Din Vietnam am plecat mai departe spre Cambodgia. Atunci cand am pus pe hârtie locurile pe care vrem să le vizităm în această călătorie, Cambodgia a fost mereu așezată lângă Vietnam. Într-un fel, așa mi se pare logic și practic: să vizitezi Vietnam și Cambodgia împreună. Astfel după 10 zile în Vietnam, am luat autobusul spre capitala Regatului Khmer (aka Cambodgia), spre Phnom Penh. Dacă initial planul nostru era să vizităm doar Anglor Wat, am prelugit călătoria pin Cambodgia cu două zile și am făcut o oprire în capitala țării, fără să știm la acel moment că o să vizităm unul dintre cele mai ciudate și greu de înțeles orașe din Asia de Sud Est. Iar cum spuneam la un moment dat, ne-am ales și un moment special pe care să îl sărbătorim în Phnom Penh, și anume Craciunul. După ce am petrecut Ajunul Craciunului și prima zi de Craciun în orașul în care sărăcia și strălucirea se împletesc, am pornit spre Siem Reap. Am vizitat Complexul de la Angkor Wat, am gustat cele mai cunoscute preparate din bucătăria locala și am încercat să ne bucurăm cât mai mult de acest loc, deși va spunem de la început că nu a fost deloc țara noastră preferată. Va povestim aici ce am văzut în Cambodgia, ce itinerar am avut și cat ne-a costat intreaga călătorie.
Buget si itinerar pentru 6 zile in Cambodgia
Noi am știut de la bun început ca nu vrem să pierdem prea mult timp în această țară și astfel ne-am limitat călătoria la trei locuri: Siem Reap, Angkor Wat și Phnom Penh. De asemenea, ne-am ales destul de bine perioada – decembrie – deoarce temperaturile în această perioada (noiembrie-februarie) sunt ceva mai prietenoase cu călătorul explorator. E drept că trecerea a fost mai ușoară pentru noi, că veneam din sudul Vietnamului, dar cele 35 grade Celsius și soarele arzător din mijlocul zilei ne-au cam dat bătăi de cap. Așa cum spuneam la început, am ales să stam 6 zile în Cambodgia, iar dintre toate locurile pe care le-am vizitat în Asia, am gasit Regatul Khmer ca fiind scump și ieftin în același timp. Paradoxal. Am mancat destul de ieftin în oras, dar am lăsat 7 USD la supermarket pentru o pungă de chipsuri. Dacă cazarea nu ne-a costat mai mult de 15 USD, intrarea la Ankgor Wat ne-a facut să scoatem din buzunar aproape 100 USD/pentru o singura zi. Dar Cambodgia, așa cum ne așteptam, s-a dovedit a fi o destnatie interesantă, plina de contraste și chiar ciudată.
Cand sa mergi in Cambodgia? – vremea ideala
Există două anotimpuri distincte – uscat (din octombrie până la sfârșitul lunii aprilie) și umed (din mai până la sfârșitul lunii septembrie). În cadrul fiecărui anotimp există variații de temperatură, ultimele câteva luni uscate care preced sezonul ploios (martie și aprilie) și primele luni ale sezonului ploios (mai și iunie) fiind, de obicei, cele mai calde din an, cu temperaturi care depășesc uneori 35°C.
Umiditatea este maximă în lunile martie și aprilie, în timp ce lunile cele mai răcoroase ale anului tind să fie între octombrie și decembrie, însă este o perioadă răcoroasă pentru Cambodgia, dar departe de a fi friguroasă, cu temperaturi medii care se situează în jurul a 26°C-28°C.
Cum ajungi in Cambodgia din Vietnam?
Știam din călătoria trecută – atunci cand am fost în Singapore și Thailanda – că zborurile între țările din Asia de Sud Est sunt extrem de accesibile, financiar vorbind. Din Kuala Lumpur se zboară ieftin în Bangkok, Saigon sau chiar Jakarta (de Singapore nici nu mai spun), la fel și din Bangkok sau Hanoi spre orasele deja mentionate. Însă, când vine vorba de Cambodgia lucrurile se schimbă radical. Cambodgia pare o țară ruptă de restul țărilor din Asia de SE, iar ca să zbori în și din Cambodgia e destul de scump. Acesta e și unul dintre motivele pentru care am ales să mergem cu autobusul din Vietnam în Cambodgia. Dacă biletele de avion costau puțin peste 300 euro pentru 2 persoane, călătoriile cu autobusul ne-au costat 100 euro pentru amandoi. Si astfel, ne-am ales cu o super experiență – aceea de a vedea niște zone nu foarte cunoscute din cele două țări – la un preț foarte bun. E drept ca cele 2 călătorii cu autobusul s-au întins pe o durată de 13 ore, dar a meritat.
Din Siem Reap trebuia sa ajungem neapărat in Kuala Lumpur, iar singura variantă era avionul. Am luat niște bilete de avion cu operatorul low cost Air Asia, care ne-au costat 85 euro/persoană.
Dacă timpul îți permite, iar următoarea ta destinație e Thailnada, e bine să știi că există autobuze directe din Siem Reap, cu destinația Pattaya sau Bangkok, iar prețurile pentru o călătorie cu autobuzul din Siem Reap în capitala Thailandei pornesc de la 30 euro. Însă, ia în considerare ca toată călătoria va dura între 8-10 ore.
Citește mai multe despre experiența noastră cu autobuzul din Vietnam in Cambodgia
Cum se obtine e-visa de turist pentru Cambodgia?
Pe scurt, cetățenii români au nevoie de viza pentru a intră în Cambodgia. Viza pentru Cambodgia se obține destul de ușor on-arrival sau online. Pentru visa-on-arrival, am explicat procedurile mai sus (îi dai șoferului sau asistetului acestuia 40 USD și pașaportul, iar el se va ocupă de toate formalitățile). În ceea ce privește e-visa, îți recomand să aplici cu o săptămâna înainte de dată intrării în Cambodgia. Pentru a obține e-visa, trebuie să completezi formularul de aplicare pe acest site, să plătești taxa de viza (36 USD) și să printezi viza. Vei avea nevoie de un card pentru plata taxei, dar și de o poză tip pașaport. În general, viza se primește pe adresa de e-mail în maxim 3 zile lucrătoare.
Moneda in Cambodgia- dolar sau riel cambodgian
Una dintre cele mai mari dileme când vine vorba de Cambodgia e moneda, iar dacă te pregăteșți să vizitezi aceast țară, proababil ti-ai pus întrebarea: ”În ce moneda plătesc, în dolar american sau în riel cambodgian?”. Ei bine, răspunsul e cât se poate de simplu deoarece Cambodgia folosește, în mod oficial, atât dolarul american, cât și rielul. Atfel, dacă nu vrei să ai bătăi de cap cu taxele de schimb valutar sau cu atm-urile, îți recoamand să iei la ține niște dolari americani.
În Cambodgia, vei putea plăti în USD oriunde – de la tarabe și magazine mici până la supermarket, transport sau spălătorii. Astfel, atunci când vei merge la restaurant sau la piață vei vedea că prețurile sunt afișate atât în moneda locală, cât și în dolari americani, iar dacă nu sunt afișate, îi poți cere vânzătorului să îți spună prețul în funcție de moneda în care îți dorești să plătești.
Deși credeam că fiecare comerciant va avea propriul lui curs valutar, am fost plăcut surprinși de corectitudinea cambodgienilor. Totuși e bine să știi că 1 USD = cca. 4000 RIEL și că 7Eleven are cea mai bună rată de schimb valutar.
Itinerar pentru 6 zile in Cambodgia
Zilele 1-2 – Phnom Penh
Pe jumătate alegere, pe jumătate nevoie, ne-am trezit ca în Ajunul Craciunul plecam spre Phnom Penh, Cambodgia. Dacă mi-ar fi spus cineva ca în 2022 o sa petrecem Crăciunul pe strazile unui oraș atât de ciudat cum e Phnom Penh, as fi ras în hohote. Dar nimic nu e chiar întâmplător, iar dupa o zi petrecuta in autobus, ne-am oprit la cel mai fancy restaurant care ne-a ieșit în cale, ca sa luam cina de Craciun. Și am ales unul care avea o gradina și copaci plini de luminițe…ca sa fie un pic mai festiv. De altfel, daca ajungi in Phnom Phen iti recomand acest restaurant.
Phnom Penh, aceasta ciudățenie de oras, a fost primul nostru contact cu Cambodgia. Spun „ciudățenie” pentru ca în cele câteva ore petrecute acolo, am avut mereu un sentiment tare ciudat. Nu am văzut pana acum un oras cu atât de multe contraste. Cladiri guvernamentale și temple aurite, extrem de bine îngrijite, langa case și străzi prăfuite; miros de parfum scump și niște mirosuri care iti tăiau pofta de mâncare imediat; un Lamborghini lângă un tuk-tuk; oameni prea săraci lângă oameni care clar făceau parte din alta categorie sociala. Phnom Penh e pentru mine o enigma și cu toate ca nu as avea ceva sa ii reproșez, ma bucur ca nu am stat nici măcar o ora în plus.
Asa cum am spus, în ziua de Crăciun ne-am plimbat prin capitala, am mancat la colt de strada (chiar lângă Airbnb-ul nostru, seara, au apărut trei-patru bucătării mobile) orez cu „de-toate”, și am vizitat ce se putea vizita (piața centrala, cateva temple si monumente, palatul regal). Am omis intenționat Muzeul Genocidului și The Killing Fields, singurele atractii turistice din capitala.
Alte atractii turistice din phnom Penh:
- Royal Palace
- Monumentul Independetei
- Silver Pagoda
- Central Market
- Promenada raului Tonle Sap
Zilele 3-6 – Siem Reap
Am luat microbuzul spre Siem Reap, iar cinci ore mai târziu am ajuns la destinație. Deși distanță dintre Phnom Penh și Siem Reap nu e mare, călătoria a fost extrem de lungă și obositoare. Însă dacă vrei să ajungi din Vietnam în Cambodgia, la faimosul Angkor Wat, cea mai ieftină metodă de transport e autobusul. Călătoria din Phnom Penh în Siem Reap ne-a costat 10 USD/persoană pentru că am luat biletele online. Dacă ai timp, poți lua biletele direct de la sediul central al poștei din Phnom Pehn pentru doar 7 USD. Totuși, eu recomand varianta online.
Siem Reap
În prima zi ne-am odihnit, am luat orașul la pas, am încercat câteva preparate din bucătăria locală și ne-am pregătit un plan pentru ziua în care urmă să explorăm templele și ruinele de la Angkor Wat. Spre deosebire de Phnom Penh, Siem Reap e un loc mai turistic, mai animat și nu atât de bogat în temple sau alte edificii. Există câte zone pe care turiștii le frecventează, cum ar fi The Pub Street sau piața de noapte de pe malul răului. În rest, Siem Reap nu are mare lucru de oferit, exceptând complexul de temple de la Ankgor Wat, acesta fiind și motivul pentru care turiștii se opresc în Cambodgia.
Cazare in Siem Reap
În ceea ce privește cazarea, în Siem Reap am optat pentru un guest house. În general, prețurile pentru hoteluri/guest house-uri decente (locație bună, curățenie și aer condiționat) pornesc de la 15 dolari pe noapte/2 persoane. Îți las aici câteva recomandări:
- Hotel Somadevi Angkor Boutique and Resort****
- THE TWIN BAYON BOUTIQUE***
- Angkor Leap Hotel***
- Antonios Villa Hotel***
Tot ce trebuie sa stii despre Angkor Wat
Ankgor se întinde pe o suprafață de 400 km pătrați și a fost capitala Regatului Khmer. De asemenea, Complexul Angkor include vestigiile magnifice ale diferitelor capitale ale Imperiului Khmer, din secolul al IX-lea până în secolul al XV-lea. Printre acestea se numără faimosul Templu Angkor Wat, Angkor Thom și Templul Bayon. Mai trebuie sa menționăm ca a fost construit de regele khmer Suryavarman al II-lea în prima jumătate a secolului al XII-lea, în jurul anilor 1110-1150 și ca francezii au fost cei care au restaurat o parte dintre edificii, cu scopul de a face din Angkor o atracție turistică. În prezent Angkor atrage anual peste 2 milioane de turiști.
Cum ajungem la Angkor Wat?
Angkor Wat, Templul principal, se află la 5 km fata de Siem Reap. Ca să ajungem in Siem Reap fie luăm autobusul (din Phnom Penh sau chiar Bangkok), fie avionul (Siem Reap are aeroport, da!).
De cât zile ai nevoie ca să vizitezi cele mai importante atracții?
Într-o singura zi poți să faci un „small tour”, care curpinde cele mai importante temple. Turul începe la Angkor Wat și continuă la Angkor Thom, Preah Khan și la Ta Phrom (Templul care apare în Tomb Rider). E circuitul pe care l-am făcut și noi și care se poate face cu ușurință într-o singura zi. Dacă vrei să explorezi și locuri mai puțin cunoscute, atunci 2-3 zile ar trebui sa fie mai mult decât suficiente.
Cat costă intrarea la Angkor?
- 37 USD/zi
- 62 USD/3 zile
- 72 USD/7 zile
Biletele se iau de la Angkor Wat Tourist Center, care se alfă la câțiva km față de intrarea principală.
Modalități de transport în Siem Reap și Ankor Wat:
Temple sunt situate la distanțe considerabile unele față de celelalte, iar cea mai buna variantă e să închiriezi un tuk-tuk. Exista o grămadă de variante, iar preturile sunt negociabile. De exemplu, noi am plătit 20 USD pentru o zi întreagă, iar prețul a inclus călătoria din Siem Reap la biroul de turism, mai apoi drumul pana la Angkor Wat și locațiile incluse în „circuitul mic”. La final, șoferul ne-a lăsat la hotel.
Initial ne gândeam să închiriem un scuter, dar am citit pe mai multe site-uri ca turiștii nu au voie sa conducă scutere. Se spune că e ilegal și că în general se dau amenzi. Nu știu dacă e 100% adevărat, dar știm ca nu am vrut să ne dăm mai multe bătăi de cap.
Restaurante
Bucătăria comabodgiana nu e cu mult diferită de cea a țărilor din jurul ei, ba chiar aș spune că e asemănătoare cu bucătăria thailandeză. Dacă vrei să cunoști mai bine istoria și baza bucătăriei khmere și chiar să înveți să gătești mâncăruri tradiționale, îți recomand acest cooking class în Siem Reap.
Mâncare tradițională khmeră:
- Amok (Coconut fish curry)
- Kampot Pepper Crab
- Lok lak
Restaurante (recomandările noastre):
- Ngon Restaurant în Phnom Penh – este un restaurant vietnamez, care oferă un meniu variat, mâncare bună și un suc de ananas delicios. Aici am luat cină din Ajunul Crăciunului și am revenit a două zi pentru prânz.
- Khmer Taste Restaurant în Siem Reap – o opțiune perfectă pentru cei care călătoresc cu un buget mic. Aici am mâncat de 4 sau 5 ori, în special mic dejun, deoarce e super ieftin, iar mâncare nu e rea deloc. Pentru 2 USD primeam două ouă, o bagheta, unt, marmeladă și un suc de lime, iar pentru 3-4 USD un fel principal (amok sau lok lak). Tot aici, o bere costă 50 cenți.
- Try Me în Siem Reap – aici am mâncat de trei ori. Recomand atât lok lak, cât și pad thai-ul lor cu creveți.
Buget pentru Cambodgia
Cambodgia e una dintre cele mai ieftine țări pe care le-am vizitat, motiv pentru care e și extrem de populară în rândul celor care călătoresc pe termen lung sau a celor care decid să își ia un an sabatic în Asia de Sud Est. Dacă mâncare și cazare sunt ieftine, la polul opus am găsit supermaketurile care au prețuri destul de mari. De altfel, în Phnom Pehn am văzut cele mai mari constraste – clădiri guvernamentale îngrijite și temple aurite lângă case în paragină, un Lamborghini strălucitor lângă un tuk-tuk obosit sau un localnic care a ieșit dintr-un Maibach că să cumpere o pungă de supă (sau o supă la pungă). Uneori, când ne plimbam pe străzile din Phnom Pehn simțeam mirosuri atât de contradictori – a parfum scump și a peste lăsat în soare, acesta fiind încă un lucru care ne-a făcut să spunem că Phnom Penh e de departe cel mai ciudat oraș pe care l-am vizitat vredoata. Însă, revening la bugetul pentru Cambodgia, am pregătit mai jos un grafic cu toate costurile pe care le-am avut în călătoria noastră de 6 zile prin această țară.
- Viza – ne-a costat 36 euro/persoană
- Cazare – 15 euro pentru un Airbnb în Phnom Pehn și 15 euro pentru o camera de hotel în Siem Reap
- Transport – include doar transportul spre și în Cambodgia (biletele de avion spre Kuala Lumpur ne-au costat 85 euro/persoană)
- Mâncare – în medie, o masă pentru două persoane ne-a costat între 4 USD și 10 USD (în Ajunul Crăciunului ne-am răsfățat cu o masă plină de bunătăți la un restaurant mai fancy din Phnom Penh, unde am plătit 30 euro pentru 4 feluri de mâncare și 4 băuturi).
- Alte cheltuieli – am spălat hainele la o spălătorie locală (1USD pentru fiecare kilogram de haine) și tips la restaurante
- Atracții turistice – turul la Angkor Wat ne-a costat 93 euro (intrare + transport)
Citeste mai mult: