În Porto am ajuns seara în jurul orei 21:00, extenuați după o zi întreagă de plimbat pe străzile din Liverpool și dornici să ajungem cât mai repede la apartamentul pe care îl închiriasem. La aeroport am fost aștepați de un șofer – pus la dispoziție proprietara apartametului – iar tot drumul, de când am intrat în oraș și până când am ajuns la destinație, privirea mi-a fost captata de clădirile frumos decorate, de arhitectura acestora și de felul în care sunt așezate – câteodata ai impresia că sunt puse una peste alta, de străduțele înguste și de agitația de pe străzile principale la acea oră târzie. Nu m-aș fi gândit niciodată că Porto ar putea arăta atât de frumos pe timp de noapte! Pe acest fundal, întrebarea mea era: dacă orașul ăsta arată atât de bine noaptea, oare cum arată ziua, atunci când totul e colorat?

Dacă în prima seară nu am fost în stare să vedem mare lucru, dimineața ne-am trezit cu forțe proaspete și am început să luam la pas – o acțiune ce în Porto implică mult efort – străzile din Porto, din centrul vechi, că mai apoi să ajungem în frumoasa și colorata Riberia. Iar între două plimbări am mai adăugat câte un pastel de nata acoperit cu scorțișoară, pentru că nu puteam pleca din Portugalia fără să ne răsfățam cu aceste tarte delicioase.

O zi dulce precum vinul de Porto

Pentru a ajunge în Porto am luat avionul din Liverpool, iar pe acel drum plătit în jur de 15 lire, prețul fiind cel care ne-a împins să adăugăm și acest oraș la mica noastră escapadă. Îți mai spuneam că am închirat un apartament, tot prin Airbnb, situat în inima centrului vechi, pe cea mai veche stradă din oraș. Dintre toate apartamentele pe care le-am închiriat până acum, acesta a fost cel mai frumos amenajat și utiliat cu tot ceea ce am fi putut avea nevoie , de la prosoape și ustensile de bucătărie, la cărți și ghiduri de călătorie. Ca să nu mai spun că am avut și apă micelară si demachiant pentru ochi 😀 Hihi! 😀 Tot apartamentul ne-a costat 75 de euro pe noapte, un pret foarte bun dacă luăm în considerare prețurile de la hoteluri pentru acea perioadă. Pe lângă apartament, proprietara ne-a arânjat și transferul de la aeroport, pentru care am plătit încă 19 euro.

Din cauza timpului scurt, vizita noastră în Porto a fost o cursă contra cronometru, în care ne-am plimbat în continuu pe străduțe pentru a acoperi cât mai mult din ceea ce aveam pe listă. Oricum ar fi sau orice traseu ai avea planificat, e imposibil să nu te abați de la el, pentru ca te vei uita în dreapta și vei vedea ceva frumos, după te vei uita în stânga și vei vedea o casă frumos decorată cu placute de faianță pictate, și odată ajuns acolo vei descoperi și alte frumuseți, încât îți vei dori să ai și mai mult timp, încălțăminte confortabilă și baterie la telefon. Porto are ceva de oferit la fiecare pas pe care îl vei face!

Știam ca Porto e frumos încă de când eram în taxi, în drum spre apartament, însă, dimineața, orașul parcă a luat altă formă, altă culoare.

De la ferestrele caselor colorate mai vezi câte un cearceaf pus la uscat, pe ici pe colo mai vezi câte un palmier, o cabină de telefon roșie sau un tramvai care urcă agale. Acolo unde există o porțiune de iarbă, apar și oamenii care se odihnesc, citesc sau trag un pui de somn; terasele ce împânzesc centrul orașului sunt pline de turiști, iar mirosul preparatelor tradiționale, în special al celor pe baza de peste, îți va trezi toate simțurile.

Ce poți face în Porto într-o singură zi

Centrul vechi din Porto e împărțit în trei zone, una mai frumoasă decât cealaltă. Astfel că, există Vitoria cu ale ei monumente reprezentative: Torre dos Clerigos, gara Sao Bento – cea mai frumoasă gară din câte am văzut și Igreja do Carmo cu ale sale azulejos; de cealaltă parte avem Rua Santa Catarina – cea mai faimoasa stradă de shopping din Porto – și locul în care se află cea mai veche cafenea din oraș, Cafe Majestic; și nu în ultimul rând, avem Cais de Riberia – cea mai renumită atracție turistică din Porto și totodată cea mai aglomerată.

Deși nu ar fi stricat să stăm un pic mai mult, cu o zi-două mai mult, ca să simțim mai bine orașul, în cursa noastră, am reușit să bifăm toate cele trei zone și să admirăm frumusețile orașului. Recomandarea noastră e să vă planificați mai multe zile în zonă și dacă vă plictisiți de Porto, ceea ce e foarte puțin probabil, puteți merge în excursii de o zi în Aveiro sau Coimbra. Trenurile în Portugalia sunt super ieftine și ar fi păcat să nu profitați de ele.

https://www.instagram.com/p/BokFizYnP4a/

Vittoria – piețe, biserici și azulejos

Dintre toate atracțiile din această zonă, cea mai frumoasă și spectaculoasă mi s-a părut gara Sao Bento. Recunosc, că am pus-o cap de listă pentru că auzisem despre ea numai lucruri bune, că ar fi cea mai frumoasă gara din Europa, că e „altfel” de ceea ce există și că nu ai cum să nu arunci o privire pe pereții sălii de așteptare. Și chiar așa a fost!

Aceasta a fost construită la începutul secolului XX și a fost proiectată de arhitectul Jose Marquez da Silva. Totuși, gara nu este renumită pentru stilul ei arhitectural, ci pentru picturile cunoscute sub denumirea de azulejo. Plăcile albe pictate cu albastru ce îmbracă pereții gării prezintă diferite momente din viața și istoria portughezilor și au fost realizate de către Jorge Colao, pe parcursul a zece ani. 😁

Azulejos first came to Portugal in the 15th Century, when parts of the Iberian Peninsula were still under Moorish rule. Although many assume the word is a derivation of azul (Portuguese for “blue”), the word is Arabic in origin and comes from az-zulayj, which roughly translates as “polished stone”.

BBC Travel

La câțiva pași de Sao Bento se află, poate, cel mai important bulevard din zona istorică, și anume Avenida dos Aliados. Printre cabinele telefonice londonze și mirosul de scorțișoară ce provine de la patiseriile portugheze, se întind adevărate capodopere arhitecturale, clădiri de o eleganță aparte, ce aduc ca aspect cu cele de pe Las Ramblas. La capătul bulevardului aliaților stă impunătoare clădirea primăriei, în fața căreia se află semnul Porto, unde oamenii stau la coadă, în șir indian, pentru a face o poză cu acel semn.

La câțiva pași de gara Sao Bento se înalță plin de mândrie Torre dos Clerigos, un turn ce măsoară 74 metri și are frumoasa vârstă de 256 de ani. Dacă timpul îți permite și ești în forma, poți urca cele 227 de trepte pentru a te bucura de priveliștea pe care turnul o oferă. Noi nu am fost în forma…prea multe pastel de nata :))

O altă frumusete pe care am descoperit-o pur întâmplător și care, fie vorba între noi, nu are cum să treacă neobservată este Igreja do Carmo, frumoasa biserică îmbrăcată în azulejos. Aceasta a fost construită tot în perioada anilor 1700 în stil roccoco, de catre ordinul de Carmo.

Riberia – căsuțe colorate, podul de metal și bărcuțe

Spre sfârșitul zilei am hotărât că e cazul să vedem cel mai renumit loc al orașului, și anume Cais de Riberia, cu ale iei case colorate și cu faimosul pod de metal – Dom Luis I. La vremea lui, în 1886, acest pod a fost cel mai lung pod în arc de metal din lume, avand o lungime de 385 m.

În prezent acesta leagă Porto de Vila Nova de Gaia – locul în care se găsesc cele mai bune crame de vinuri de Porto, și poate fi traversat cu mașina, tramvaiul sau chiar de către pietoni. Pentru o priveliște incredibil de frumoasa asupra Riberiei te încurajăm să traversezi podul și să te plimbi pe malul râului.

În rest, Riberia e o multitudine de căsuțe colorate și restaurante ce așteaptă să fie fotografiate. Dacă timpul vă permite, vă puteti îmbarca pe una dintre bărcuțele colorate ce stau pe malul Riberiei și să porniți într-o croaziera pe râu.

Ultima oprirea a fost pe Rua Santa Caterina, strada pietonală renumită pentru shopping. Și cum vremea ține mereu cu cel ce vrea să faca un pic de shopping, a început ploaia și am fost nevoiți să ne adapostim în magaine, în cabina de probă și printre rafturile cu rochițe. Hihi, doar era sezonul reducerilor! 😀

Firește că nu ne-am dus doar pentru shopping, ci și pentru cea mai veche cafenea din oraș, Cafe Majestic. Această cafenea elegantă și-a deschis porțile în anul 1920, perioada în care era punctul de întâlnire al celor mai bogați omanei din oraș – creme de la creme. Ulterior, aceasta a fost dată uitării timp de 15 ani, până spre sfarșitul anilor 80 cand s-a redeschis.

Porto si o plimbare cu tramvaiul ”electrico”

Una dintre activitatile recomandate atunci cand vizitezi Porto e plimbarea cu tramvaiul. Aceste tramvaie, denumite „electrico”, sunt adevarate bijuterii pe care, in mod normal, le-ai vedea in muzee.

In prezent, in Porto exista doar 3 rute pe care aceste tramvaie opereaza, rute dedicate exclusiv turistilor. Daca esti pentru prima data in Porto, este recomandat sa iei linia 22-Batalha deoarece aceasta face un loop in centrul orasului, bifand astfel cele mai importante atractii turistice.

O singura calatorie costa 3 euro, dar exista si carduri ce ofera calatorii nelimitate pe o anumita perioada de timp.

Planifică-ți acum călătoria în Porto!

Din păcate, nu stiu de existența unor zboruri directe din România spre Porto, dar poti opta pentru un zbor cu escală și astfel, mai poți vizita încă un oraș. La o scurtă căutare, am gasit o grămadă de oferte de călătorie pentru Porto la prețuri chiar avantajoase.

În privința cazării, ai doua variante: 1) fie optezi pentru un apartament de pe Airbnb (am lăsat link-ul mai sus spre apartamentul pe care noi l-am închiriat); 2) urmarești ofertele de pe booking.com.

Booking.com

Porto ne-a surprins tare plăcut și ne-a facut să realizăm, încă o dată, cât de fermecătoare și frumoasă e Portugalia. Cumva, în mintea noastră a încolțit ideea unui road trip prin Portugalia, care să înceapă cu o plimbare pe străduțele din Porto și cu o degustare de vin și să continue pe coasta oceanului Atlantic, prin orașele medievale, până când vom ajunge în Lisabona, unde ne vom încheia roadtripul cu un pastel de Nata de la mânăstirile Jeronimos. Ce bine sună, nu? Revenind la vinul nostru, Porto e un oraș de o frumușețe aparte, care te va cuceri cu fiecare pas pe care îl vei face, care îți va încânta privirea cu fiecare casă pe care o vei admira, care te va face să te îndrăgostești de el și de Portugalia.

Tu ai fost în Porto? Ce alte locuri frumoase din Portugalia ai mai vizitat? Ajuta-ne să ne facem lista pentru un road trip fantastic prin Portugalia!

Citeste si: