O zi în Lisabona

Soare, ocean, palmieri, însorita capitală a Portugaliei este una din acele destinații care te va surpinde în cel mai plăcut mod posibil și în care îți vei dori să te reintorci la un moment dat.

Noi am vizitat Lisabona anul trecut în vară, dar am stat o singură zi. Orașul ne-a depășit cu mult așteptările și la final chiar am zis ca poate trebuia să mai stăm o zi două.

Cel mai ușor mod de a ajunge în Lisabona, din Arad, e prin intermediul companiei lowcost WizzAir din Budapesta ( cu siguranță există zboruri și din România, dar pentru noi a fost mai ok așa). Aeroportul din Lisabona e relativ aproape de oraș, astfel încât poți alege să mergi cu taxi ( 20-30 de euro de la aeroport până în centru) sau cu metroul, stația fiind chiar la ieșirea din aeroport.

Portugalia rămâne una din cele mai ieftine țări în care am fost. În Lisabona,  două nopți la un hotel de 4/5 stele, în centru, te va costa undeva la 200 de euro ( rezervate din timp, și nu în perioada de concedii iulie-august, se pot gasi variante și mai ieftine decât atât). Oricum, hotelul ( Hotel Turim Terrerio do Paco) merită toți bani, personalul a fost super drăguț și cum noi am avut practic o zi la dispoziție să vizităm, receptionera ne-a explicat tot ce era de văzut, cum ajungem la Belem, etc. A fost de mare ajutor.

Dimineața, cu planul bine făcut, am mers la cel mai cunoscut obiectiv turistic din Lisabona: Torre de Belem. Renumitul turn nu se află chiar în Lisabona ci la câțiva kilometri în afara orașului. Poți ajunge cu trenul, din ce mai țin minte sunt trei stații de tren, și în jur de 20 de minute de mers pe jos.

Prețul unui bilet de tren este de 3 euro dus-întors de persoană.

Și pentru ca tot eram în zonă, am mers și la Mănăstirile Jeronimos. Acestea au fost construite în 1512 pentru a comemora descoperirile georgafice ale celebrului Vasco da Gama.

În zona respectivă, poti mânca un desert tradițional portughez, Pastel de Nata sau Pastel de Belem. Este un aluat  umplut cu cremă și crustă de ou care se servește cu scorțișoară sau zahăr pudră. Sunt geniale! Însă e indicat să mănânci de acolo și nu din centrul Lisabonei, cele din oraș nefiind la fel de bune.

Înapoi în Lisabona, Următorul obiectiv este Bairro Alto. Farmecul cartierului stă în străduțele înguste și în acele tramvaie micuțe ce merg în susul și în josul străzilor.

Următorul obiectiv este castelul Sao Jorge. Situat chiar în oraș, castelul oferă un peisaj de vis asupra orașului, însă drumul până acolo este destul de solicitant. Noi am folosit un lift și după am mai urcat câteva zeci de minute pe jos.

Prețul de intrare în castel este de 8,50 euro pentru adulți și 5 euro pentru studenți.

Din punct de vedere culinar, Portuglia e renumită pentru preparatele din pește și fructe de mare. Noi am avut cateva experiente neplăcute la capitolul acesta.

În seara în care am ajuns, înfometați cum eram, ne-am dus să mâncăm în Placa do Comercio ( e chiar în centru). Servirea a fost oribilă, puiul din salata mea aproape că era crud și mai mult decât atât a fost și destul de scump. Că de… am mâncat în zonă turistică. A doua oară, am mers la un restaurant cu specific de pește, am comandat, și ceea ce am primit a fost sub orice critică. Peștele a fost jumate crud, jumate făcut, iar în momentul în care i-am adus la cunoștință ospatarului, replica lui a fost ” așa se face peștele la noi”! Mda…noi ăștia coborâți din vârful muntelui nu știm cum se gătește peștele…

A doua zi, la prânz, am mers în piața să mâncăm. Piața lor ( Mercado da Ribeira) e împărțită în două hale foarte mari, în prima sunt vânzătorii de legume, fructe de mare, pește, etc și în cea de-a doua e amenajat un food court unde găsești mâncare din toate colțurile lumii și pentru toate gusturile. Acolo am ales să mâncăm specialități din pește și, fără să știu, am mâncat un fel de sushi. A fost delicios! ( iar eu nu mă dau în vânt după sushi). In piața respectivă, mâncarea e pregătită ca pentru localnici.

Un alt obiectiv de bifat în centrul orașului este Liftul Santa Justa, construit în stil neogotic și inaugurat în 1901, liftul reprezintă o atracție turistică printre vizitatorii Lisabonei. Sunt aproape sigură că poți avea parte de o priveliște destul de drăguță asupra orașului, dar asta implică să și stai la coadă pentru bilete. 

Seara, te poți bucura de o plimbare  în Placa do Comercio sau în centrul orașului unde au o stradă pietonala plină cu magazine, restaurnate și baruri.

Să nu vă mire faptul că in Lisabona vă vor aborda tot felul de persoane să vă vândă tot felul de „plante”. Ei fac asta în centru, nu conteaza că e zi sau noapte, pur și simplu te întreabă dacă vrei. Și, da, au ochiul format pentru turiști.

Cum am spus, dacă vrei să mănânci mâncare bună, evita zonele turistice!

Atât am reușit să vizităm într-o singură zi, dar a fost suficient cât să mai vreau să mă reîntorc cândva acolo.

Lisabona nu se poate compara cu orașe precum Londra sau Paris, dar pe mine una m-a cucerit. Cred ca e un oraș destul de subapreciat cum de altfel și noi am zis că o zi ne ajunge (” sigur nu e mare lucru acolo”), dar într-un final parcă ne-a părut rău că am stat așa puțin.

Hai alături de noi

Comments

  1. Pingback: Lisabona: cum ajungem de la aeroport în centrul orașului | BORN to TRAVEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *