UTIL: Cum și ce punem cu noi în bagaj?

Pentru mine bagajul a reprezentat o reală problemă de când mă știu, de când am plecat în prima tabără cu școala acum vreo 10 ani. Obișnuiam să îmi pun multe lucruri, iar de cele mai multe ori nu reușeam să ma folosesc de tot ceea ce aveam în bagaj. În mintea mea îmi spuneam că mai bine să am ceva și să nu îmi trebuiască, decât să am nevoie și să nu găsesc. Fiecare colțișor al bagajului era plin cu de toate, de la șosete și lenjerie la prosoape, haine subțiri, haine pentru vreme rea, cel puțin trei perechi de încălțăminte, halat și o grămadă de cosmetice.

În bagaj, haos total! Cât despre greutate nu are rost să mai vorbim:)) Noroc că pe vremea aceea nu mergeam cu avionul și drept urmare bagajul meu nu trebuia să se încadreze în nicio normă.

Cert este că lucrurile s-au schimbat, am început să călătorim cu avionul, iar mai de voie mai de nevoie am început să devin mult mai organizată atunci când ne pregătim să plecăm în vacanță (Ce-i drept, toată povara cu bagajele cade pe mine. Sebi a făcut o singură dată bagajul și atunci mi-am dat seama că nu e neapărat punctul lui forte:)) ). Înainte să arunc la întâmplare niște lucruri în bagaj, stau, calculez ceea ce urmează să iau cu mine, pun în balanță și mă întreb dacă eu chiar am nevoie de lucrul respectiv.

Țin să mai spun că de cele mai multe ori noi călătorim cu un singur bagaj de mână la două persoane, iar lucurile pe care ni le punem în el reprezintă strictul necesar pentru trei-patru zile de vacanță. Provocarea vine acum, când trebuie să ne pregătim bagajul pentru vacanța noastră de două săptămâni în Statele Unite. Întrucât stăm atât de mult, am hotărăt să luăm două bagaje de mână și să ne descurcăm cu acest spațiu.

De ce călătorim doar cu un bagaj sau două de mână?

  1. Încercăm pe cât posibil să ne achiziționăm cele mai ieftine bilete, iar acestea nu au inclus și un bagaj de cală. (valabil pentru vacanțele în Europa)
  2. Noi avem în plan să vizităm mai multe orașe, iar ca modalitate de transport am ales companiile americane low-cost, care, la rândul lor, te pun să plătești în jur de 50 de dolari pentru bagajul de cală.
  3. Considerăm că nu am avea nevoie de așa de multe lucuri pentru doar trei-patru zile.

Sfaturi utile pentru pregătirea bagajului

  1. Tricourile, rochițele sau alte haine subțiri pot fi rulate, în acest fel nu se vor șifona și vor ocupa mai puțin spațiu în bagaj.
  2. Dacă plănuiești să îți iei o pereche de tenisi în plus, poți folosi inclusiv spațiul din interiorul aestora (ex. îl poți umple cu șosete).
  3. În ziua călătoriei încearcă să te îmbraci cu acele haine care ar ocupa mai mult spațiu. De exemplu, eu planuiesc să îmi iau o pereche de pantaloni lungi, un tricou și un hanorac plus o pereche de converse în picioare. În acest fel am reușit să îmi eliberez un sfert din geantă.
  4. Punguța cu lichide, tableta, cartea, încărcătoarele de la telefoane și alte astfel de lucruri le poți pune într-o poșetă sau într-un rucsac separat.

Cum mai fac economie de spațiu?

  1. Nu îmi iau altă poșetă de schimb, ci doar bagajul de mână și un rucsac micuț în spate
  2. Nu îmi iau încălțăminte, eventual o pereche de sandale. Exclud din start sandalele cu toc, pantofii eleganți, ghetele, etc. Sincer, niciodată nu mi s-a întâmplat să regret că nu am avut acea pereche de pantofi cu toc de-a dreptul incomozi.
  3. Nu îmi iau prosop (dacă nu sunt mulțumită de cel de la hotel, îmi cumpăr de acolo)
  4. Nu pun în bagaj pălării, placă sau ondulator de păr, uscător de păr sau alte lucrui de acest gen.

Câteva reguli de care să ții cont atunci când îți faci bagajul:

  1. Verifică site-ul oficial al comaniei cu care vei zbura. Acolo găsești informații referitoare la dimensiunea și greutatea bagajului, pe care va trebui să le respecți cu strictețe.
  2. Nu îți pune în bagaj recipiente pentru lichide mai mari de 100 ml.

Extra tip:

Noi avem un obicei atunci când ne facem bagajul, și anume: niciodată nu punem în bagajul de mână lichidele sau acele lucruri pe care trebuie să le pui în tavă la controlul de securitate. Ne punem strict hainele ca să nu fim nevoiți să ne deschidem geanta, să căutăm după lichide și să o închidem la loc. Ținem lichidele în gentuța din spate. E rapid, simplu și eficient!

Politica lichidelor

Pentru noi, femeile, produsele cosmetice înseamnă ceva mai mult decât un banal deodorant. Noi avem nevoie de creme de față, demachiant, fond de ten, produse de makeup,cremă de corp, deodorant, gel de duș, balsam de par, cremă de mâini, etc. Dar ce facem atunci când spațiul este oarecum limitat?

  1. Renunțăm la șampon și gel de duș pentru că de cele mai multe ori găsim la hotel.
  2. Înlocuim demachiantul cu servețele demachiante, iar în loc de deodorant lichid sau spary ne luăm unul în formă solidă 

Pentru restul lichidelor există două variante:

  1. Cumpărăm produse mini, special concepute pentru călătorii. Personal, consider că este o variantă costisitoare, mai ales dacă călătorești mai mult.
  2. Îți achiziționezi un set sau două de recipiente pentru călătorie și le umpli cu ceea ce folosești acasă.

Lucruri de care nu trebuie sa uiți:

Ca să fii sigur ca nu ai uitat nimic îți recomand să îți faci o listă cu câteva zile înainte de plecare și să pregătești bagajul pe baza acelei liste.

Esențiale într-o călătorie:

  1. Pașaportul sau buletinul
  2. Încărcătoare
  3. Aparatul foto dacă este cazul
  4. Biletul de avion în format electronic sau printat
  5. Pernuța de călătorie pentru zborurile lungi
  6. O pereche de căști
  7. Portofelul (asta dacă cineva ar putea să îl uite vreodată acasă)

Celelalte lucruri se pot inlocui 🙂

Esențiale extra:

  1. Loțiuni de protecție solară pentru cei sensibili, mai ales dacă mergeți într-o destinație însorită
  2. Pastile pentru digestie, dureri de cap, răceală, dureri de gât etc
  3. Pansamente pentru picioare

Cum arată bagajul nostru pentru cele două săptămâni în America?

  • Într-un bagaj de mână e greu să îți pui câte un outfit diferit pentru 14 zile, de aceea am încercat să ne punem în bagaj haine care se pot combina între ele (pantaloni care să se potrivească cu mai multe tricouri, rochițe, etc)
  • Am hotărât să îmi pun o pereche de sandale pentru zilele cu mult soare, dar și o gecuță pentru serile răcoroase de
    vară.
  • Costumul de baie e la loc sigur.
  • Am renunțat la ideea de a mi lua o carte pentur că vreau să îmi cumpăr direct de acolo, dar am un ghid pentru New York pe care o să îl studiez.
  • Pentru mine 9 ore în avion înseamnă o veșnicie, de aceea ne-am luat niște seriale pe tabletă și câteva chestii de ronțăit.
  • Nu ți-am spus dar acesta va fi primul meu zbor în afara continentului. O să scriu un articol special despre ceea ce am făcut în avion ca să treacă timpul mai repede, ce am mâncat sau alte informații utile.
  • Bagajul lui Sebi conține strict haine (lenjerie, cămăși, pantaloni lungi și scurți, tricouri, o bluză și ciorapi)
  • Ne-am mai luat și câteva pastile cu noi, de care sper să nu avem nevoie.
  • Cât despre lichide am apelat la variantele de mai sus.

Și acesta este bagajul nostru pentru cele două săptămâni. Dacă o să ne fie sau nu suficient, rămâne de văzut.

 

Când mă gândesc la modul în care îmi făceam bagajul acum câțiva ani, mă apucă râsul. Pe vremea aceea trăiam cu frica că nu o să îmi ajungă și că nu se știe de ce o să am nevoie. Acum mi-am dat seama că e mai bine și muult mai ușor să călătorești cu un bagaj mai mic, în care să ai doar strictul necesar.E atat de simplu să îți faci bagajul atunci când ești organizat și pui lucrurile cu cap în gentuță.

 

Îndrăznește să călătorești!

Hai alături de noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *