Septembrie olandez: Amsterdam, biciclete și oameni fericiți

Amsterdam, Amsterdam, cat de frumos ai mai fost! Nu credeam că o să îmi placă așa de mult sau că o să mă îndrăgostesc de un oraș despre care nu știam prea multe, în afară de ceea ce văzusem în Eurotrip și ce mai auzisem de la cei care au fost (și cred că îți poți da seama ce am auzit despre Amsterdam). Mai auzisem de Red Light District, de faptul că miroase a ”ierburi aromate” peste tot și mai știam că se numește și Veneția Nordului. Aaaa, da! Era să uit, mai auzisem că bicicletele în Amsterdam chiar înseamnă ceva, că toată lumea apelează la acest mijloc de transport și că bicicliștii sunt destul de agresivi în trafic.  Deși nu mă gândisem niciodată serios să mergem în Amsterdam sau în Olanda, Sebi a fost cel care a inițiat această călătorie, fiind sigur că o să îmi placă la nebunie. Și ghici ce? Acum sunt înnebunită după tot ceea ce am văzut și trăit acolo și probabil o să mă hrănesc mult timp de acum încolo numai din amintiri și poze olandeze. 

Aveam planificată vacanța aceasta de acum 4 luni și aproape că nici nu ne-am dat seama cum a zburat tot acest timp. Cert este că Amsterdam a fost modul perfect de a începe luna septembrie. Am așa multe de povestit despre Amsterdam și Olanda de Nord încât nu am nici cea mai mică idee cum să structurez articolele, în așa fel încât să nu fie prea lungi ca să te plictisesc, dar nici prea scurte. Totuși, pentru astăzi m-am gândit să îți povestesc despre cum ne-am organizat vacanța, ce am văzut prin Amsterdam, ce ne-a impresionat, iar la sfârșit o să dedic un pic de spațiu rubricii așteptări vs. realitate.

Cum ajungem în Amsterdam?

Din Romania există un singur zbor direct, pe ruta București-Amsterdam Schipol, operat de compania olandeză KLM. Prețurile pentru un zbor dus-întors sar adesea de 150 de euro, dar știu că au numeroase oferte și că poți găsi și ceva mai ieftin de atât.

O variantă ceva mai ieftină ar fi zborul cu escală în Munchen, Frankfurt, Milano sau Basel. Atât din Milano, cât și din Basel, există zboruri operate de compania low-cost Easy Jet, iar prețurile sunt muult mai accesibile (ex. în luna octombrie un bilet dus-întors pe ruta Milano-Amsterdam costă 68 de euro). Noi am optat pentru aeroportul din Basel, iar biletele ne-au costat 100 de euro dus întors/două persoane.

Amsterdam și împrejurimile

Într-un concediu de lungă durată poți vedea atât Olanda cât și țările din vecinătatea acesteia, pentru că doar în cateva ore vei fi în Belgia, Franța sau Germania, atât cu mașina cât și cu trenul. Iată cât timp ai fi nevoit să petreci în tren dacă vrei să mergi în unul dintre aceste orașe:

  • Amsterdam-Rotterdam: 1h 
  • Amstedram-Bruxelles: 2h
  • Amsterdam-Anvers: 1,15h
  • Amsterdam-Düsseldorf: 2h
  • Amsterdam-Paris: 3,30h

Cazarea în Amsterdam

Cazarea în Amsterdam e destul de scumpă, în special în lunile de vară/toamnă. Țin minte că noi ne-am bătut un pic capul cu hotelurile pentru ca fie erau prea scumpe, fie erau la periferia orașului iar pe drum ar fi trebuit să schimbăm două mijloace de transport în comun și sa pierdem cel puțin 1 ora de fiecare dată.

La un moment dat am avut o idee tare, tare înțeleaptă, aceea de a ne lua un hotel în alt oraș. Așa am găsit Easy Hotel Zaandam. Hotelul este situat la 100 de metri de gara din Zaandam, iar de acolo până în Amsterdam Centraal am făcut 11 minute cu trenul. Ca locație și preț a fost excelent, iar condițiile au fost raportate prețului. Recomand acest hotel strict pentru poziție și pentru faptul că este mai ieftin decat ceea ce vei găsi în Amsterdam, dar nu te aștepta la ceva ”fancy”.

Ce putem face și vedea în Amsterdam

1.Admiră casele înguste și ”dansatoare” din centrul orașului

Primul impact pe care l-am avut după ce am ieșit din gară centrală a fost cel cu căsuțele înguste care împânzesc tot orașul. Dintr-o dată mi-a apărut un zâmbet larg pe față și îmi venea să sar în sus de cât de frumos poate fi acest loc. Nici nu știam unde să mă mai uit prima dată. Arhitectura Amsterdamului e superbă, plina de istorie și unică, motiv pentru care pot spune că m-am îndrăgostit de acest oraș.

Ulterior am descoperit că majoritatea clădirilor aflate de-a lungul canalelor datează din secolul 17 , iar motivul pentru care sunt atât de mici e tocmai suprapopularea zonei. La acea vreme, Amsterdam a experimentat un boom economic care a dus la crearea acelor canale concentrice ce aveau ca scop transportarea rapidă a bunurilor în jurul orașului. Datorită prosperității de care orașul dădea dovadă, comercianții cu un statut financiar mai ridicat și-au dorit să locuiască în zona centrală, facând ca spațiul să devină o problemă. Municipalitatea a venit cu propunerea împărțirii terenului în parcele destul de înguste cu scopul de a le permite tuturor oamenilor să aibă o casă pe porțiunile de pământ dintre canale. De aici, și casele de-a dreptul adorabile, pe care îți vine să le muți precum niste piese de lego.

Ți-e mai mare dragul să le fotografiezi!

Amsterdam Centraal – gară centrală

Gara Centrală din Amsterdam e o adevarată capodoperă arhitecturală, ce poate fi ușor confundată cu celebrul Rijksmuseum. De ce? Pentru că la baza ambelor clădirii stă designul lui Piere Cuypers. De asemenea, gara se află pe o porțiune de pământ artificială, construită în secolul 19.

Nici Rijksmuseum nu se lasă mai prejos. Acolo este și celebrul semn IAMSTERDAM, care m-a făcut să îmi ridic din nou semne de întrebare în legătură cu acele poze în care apare semnul gol goluț 😀

 Dam Square

 Această piață datează încă din secolul 13, moment în care cei care locuiau pe malul râului Amstel au decis să construiască un baraj în partea de nord a apei. Astăzi piața găzduiește câteva clădiri importante, precum: Palatul Regal, Monumentul Național și Muzeul Madame Tussauds.

Beijnhof-una dintre cele mai vechi zone ale orașului

Deși nu se știe cu exactitate data la care acest mic cariter a fost fondat, majoritatea surselor spun ca Beijnhof își oare originile în jurul anilor 1300, fapt pentru care se consideră că aceasta ar fi cea mai veche parte a Amsterdamului. După instaurarea protestantismului în Amsterdam, în 1578, Beijnhof a fost singura instituție Romano Catolică a orașului.

Un pic de shopping pe cele ”9 străzi”

Aceste 9 străzi situate între canalele Singel, Herengracht, Keizersgracht și Prinsengracht sunt ideale pentru împatimiți shoppingului. Lăsând la o parte magazinele micute și locale sau marile branduri ale modei, De 9 Straatjes sunt niște străduțe cohete, pe care îți va fi mai mare dragul să hoinărești.

Ia la pas cartierul Jordan

Acest cartier a apărut în secolul 17 fiind cunoscut drept casa imigranților și a clasei municitoare. În acea perioadă, Amsterdamul a fost invadat de valuri și valuri de imigranți proveniți din Franța, Anglia, Spania, etc datorita toleranței politice și religioase de care orașul dădea dovadă. Din această cauză, Jordan a fost inițial un cartier sărăcăcios și suprapopulat, unde nu exista apă curentă.

Astăzi, cartierul are altă față. Este renumit pentru căsuțele tipice Amsterdamului, pentru resturante și bineînțeles pentru canale. Personal, am văzut această zona mai puțin turistică și mult mai liniștită față de haosul și aglomerația din zona centrală. Merită din plin să îi acorzi câteva zeci de minute.

Tot în Joordan există un loc super drăgut unde poți lua masa. Foodhallen este un foodcourt amenajat într-un fost depou de tramvaie. Acolo vei gasi numeroase standuri cu mâncare proaspată și delicioasă, de la sushi, pizza, mâncare grecească, hot dog și burgeri, mâncare vietnameză, iberică sau mexicană. Noi am fost foarte încântați de acest loc și drept urmare îl recomand!

Mergi într-o croaziera pe canale

La început am fost destul de sceptică, nici măcar nu înțelegeam de ce sunt oamenii înnebuniți după aceste plimbări. Mă tot întrebam oare ce poți vedea dintr-o barcă? Trotuarul? Până la urmă, Sebi a venit cu propunerea de a merge și noi într-o plimbare de o oră cu barca pe canalele Amsterdamului. A fost o idee tare bună!!! În felul acesta, nu numai că am admirat mai bine casele, ci am și aflat mai multe despre ele, despre Amsterdam și despre sistemul canalelor.

O plimbare de o oră ne-a costat 11 euro de persoană.

Așadar, iată câteva lucruri pe care s-ar putea să nu le știi despre aceste canale:

1. Amsterdam are peste 100km de canale dispuse în cercuri concentrice;
2. Canalele din centru, precum și clădirile din jur au intrat în patrimoniul UNESCO în urmă cu 8 ani, în anul 2010;
3. Au fost și încă sunt un mijloc important de transport;
4. Unii chiar au ales să locuiască pe apă. Cei care își au domiciliul într-o astfel de casă, locuiesc perfect legal și plătesc utilități precum apă, curent electric, internet, etc
5.Peste 10.000 de biciclete sunt pescuite anual din aceste canale;
6.Majoritatea canalelor datează din anii 1500;
7. Singel este cel mai vechi canal, construcția lui începând în anul 1428.

 

Descoperă paradisul erotic al Olandei: Red Light District

Ce alte țări au interzis sau înterzic în continuare, Olanda a legalizat. Și nu numai a legalizat, ci a și creat un cartier în centrul Amsterdamului unde orice este permis. Pe lângă libertatea pe care au oferit-o, olandezii au reușit să facă o întreagă industrie din acele lucruri despre care mulți oameni preferă să nu vorbească, au făcut dintr-un subiect aparent tabu (deși nu ar trebui sa fie), o adevărată atracție turistică.

Nu cred că cineva a viztat acest oraș fără să nu treacă măcar o dată, de curiozitate, prin Red Light District sau cartierul prostituției așa cum mai este cunoscut. Ei bine, zona abundă în magazine cu fel de fel de produse (cred că îți poți imagina ce fel de ”produse”), așa zise muzee și vitrine. 😀

În Red Light District nu ai voie să faci poze, în special seara. E mai bine să știi lucru asta și să nu încerci să trișezi, pentru că nu vrei să vină la tine un paznic foooarte bine făcut care s-ar putea să îți spună într-un alt mod că nu ai voie să faci poze. Așadar, nu pot să vă arăt imagini de acolo și probabil dacă aș face-o, cineva mi-ar da report că am afișat un conținut neadecvat. :))

Muzeele orașului

Rijksmuseum, Van Gogh Museum, Casa Memorială Rembrandt, Amsterdam Museum sunt doar câteva dintre cele mai de seamă muzee ale orașului. Noi nu suntem mari fani muzee, în special cand vine vorbă de cele de artă, dar dacă ești pasionat de pictura olandeză, Amsterdam e locul ideal.

Să nu te suprindă făptul că-n Amsterdam vei vedea și muzee precum: Muzeul Sexului, Muzeul Prostituției, Marijuana Museum, etc. Cum spuneam e o întreagă industrie.

Noi nu am vizitat niciun muzeu cât am fost în Amsterdam, mai degrabă am vrut să mă bucur de oraș și să mă plimb la nesfârșit pe străduțe.

NEMO Science Museum

NEMO este un muzeu dedicat stiinței și tehnologiei. Cele 5 etaje ale clădirii  sunt pline de expoziții, demonstrații și workshop-uri din lumea științei. Colecția muzeului cuprinde 17.000de artefacte care îți prezintă relația omenirii cu știința și tehnologia. Noi am mai fost într-un astfel de muzeu în Scoția, acela fiind de departe cel mai fain muzeu în care am fost până acum.

Intrarea la NEMO costă 16,5 euro.

EYE Film Institute Netherlands

Muzeul Filmului din Amsterdam sau EYE Film Institute Netherlands prezintă istoria cinematografiei atât olandeze cât și străine, deținând o colecție care include 37.000 de filme, 20.000 de cărți, 60.000 de postere și 700.000 de fotografii. Cel mai vechi material datează de la începutul industriei fimului în Olanda, din 1895.

Clădirea este semnată Delugan Meissl Architects, la fel ca o altă construcție celebră, și anume Porshe Museum din Stuttgart. Desginul este unul destul de futurist, iar pe mine m-a dus cu gândul la clădirea Operei din Oslo.

Ce ne-a surprins?

Numarul bicicletelor! Auzisem că în Amsterdam biciclete înseamnă ceva, dar am fost de-a dreptul șocată să văd câte sunt defapt și cât de agresivi sunt biciliștii. În zonele aglomerate e un haos total, trebuie să fii foarte atent în stanga și în dreapta pentru că bicicliștii nu au nici cea mai mică intenție de a-ți acorda prioritate (fie că au roșu la semafor, fie că ești sau nu pe pista lor).

Știai că în Asterdam sunt mai multe biciclete decât oameni? Statisticile spun că exista în jur de 880.000 de biciclete, iar populația este de 850.000, și cam de patru ori mai multe decât mașinile. Cât despre piste, acestea au o lungime totală de 400 km și în unele locuri sunt mai bine îngrijite decât trotuarele pentru pietoni.

Oamenii fericiți! Cât de relaxați pot fi oamenii în Olanda, în general. Relaxați, prietenoși, mereu cu zâmbeul pe buze și foarte respectuoși. De ce ei pot și noi nu? Greu de zis! Oricum cred că acesta e principalul lucru pe care ar trebui să îl învățăm de la olandezi, să fim mai relaxați, mai deschiși, să ne bucurăm mai mult de viață și să ne respectăm.

Lipsa cerșetorilor! Aștia pe lângă că sunt fericiți, merg pe bicilete, au o țară superbă, mai au un avantaj: nu au cerșetori!

Amsterdam: așteptări vs. realitate

Știi că îți povesteam despre Dublin acum câteva luni (găsești articolul aici), despre cât de rău a fost și câte de deranjată am fost de stilul de viață al irlandezilor. Știind unele lucruri despre Amsterdam, mă așteptam ca și aici să gasesc exact același stil. Mă așteptam să găsesc un oraș mrdar, plin de alcoolici și drogați, de baruri zgomotoase, de oameni ai străzii, etc.

Credeam că Amsterdam e genul de oraș pe care să îl vizitezi cu gașca de prieteni și în care să îți organizezi petrecerea burlacilor, eventual în Red Light District, dar lucrurile nu stau chiar așa. Amsterdam e un loc pentru absoult toată lumea, de la mic la mare.

Acestea au fost așteptările! Realitatea a fost alta! Am găsit un oraș agitat în cel mai plăcut mod posibil, unde omul e liber să facă orice atâta timp cât nu îl deranjează pe celălalt. E un oraș în care nu ai cum să te plictisești, în care mereu vei avea ceva de făcut sau de văzut. Și cât de frumos e!

Sunt îndrăgostită de Amsterdam și sper să mai ajung acolo. Așa cum mergem în Londra an de an așa vom merge și în Olanda, pentru că nici restul Olandei nu se lasă mai prejos. Despre ceea ce am văzut în Olanda de Nord o să povestim zilele urmatoare. Acum pregătesc un articol nou în care vom vorbi mai multe despre costurile unui city-break în țara lalelelor.

 

 

Hai alături de noi!
0

Comments

  1. Alina S

    Bun! Articol salvat :D. De doi ani tot spun ca ajung in Amsterdan si mereu intervine catev ceva… Impresiile tale mi-au deschis din nou apetitul de a pleca si ma bucur ca am gasit atatea informatii la tine

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Amsterdam merită din plin sa fie vizitat! Eu, una, m-am indragostit de el si ti-l recomand cu toata inima. Urmeaza sa public mai multe articole despre transportul in comun in Amsterdam si in Olanda, despre costurile de vacanta, precum si despre ceea ce poti vedea in Olanda de Nord. Ma bucur din sufelt ca ti-a placut articolul si sper ca informatiile oferite de mine sa iti fie utile atunci cand vei merge in frumosul Amsterdam.

    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
    1. Post
      Author
  2. Duduia Magda

    Mi-a plăcut mult articolul tău. Îmbină frumos gândurile și emoțiile tale, dar și noțiuni de cultură generală.
    Mi-am propus ca în fiecare an să fac cel puțin o călătorie internațională low budget. Anul trecut am fost la Chișinău, Santorini și Atena. Anul acesta am fost la Disneyland Paris. Pentru anul viitor am decis, la o limonadă, împreună cu o veche prietenă, ca Amsterdam să fie următoarea destinație. Prin urmare, sfaturile și impresiile tale legate de transport, cazare, obiective turistice, arhitectură și unde se poate servi masa sunt de salvat în telefon sau, de ce nu, chiar de printat.
    Cât despre fericire, Unicef a realizat un studiu din care rezultă că, în Olanda, sunt cei mai fericiți copii din lume. Copiii fericiți cresc și se transformă în adulți fericiți, nu?

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Imi place sa aud ca cineva isi propune sa calatoreasca in fiecare an într-un loc nou, iar destinatiile in care tu ai fost sunt foarte frumoase. Cat despre Amsterdam, iti recomand din tot sufletul sa il vizitezi! Nu prea am avut timp sa mai scriu, dar zilele urmatoare o sa public mai multe articole legate de Amsterdam ( costuri, transport, cazare) si de ceea ce am reusit sa vedem in Olanda de Nord. Olanda, prin oamenii ei fericiti si relaxati, mi-a dat o stare de bine si m-a incarcat cu multa energie pozitiva. 🙂

    1. Post
      Author
      Georgiana

      Ma bucur din suflet ca ti-a placut! Cu siguranta, Amsterdam s-a mai schimbat de-a lungul timpului. Cert este ca e unul dintre cele mai frumoase orase din Europa, sau cel putin din cate am vizitat noi pana acum 🙂

  3. Pingback: Cum ne planificăm bugetul pentru o vacanță de 5 zile în Amsterdam – BORN to TRAVEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *