
Sunt convinsă că ai auzit de Polignano a Mare, că ai văzut măcar o poză cu faimoasa sa plaja, Lama Monachile, că ai auzit la radio de un milion de ori melodia Volare ( Volaré, oh-oh/Cantaré, oh-oh-oh-oh/Nel blu dipinto di blu/Felice di stare lassù), a cărui autor s-a născut în micul oraș de la Marea Adriatica. Polignano a Mare e locul care, din punctul meu de vedere, a pus regiunea Apulia pe lista destinațiilor turistice din ultimii câțiva ani. Fie vorba între noi, Bari nu prea ne-a impresionat, însă Polignano a Mare e o altă poveste, una cu căsuțe albe, obloane și balcoane pline de flori și priveliști care te cuceresc imediat. Pe noi ne-a cucerit micul Polignano și sunt convinsă că imaginile pe care le vei vedea în acest articol îți vor stârni interesul. În plus, am auzit că mai sunt și alte locuri faine în zonă, deci nu trebuie să iți faci griji – vei avea multe de făcut și de văzut!
Polignano a Mare – cum ajungi si ce poti face acolo
Polignano a Mare nu e genul de loc care să te țină în priză, să îți încarce programul cu activități, vizite la muzeu sau ore-n șir de explorat, ci mai degrabă are acea atmosferă care te îndeamnă la relaxare, fie pe plaja orașului, fie pe străduțele înguste și umbrite din centru. În Polignano mergi pentru un pic de deconectare, pentru un prânz pe Piettra Piata – locul în care poti face niște poze senzaționale, pentru cliff diving în apele albastre ale mării, sau pentru un pic de relaxare pe plajă. În Poligano mergi pentru il dolce far niente!
Cum ajungem în Polignano a Mare? – Polignano se află la o aruncătură de băț de Bari, cam la 20-30 minute de mers cu trenul. Sunt zeci de trenuri care leagă Bari de toate orășelele mici de pe coastă – Monopoli, Polignano a Mare, la niște preturi extrem de mici. O călătorie din Bari în Polignano a Mare costă 2.6 euro.
Ce poți face în Polignano a Mare?
- plajă pe Lama Monachile
- selfie cu statuia lui Domenico Modugno în timp ce fredonezi melodia Volare
- plimbare prin centrul vechi al orașului un prânz la Piettra Piata
- cliff diving în marea Adriatică
- explorarea peșterilor, cu o oprire la restaurantul Grotta Palazzese
- o priveliștea spectaculoasă de la Terrazza Santo Stefan










Polignano a Mare – perla Italiei de la Marea Adriatica (in imagini)
Am pierdut jumătate de zi prin Polignano a Mare, plimbându-ne ba pe străduțele din centru și prin piețe, ba pe margine stăncilor care înconjoară plaja. Am făcut o pauză de painini – panini cumpărați din locul nostru preferat din Bari – , și am făcut o mulțime de poze, până când ploaia ne-a gonit spre gară. Polignano a fost o surpriză tare plăcută!
Sper din suflet că fotografiile noastre te-au convins să pui acest loc pe lista ta cu destinații de vacanță!
Citește mai mult:
[…] Polignano a Mare – perla Italiei de la Marea Adriatica (in imagini) Share on Facebook Tweet Follow us Share Share Share Share Share Napolivacanță în Italia .arla{fill:#999596;} […]
[…] Polignano a Mare – perla Italiei de la Marea Adriatică (in imagini) […]
[…] Ce poți face în Polignano a Mare? […]
[…] Polignano a Mare – perla Italiei de la Marea Adriatică (in imagini) […]
[…] Citeste si: Polignano a Mare – perla Italiei de la Marea Adriatică (in imagini) […]
[…] Polignano a Mare – perla Italiei de la Marea Adriatică (in imagini) […]