să cred că exfoliantul pe baza de sare îmi place mai mult. Exfolinatul cu sare Nala conține peste 98% ingrediente naturale (sare, ulei de avocado, ulei de floarea soarelui)
ce exfoliază celulele moarte şi regenerează pielea, lăsând-o catifelată şi strălucitoare. 

În prezent îl folosesc pe cel cu liliac, dar mai există și alte variante precum: rodie, tei sau struguri.

Pasul 4 -Hidratare

În privința hidratării pielii, ai de unde alege! Nala Cosmetics oferă câte un produs pentru fiecare tip de piele asftel încât tu poți alege produsul de hidratare în funcție de pielea pe care o ai. Eu am optat pentru un unt de corp (deoarece pielea mea este ușor uscată și are nevoie de un pic mai multa hidratare) pe care îl folosesc de două ori pe săptămână. Untul de corp este realizat artizanal și conține unt de shea, unt de cacao, ulei de avocado, ulei de floarea soarelui, toate acestea contribuind la hidratarea și protejarea pielii. Ce îmi place cel mai mult la aceste unturi de corp e ca se absorb rapid și nu lasă urme grase pe piele.

Atunci când nu folosesc unt de corp, aplic un ulei de corp lejer ce se absoarbe rapid în piele și o lasă hidratată și parfumată. Uleiul de corp cu papaya este preferatul meu din două motive: miroase divin și conține 99% ingrediente naturale ( sâmburi de struguri, ulei de jojoba).

Nala Comsetics – magazine, reduceri și card de fidelitate

Pe cei de la Nala îi găsiți online – www.nalacosmestic.ro – sau în magazinele din țară (pentru cei din Arad, Nala are un mic stand în Atrium Mall). De asemenea, Nala Cosmetics ne ofera lună de lună o grămadă de reduceri și promoții la cele mai îndrăgite produse, precum și un card de fidelitate gratuit. Despre cardul de fidelitate Nala și despre benficiile pe care ți le aduce poți citi mai mult aici.

Acestea sunt produsele Nala pe care le folosesc cu tot dragul și pe care vi le recomand din inima. Dacă mă urmăriți de ceva timp, știți că am început acestă serie de postări și că vă recomand doar produse pe care le folosesc și de care sunt extrem de mulțumită. Până data viitoare, nu uită că e foarte important să folosești produse cât mai naturale, realizate din ingrediente de calitate și prietenoase cu corpul tău!

Tu ai folosit produse de la Nala Cosmetics? Spune-ne părerea ta în secțiunea de comentarii.