Napoli, blog de calatorie

Încă din copilărie, de când am început să colecționez reviste de călătorie și să mă plimb cu degetul pe harta Europei, am avut o oarecare afinitate pentru Italia. Fotografiile pe care le vedeam în reviste și orele de istoria artei pe care le aveam în scoală (o perioadă bună de timp am studiat Renașterea și monumentele arhitecturale de pe întreg teritoriul Italiei), la care s-au mai adăugat cei patru ani de studiat limba italiană, cu o profesoară care iubea atât de mult Italia încât a reușit să ne transmită și noua această iubire, toate aceste lucruri m-au făcut să visez la plimbări lungi pe străzile încărcate de istorie ale Romei, la apusuri de soare văzute prin porturile din sudul țării, la momentul în care voi atinge istoria îngropată în cenușa furiosului Vezuviu, la momentul în care mă voi rătăci pe străduțele înguste ale Veneției și nu în ultimul rând la cele două lucruri pentru care Italia e faimoasă în întreagă lume: pizza și gelato.

Să vizitez Italia a fost o dorință râvnită, un vis care a devenit realitate în urmă cu 5 ani, atunci când Sebi și cu mine ne-am organizat primul city break în Verona și Milano, într-un ianuarie blând, așa cum sunt deobicei iernile în nordul țării. De atunci, Italia a fost mereu o portiță prin care evadam ori de cate ori simțeam nevoia de a schimba peisajul pentru o noapte sau două, sau atunci când ne lovea o poftă nebună de cappuccino și de înghețată italienească. Timp de cinci ani am avut parte de zeci de city breaks prin Italia, am vizitat orașe precum Roma, Florența, Veneția, Sirmione, Torino, Bologna și Genova, iar pentru prima dată ne-am acordat o vacanță în adevăratul sens al cuvântului. Zece zile în sudul Italiei…

10 zile în sudul Italiei

Niciodată nu ne-am gândit serios să ne planificăm o vacanță în Italia. Mereu am fost de părere că Italia e destinația perfectă pentru călătorii de weekend, noi nefiind nebuni după statul la plajă cu orele sau cu zilele, și nici mari fani ai statului într-un singur loc pentru prea mult timp. Însă, anul acesta am schimbat un pic perspectiva, iar pentru aniversarea de 33 de ani frumoși a lui Sebi am hotărât să mergem într-o super aventură prin sudul Italiei, având în minte 3 mari destinații: Napoli, Coasta Amafli și Bari.

Astfel că, aventura noastră italienească a debutat cu Napoli. În dimineața în care am ajuns în Napoli, lipsa celor 4-5 ore de somn își spunea cuvântul, eram destul de amețiți și copleșiți de valul de căldură și de umezeală de care ne-am izbit imediat ce am ieșit din aeroport. Cu rucascul în spate, ne-am îndereptat spre stația de autobus, de unde urma să la luăm un autobus care avea să ne ducă în centrul orașului. Am clipit o dată, am clipit de două ori și ne-a trezit în stația de autobus din gara centrală – Stazione Garibaldi. Era puțin peste ora 8:00, ziua noastră începuse pe la 4 dimineața, iar noi eram în mijlocul haosului, obosiți și fără cazare. Am devenit tare superstițioși, iar după toate prin câte am trecut în 2020, acum nu ne mai luăm cazare din timp, sau cel mult ne luăm cazarea pentru o singură seară. Nu știam cât vom sta în Napoli, astfel că nu știam de câte nopți de cazare vom avea nevoie.

Ne-am plimbat mult pe străduțele din centro storico și în jurul gării. Am ajuns la Piazza Porta Nolana, un loc în care e amenajat un târg, un fel obor de la noi, unde găsești de toate. Am ajuns și pe multe străduțe înguste și umbrite de blocuri înalte, ce par a fi infinite și care sunt legate între ele cu sfori pline cu haine puse la uscat. Genul de imagine pe care o vezi doar în Napoli. Magazine închise – ziua nu începe la ora 8:00 în sudul Italiei, tarabe improvizate care vând curele, parfumuri sau ceasuri, cafenele care te așteptă cu cappuccino, granita – pentru care napoletanii au o obsesie – și cornetto aka. croissante cu dulceață, vanilie sau nutella, o femeie care țipă de la geam, într-un dialect napoletan greu de descifrat de către un străin, un scuter care nu acordă prioritate pietonilor, și un miros înțepător care te amețește de fiecare dată când treci pe lângă un coș de gunoi…asta e Napoli pe care l-am vazut plimbandu-ne în jurul gării.

Și ne-a plăcut enorm de mult! Nu degeaba până la ora 13:00, atunci când am ajuns la Cineholiday Hotel, aveam deja înregistrați în aplicație 12 km de mers pe jos.

Napoli ne-a cucerit… și înca nu am ajuns la L´ Antica pizzeria da Michele!

Atunci când am făcut partea de reaserch pentru Napoli, două lucruri mi-au atras atenția: 1. ”faima” de care orașul ”se bucură”, cei mai mulți cunoscuți și bloggeri susținând că e un oraș foarte murdar, periculos și deloc atrăgător (”nu prea ai ce să vezi și să faci în Napoli”, ”e un oraș urât, și atât”, fiind cele mai des intâlnite descrieri) și 2. cea mai bună pizza din lume. Dacă parte cu orașul periculos nu am luat-o în seamă, pentru partea cu mâncarea am pregătit o întreagă listă cu delicatese pe care aveam să le încerc, de la pizza la Zeppole di San Giuseppe, sardine și ”cuoppo”. Am plecat de acasă cu o listă întreagă, lucru care a transformat vizita noastră în Napoli într-o adevărată incursiune culinară.

Și încă din prima zi, de la ora 12:01, atunci când am ajuns la prima locație de pe lista noastră, ne-am dat seama că Napoli e u paradis pentru gurmanzi și că adevărată bucătărie italienească – așa cum îmi imaginam eu – se găsește în Napoli, pe străduțe lăturalnice, la parterul unor clădiri vechi, unde oameni cu adevărat pasionați și dedicați tradiției italiane ne arată că cele mai delicioase preparate sunt cele făcute cu puține ingrediente și cu mult suflet.

To be continued…

Citeste si: 6 preparate pe care trebuie să le încerci în Napoli